Companiile din România şi-au schimbat comportamentul ca urmare a crizei financiare, solicitând firmelor de leasing finanţări în special pentru active care influenţează activitatea desfăşurată, în detrimentul achiziţiei de autoturisme pentru uz personal, potrivit Raiffeisen Leasing. Felix Daniliuc, şeful Raiffeisen Leasing, a declarat: "Dacă până în 2009 interesul era în egală măsură pentru finanţarea unei maşini de uz personal şi poate pentru încă două-trei camioane cu care să facă afacerea, acum tendinţa este de soluţionare a nevoilor de finanţare exclusiv pentru active care influenţează activitatea companiei. Acolo unde am finanţat autoturisme au fost flote mici pentru activitatea de distribuţie a companiei, nu pentru uzul propriu. Acest lucru a devenit mai proeminent în primul trimestru al acestui an".
El a arătat că se observă din ce în ce mai multe planuri de afaceri realiste, ceea ce reprezintă un element de confort în execuţia contractelor de leasing.
"Preponderent solicitările sau interacţiunile pe care le avem cu clienţii indică nevoi de finanţare în zona echipamentelor şi a facilităţilor de susţinere a activităţii în infrastructură, echipamente medicale şi agricultură. Acestea sunt şi zone pe care ne propunem să le finanţăm în acest an", a spus directorul general al Raiffeisen Leasing.
Raiffeisen Leasing vrea să finanţeze companiile şi IMM-urile şi nu are ca obiectiv creditarea persoanelor fizice.
Şeful Raiffeisen Leasing estimează că valoarea pieţei de leasing va creşte la 1,3 miliarde de euro în acest an, de la 1,12 miliarde de euro la finele lui 2010.
Domnia sa a atras atenţia că există firme de leasing care încep din nou să se axeze doar pe volumele activităţii şi acest lucru ar putea determina apariţia unei noi crize în sectorul de profil: "Constat acum că există încă jucători din piaţa de leasing care încearcă să atragă clienţi pentru a se încadra la volume mai mari şi mă tem că, dacă acest lucru nu este strict corelat cu performanţa economică a companiei, cu capacitatea reală de îndatorare a clientului, riscăm să vedem din nou o criză pentru companiile de leasing. Interesul nu este să dau acum cu avans zero ca să permit clientului, de exemplu, să îşi ia în loc de două camioane cât văd că îşi permite, mai multe. Nu poate mai mult de două camioane, dar el spune că vrea să finanţezi opt pentru că altfel nu încheie contract cu tine. Principial nu este corect ca eu să dau curs unei asemenea solicitări. Avem de pierdut cu toţii: clientul pentru că în doi ani devine sufocat de efortul financiar şi eu pentru că nu ajung cu acel contract la finalitate".
• Raiffeisen Leasing a vândut 484 de bunuri recuperate în 2010, dintre care 75% în Olanda şi Polonia
Raiffeisen Leasing România a vândut anul trecut 484 de bunuri recuperate, 75% dintre acestea în Olanda şi Polonia, în contextul în care a recuperat pe parcursul anului 363 de bunuri şi avea pe stoc în ianuarie 2010 alte 216 bunuri.
Felix Daniliuc a spus: "La nivelul anului trecut, 75% dintre bunurile revândute le-am livrat în afară şi distribuţia a fost pe Olanda şi Polonia. Există două explicaţii pentru acestă evoluţie. Pe de o parte avem avantajul faptului că facem parte dintr-un grup financiar cu nivel de expertiză foarte bun şi la Viena am avut dezvoltată o platformă de administrare a activelor extrem de bună, care ne-a permis să identificăm cei mai buni dealeri de bunuri reposedate din Europa. Al doilea este că Polonia nu a fost în criză economică".
Stocul de bunuri recuperate era de 216 unităţi la începutul lui 2010, iar compania a recuperat încă 363 de bunuri pe parcursul anului. Raiffeisen Leasing avea în stoc, la finele anului 2010, 95 de bunuri reposedate, dintre care 12 autoturisme, 40 de camioane şi semiremorci, 12 echipamente, iar restul vehicule comerciale uşoare.
Daniliuc a mai spus, citat de Mediafax: "Anul trecut am avut în permanenţă între 90 şi 100 de bunuri aflate în parc pentru revânzare. Totodată, am avut două situaţii în care trebuia să reintrăm în posesia unor bunuri, dar nu le-am mai găsit, şi ambele pe segmentul de camioane. În aceste cazuri, colaborăm cu autorităţile".
În 2011, Raiffeisen Leasing are ca prioritate continuarea strategiei de reposesii şi remarketing, îmbunătăţirea continuă a activităţii de colectare şi creşterea volumelor nou finanţate.
Anul trecut a existat tendinţa la nivel declarativ a clienţilor de a renunţa mai întâi la utilaje şi bunuri şi în ultimul rând la maşina proprie, dar acest trend a scăzut în 2011, iar lucrurile s-au schimbat.
Anul trecut, Raiffeisen Leasing a obţinut un profit net de 900.000 de euro, iar câştigul net consolidat raportat la nivelul grupului de leasing -Raiffeisen Leasing România, Raiffeisen Broker Asigurare şi Raiffeisen Leasing Moldova - s-a ridicat la 1,9 milioane de euro, potrivit standardelor internaţionale de contabilitate, IFRS.
Compania a încheiat anul trecut contracte noi de 53 milioane de euro, dintre care 22 milioane de euro pentru echipamente (42%), 25 milioane de euro pentru vehicule (47%) şi 6,1 milioane de euro pentru imobile (11%). Echipamentele finanţate de Raiffeisen Leasing au fost destinate sectorului construcţiilor în proporţie de 26,3%, segmentului medical - 16,4% şi agriculturii - 5,5%.
Totodată, dintre vehiculele finanţate aproape jumătate erau vehicule grele, 42,4% au fost autoturisme şi 9,6% vehicule uşoare. Compania a fost înfiinţată în iulie 2002 şi este controlată în proporţie egală de Raiffeisen-Leasing International şi Raiffeisen Bank Romania.