RADU MAZĂRE NU SCAPĂ DE EXECUTAREA PEDEPSEI Din resortul din Madagascar, direct în închisoare

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică / 21 mai 2019

Radu Mazăre îşi va executa pedeapsa definitivă de 9 ani de închisoare într-un loc de detenţie din ţara noastră. Fostul primar al municipiului Constanţa se află în custodia Poliţiei Române, care urma să îl aducă aseară în ţară, pe baza acordului de extrădare aprobat de autorităţile din Madagascar în 14 mai 2019. Până la închiderea ediţiei, Mazăre nu sosise încă în România.

Conform informaţiilor oferite de Inspectoratul General al Poliţiei Româ-ne, a fost constituită o escortă, care s-a deplasat în Republica Madagascar, pentru preluarea lui Radu Mazăre şi aducerea lui în ţară. IGPR a informat că, după ce Radu Mazăre ajunge în ţară, la aeroport, imediat după aterizarea avionului, urma să fie băgat direct în duba Poliţiei de Frontieră, iar apoi mutat în duba de penitenciar. Mazăre urma să fie dus în Penitenciarul Rahova, unde va sta în carantină pentru următoarele 21 de zile.

Fratele fostului primar al municipiului Constanţa, fostul senator Alexandru Mazăre, a declarat, ieri, că nu a vorbit cu Radu Mazăre.

Aflat la Înalta Curte de Casaţie şi Jus-tiţie (ÎCCJ), Alexandru Mazăre a declarat: "Am văzut că foarte mulţi se bucură de situaţia în care se află Radu Mazăre. Mie atitudinea asta a lor, lipsa oricărei culturi politice, a oricărei atitudini critice a situaţiei de faţă din România, niciun fel de aplecare asupra drepturilor şi libertăţilor omului - îmi aduce aminte de comportamentul Gărzilor Roşii ale lui Mao din perioada Revoluţiei Culturale. Eu am o singură rugăminte la Dumnezeu: ca toţi aceşti oameni să aibă parte în viaţa lor de dreptatea pe care Radu Mazăre a avut-o la acest proces, în urma căruia a primit condamnarea. Câtă dreptate a avut el când a fost judecat, atâta dreptate să aibă aceşti oameni din partea lui Dumnezeu".

Alexandru Mazăre s-a prezentat la ÎCCJ unde se judecă apelul în procesul în care el şi fratele său au fost achitaţi în dosarul privind construirea de locuinţe modulare grupate în campusul social "Henri Coandă" din Constanţa.

Fraţii Radu şi Alexandru Mazăre au fost achitaţi în iunie 2018 de ÎCCJ, ins-tanţa aplicându-le însă fiecăruia câte o amendă penală de 5.000 de lei. Potrivit deciziei instanţei, Alexandru Mazăre a fost achitat pentru complicitate la luare de mită, dar amendat pentru fals în declaraţii. Totodată, Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost amendat pentru fals în declaraţii şi achitat pentru luare de mită. Tot în acest dosar, omul de afaceri Avraham Morgenstern a fost achitat pentru dare de mită.

Radu Mazăre a plecat în Madagascar de mai mult de un an, iar acolo a făcut demersuri pentru obţinerea azilului. Mazăre se refugiase la resortul turistic pe care îl construise în ţara africană, după ce în prealabil concesionase de la un trib de băştinaşi un teren în suprafaţă de 1,8 hectare pentru o perioadă de 99 de ani.

Fostul edil este urmărit penal şi inculpat în mai multe dosare penale, primind mai multe pedepse, dintre care majoritatea nu sunt definitive. Singura pedeapsă definitivă a fost pronunţată de magis-traţii ÎCCJ în 8 februarie 2019. Atunci Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale a peste 80 de terenuri din Constanţa, Mamaia, de pe plajă şi din zona falezei. În dosar au fost acuzate 37 de persoane, şi au fost condamnate 34.

Aceasta este pedeapsa care a dus la emiterea mandatului de urmărire internaţională, în baza căruia a fost prins şi extrădat din Madagascar fostul edil al municipiului Constanţa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb