Odată cu apariţia noului sistem alternativ de tranzacţionare, companiile din cadrul GECAD Group vor lua în serios listarea la Bursa de Valori Bucureşti, ne-a declarat Radu Georgescu, preşedintele companiei din industria IT.
Domnia sa ne-a precizat: "Până de curând, BVB nu avea nici interese şi nici un instrument formal prin care companiile din IT să fie atrase pe Bursa de la Bucureşti. Recent, într-un parteneriat cu ANIS - Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii IT, BVB a pus bazele acestui mecanism alternativ de finanţare unde firmele mai mici (nu de categoria mamuţilor industriali), dar cu potenţial, din industrii în creştere cum este cea IT, să poată găsi investitori. Istoric, GECAD Group nu a avut niciodată alternativa să aleagă BVB ca să atragă investitori pentru vreuna dintre companiile fondate de-a lungul anilor.
Acum, când există ATS, vom avea în vedere această alternativă şi, imediat ce companii ale GECAD vor fi potrivite pentru aşa ceva, vă asigur că vom considera serios listarea".
Radu Georgescu ne-a mai spus că, prin acest parteneriat încheiat cu ANIS, BVB a creat un cadru ce oferă companiilor în creştere, din domenii mai puţin "palpabile" cum este industria de software, alternative de finanţare. Preşedintele GECAD ne-a subliniat: "Apreciez proiectele pe care le are în prezent noua conducere a Bursei şi rezultatele pe care le-a avut până acum, dar şi strădania cu care BVB încearcă să se dezvolte. Sper ca iniţiativele să continue. Dezvoltarea Bursei ar fi o gură de oxigen pentru tot mediul de business românesc".
Domnul Georgescu apreciază că, prin listarea la bursă, o companie are o serie de avantaje precum posibilitatea de a "ridica" o investiţie, de a primi bani pentru dezvoltare, evaluarea corectă a valorii firmei de către piaţă, posibilitatea de achiziţie/vânzare a acţiunilor, ceea ce dă posibilitatea monetizării efortului fondatorilor şi o lichiditate a pieţei. De asemenea, va exista o transparenţă din punctul de vedere al investitorilor şi o vizibilitate şi promovare mai bună pentru companie, ne-a mai spus Radu Georgescu.
Recent, domnia sa a declarat că, singurul lucru care lipseşte economiei noastre este o bursă funcţională, iar lucrurile s-au ameliorat după venirea domnului Sobolewski la conducerea BVB, instituţia transformându-se într-un "element de stabilitate, la care putem să privim cu încredere".
Domnia sa a mai precizat: "Dacă reuşim să aducem industria IT pe bursă, atunci va fi un pas înainte pentru noi toţi, pentru economie. Listarea la bursă este unul dintre cele mai bune lucruri care i se poate întâmpla unei companii, pentru că atunci poate să ştie care este valoarea ei. În România, cred că un număr de 10-20 de companii locale din domeniul IT&C pot fi candidate serioase la listarea pe Bursa de Valori Bucureşti, dar mulţi proprietari de companii din acest domeniu nu au luat niciodată în considerare finanţarea activităţii prin listarea pe bursă".
Şeful grupului GECAD a arătat că numărul redus de listări din domeniul IT este cauzat atât de lipsa investitorilor, dar şi de lipsa companiilor.
1. parteneriat interesant
(mesaj trimis de anonim în data de 22.09.2014, 06:45)
Asteptam prima listare a unei firme IT. Succes!
1.1. Flamingo reloaded (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de LOLEK în data de 22.09.2014, 13:39)
Ce repede s-a uitat de prima si "ultima" firma din IT listata la BVB.... FLAMINGO
2. Abia astept
(mesaj trimis de daniel în data de 22.09.2014, 11:35)
BVB are nevoie de societati solide detinute de investitori seriosi.
Cu siguranta as investi intr-o soceitate detinuta de dl. Radu Georgescu.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.09.2014, 13:52)
veziti d-le Georgescu de treaba. Listeaza GeCad pe Rasdaq daca vrei bursa. bvb e o naluca. nu vazusi ce patira cei de la Harinvest de la sima? de la brk acu ceva ani? si tot timpul actionarii sifurilor? noi nu avem bursa, avem niste niste banditi cu cravata ce omoara incet incet piata
4. Sebi Ghita, SLAM DUNK in your dumm-head !!!
(mesaj trimis de Softist - Moftist în data de 22.09.2014, 14:31)
Incet, incet, o sa se dezumfle si mitul companiilor IT de la noi... Matrapazlacurile n-au inceput acum cu siveco sau cu ultra pro computers, bubele au radacini adanci, in primul rand prin facultati si pe la POSDRU, in cardasie directa cu baronii de la judete...
Numai in parlament gasesti Golani si Aroganti ca Jnapanii IT de la noi, mici dumnezei ce le stiu pe toate si care n-au fost luati la bani marunti de nimeni si nici azvarliti pe scarile beciurilor pentru manariile cu fondurile europene...
Concret, prima spaga, in domeniul rural, pentru tinerii pana in 35 de ani ce doresc sa infiinteze o ferma oarecare este cea la softistul de la agentia judeteana de plati, un dumnezeu local nepurecat de nimeni...