RADU DUMITRESCU, DELOITTE: "Cel puţin două bănci de la noi - posibil să fie vândute în 2017"

F.A.
Ziarul BURSA #Companii / 19 ianuarie 2017

"Cel puţin două bănci de la noi - posibil să fie vândute în 2017"

Dumitrescu: "Discountul cu care se vând creditele neperformante este posibil să scadă, în 2017, de la 80% - 95% în 2016, pe fondul creşterii competiţiei între investitori"

Cel puţin două bănci care activează pe piaţa noastră este posibil să fie vândute în acest an, potrivit lui Radu Dumitrescu, partener în cadrul Deloitte România, la Departamentul de suport în tranzacţii. Domnul Dumitrescu susţine, citat de Agerpres, că este posibil ca cele două instituţii să fie achiziţionate de jucători deja existenţi pe piaţă sau de investitori noi.

În privinţa tranzacţiilor cu portofolii de credite neperformante, reprezentantul Deloitte a precizat că România şi Serbia sunt cele mai active pieţe din regiune.

Anul trecut, valoarea nominală a portofoliilor tranzacţionate în ţara noastră s-a situat între 1,5 şi 2 miliarde euro, pentru 2017 fiind estimată aproximativ aceeaşi valoare. Cea mai mare pondere de credite vândute provine din zona portofoliilor corporative, iar proporţia se va menţine şi în perioada următoare.

Referitor la preţul de vânzare, Radu Dumitrescu a spus că acesta variază între 5% şi 20% din valoarea nominală a portofoliului, în funcţie de vechimea creditelor, modul de structurare a portofoliilor şi alte criterii. Discountul cu care se vând creditele neperformante este posibil să scadă, în 2017, de la 80% - 95% în 2016, pe fondul creşterii competiţiei între investitori.

"Până anul trecut, tranzacţiile au fost preponderent pe plan local, nu neapărat la nivel de regiune. Mă aştept ca aceste portofolii să devină regionale la vânzare, pentru că potenţialii cumpărători şi-au dezvoltat infrastructura şi capabilităţile în toată regiunea", a mai spus reprezentantul Deloitte.

Potrivit sursei citate, în viitor este posibil să asistăm şi la vânzarea portofoliilor de credite deja externalizate de bănci, însă în structuri proprii.

Valoarea creditelor neperformante în România se ridică, în prezent, la aproximativ 6,4 miliarde de euro, din care 4,8 miliarde - credite corporative şi 1,6 miliarde euro - portofolii rezidenţiale şi credite de consum.

La nivelul regiunii, volumul tranzacţiilor cu credite neperformante în derulare este estimat la 5,4 miliarde de euro, din care 3 miliarde portofolii corporative, 0,8 miliarde de euro portofolii rezidenţiale şi 1,6 miliarde de euro portofolii mixte.

Rata creditelor neperformante ajunsese, în septembrie 2016, la 10%, potrivit definiţiei ABE, arată datele BNR. În regiunea Europei Centrale şi de Est, peste nivelul României se situează Croaţia şi Bulgaria, cu rate de 16%, şi Serbia, cu 22%.

În regiunea Europei Centrale şi de Est, cel mai mare volum al creditelor neperformante îl au Polonia (16,7 miliarde euro), România (6,4 miliarde euro), Croaţia (5,9 miliarde euro) şi Ungaria (5,1 miliarde euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb