Analiştii "Raiffeisen Centrobank" calculează un preţ ţintă de 0,25 lei pentru acţiunile "Petrom" (simbol SNP), în termen de un an, şi recomandă investitorilor reducerea participaţiilor pe acest emitent, potrivit unui raport al băncii.
Analiştii îşi confirmă astfel recomandarea anterioară, pe fondul rezultatelor publicate de OMV, acţionarul majoritar al Petrom, deşi estimează creşterea preţului petrolului.
Grupul austriac OMV a anunţat, recent, că rezultatele preliminare din trimestrul IV 2009 sunt afectate de costuri de 120 milioane de euro legate de restructurarea personalului şi revizuirea planului de investiţii în rafinare ale Petrom. În ultimul trimestru al anului trecut, Petrom a trecut şi printr-o revizuire a taxelor pentru perioada 2004-2008, pentru care a constituit provizioane de 55 milioane de euro.
Potrivit raportului publicat de OMV, compania austriacă a produs, în trimestrul IV 2009, o cantitate totală de 327.000 barili echivalent petrol (bep) pe zi. Astfel, producţia pe 2009 a OMV a fost de 1,267 milioane bep/zi. Din aceasta, Petrom a asigurat peste jumătate (749.000 bep/zi). În ultimul trimes-tru al anului trecut, Petrom a avut o producţie de 187.000 bep/zi.
Analiştii Raiffeisen sunt de părere că vânzarea petrochimiei de la "Arpechim" către "Oltchim" nu va avea un impact semnificativ asupra rezultatelor "Petrom", în acest an.