Raiffeisen International îşi majorează provizioanele

ALEXANDRU SÂRBU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 17 septembrie 2013

Raiffeisen International îşi majorează provizioanele

Acţiunile RBI au scăzut, ieri, cu aproape 5%

Raiffeisen Bank International (RBI), acţionarul majoritar la Raiffeisen Bank România, şi-a revizuit în creştere estimările cu privire la nivelul provizioanelor pentru creditele neperformante pe care trebuie să le constituie în acest an. Astfel, dacă, iniţial, grupul financiar se aştepta ca provizioanele pentru acest an să fie de 1,009 miliarde euro, similar valorii de anul trecut, nivelul din noua prognoză ar urma să fie cuprins între 1,1 miliarde euro şi 1,2 miliarde euro. Revizuirea a fost determinată de evoluţia portofoliilor de clienţi corporate de la nivelul grupului, al Europei Centrale şi al Europei de Sud-Est.

Printre principalele cauze care fac necesară creşterea provizioanelor se numără deteriorarea unor mari credite acordate companiilor austriece, precum şi împrumuturi către clienţi din China care sunt implicaţi în cazuri de fraudă, a declarat Susanne Langer, un purtător de cuvânt al RBI, potrivit Bloomberg.

De asemenea, în Slovenia a avut loc o analiză a calităţii activelor din Slovenia, la solicitarea Uniunii Europene, în urma căreia a fost nevoie de o majorare a provizioanelor, a adăugat domnia sa.

Alţi factori care au dus la modificările de prognoză sunt pierderile pe segmentul corporate din Bulgaria şi o modificare a metodologiei în Albania, aceasta din urmă crescând numărul împrumuturilor care trebuie să fie clasificate ca neperformante, a mai precizat oficialul RBI.

Raiffeisen îşi păstrează estimările potrivit cărora volumul creditelor va suferi modificări minore iar veniturile din dobândă vor creşte uşor, potrivit reprezentanţilor băncii, care susţin că nu s-au constituit provizioane pentru posibilele pierderi ale creditelor ipotecare în valută din Ungaria, ca urmare a faptului că nu s-a stabilit încă forma finală a planului prin care guvernul de la Budapesta intenţionează să impună băncilor pierderi din evoluţia cursului valutar. Premierul maghiar Viktor Orban a anunţat că Executivul pe care îl conduce doreşte modificarea contractelor de credit ipotecar în valută.

Raiffeisen Bank International, cel de-al doilea creditor din Europa Centrală şi de Est, după valoarea activelor, după Erste Group Bank, instituţia care controlează BCR, se confruntă cu deteriorarea calităţii portofoliilor de credite din regiune, în special în Ungaria, Ucraina şi ţările din fosta Iugoslavie, precum şi cu creşterea numărului de insolvenţe şi restructări ale companiilor austriece.

RBI urmează să îşi restrângă activitatea, concentrându-se pe dezvoltarea în şase dintre cele 17 ţări în care este prezentă, respectiv România, Rusia, Polonia, Cehia, Slovacia şi Austria, a declarat noul CEO al băncii, Karl Sevelda, care a adăugat că aceasta nu intenţionează să părăsească vreuna dintre aceste ţări.

Karl Sevelda a venit la conducerea băncii în luna iunie, în urma demisiei fostului director general, Herbert Stepic, venită pe fondul unei anchete interne privind anumite tranzacţii imobiliare pe care le realizase.

RBI anunţa, la jumătatea lunii iulie, că urmează să lanseze un program de reducere "masivă" a cheltuielilor, cu sume de ordinul milioanelor de euro, printre măsurile avute în vedere numărându-se închiderea mai multor sucursale.

Un raport Standard & Poor's publicat în luna aprilie afirma că necesarul de capital al Raiffeisen Bank International se află "într-o creştere îngrijorătoare". Raiffeisen a fost nevoită să anuleze vânzarea de obligaţiuni subordonate, din luna respectivă, după ce nu a primit suficiente subscrieri.

Acţiunile RBI au coborât 15% din valoare în acest an, a doua cea mai slabă performanţă din Indicele Stoxx 600 Banks, după banca spaniolă Bankia.

Anunţul Raiffeisen vine după ce un raport de ţară publicat, săptămâna trecută, de Fondul Monetar Internaţional (FMI), atrăgea atenţia asupra continuării deteriorării calităţii activelor băncilor austriece şi a dificultăţii estimării corecte a tendinţei, din cauza insuficienţei datelor privind expunerile din Europa Centrală şi de Sud-Est. De asemenea, nivelul provizioanelor ar putea să fie inadecvat în unele ţări, printre care Cehia, Ungaria, Croaţia, Slovenia şi România.

Raiffeisen Bank International a anunţat un profit consolidat de 227 milioane euro pentru prima jumătate a anului acesta, care reprezintă o scădere de 60,5% faţă de primul semestru al anului precedent.

Profitul înainte de impozitare a scăzut cu 49,6%, până la 467 milioane euro, în timp ce profitul net s-a redus cu 57,6% la 311 milioane, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, şi câştigul pe acţiune s-a diminuat la 0,91 euro, de la 3,09 euro în primul semestru al lui 2012. Veniturile din exploatare au crescut, în prima jumătate a anului, cu 2,7% la 2,686 milioane de euro, iar marja netă de dobândă a fost majorată cu 42 puncte de bază an/an la 3,06%.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. O, ce veste buna! Sunt bucuros ori de cate ori bancile austriece (hotii cu cravate albe din Romania) experimenteaza pe pielea lor cum este sa fii inselat (asa cum au procedat ele cu clientii romani). Mult succes in continuare la constituirea de provizioane si in anii urmatori!

    1. Nu fi bucuros. Provizioanele nu inseamna ca pierd bani. Profiturile din Rom merg in acoperirea gaurilor pe Austria si Ungaria. O sa faca o majorare de capital social in curand pt ca profiturile nu sunt suficiente. Estimez un 600 mil. de eur. Daca vrei sa fi si tu hot cu cravata alba poti cupara actiuni din piata sau in majorarea de capital. In acest moment compania valoreaza 4 miliarde ceea ce este f rezonabil, estimez un 10 miliarde peste 2 ani. Nu mai sta pe ganduri treci in categoria celor cu cravata alba rapid.

      Nu vreau sa fiu hot, de niciun fel (cu sau fara cravata) si nu ma intereseaza actiunile Raiffeisen. Nu vad ce ar determina cresterea valorii companiei de 2,5 ori in 2 ani avand in vedere ca in Europa de Est prea putin vor mai lua credite si in niciun caz la marje nesimitite care sa aduca profituri considerabile bancii. Cel mult banca poate sa mai adauge cateva provizioane pentru a acoperi pierderile la creditele nerecuperate. Ii doresc cat mai multe provizioane din insolvente iar tie plasamente cat mai profitabile pe pietele externe ca sa aduci bani in tara si sa faci cu ei depozite la Raiffeisen ca sa aiba banca crestere si sa te bucuri alaturi de ea. Iar bancii ii doresc sa aiba soarta Fratilor Lehman.

    Urmeaza ERSTE?. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb