Randament minim la titlurile de stat

GABRIELA CĂPĂŢÎNĂ
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 27 aprilie 2010

Finanţele au atras, ieri, peste 979,8 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, având scadenţa la şase luni, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). Nivelul mediu al randamentului la care a fost adjudecată emisiunea a fost de 5,74 %, marcând un nivel minim istoric.

"Ministerul Finanţelor a reuşit să atragă suma la acest randament datorită lichidităţii consistente din piaţă", ne-a spus Lucian Anghel, economis-tul şef al Băncii Comerciale Române (BCR). Domnia sa a adăugat că, atât timp cât lichiditatea va continua să rămână la acest nivel, vom mai vedea astfel de situaţii.

Şi analiştii din cadrul "ING" Bank se aşteptau ca MFP să atragă suma intenţionată la un cost de aproximativ 5,7%. Aceştia au spus: "Totuşi, faptul că randamentele titlurilor de stat nu au înregistrat creşteri semnificative în urma operaţiunii de vineri, ne face să credem că MFP va putea emite suma intenţionată la un randament confortabil sub pragul de 6%. Cu toate acestea, dacă operaţiunile de atragere a lichidităţii devin frecvente, randamentele titlurilor de stat pot înregistra creşteri".

Valoarea totală a emisiunii a fost de 700 de milioane de lei, iar cererea totală din partea celor 13 bănci care au participat la licitaţie a fost de 3,59 miliarde lei. În primul trimestru al acestui an, Finanţele au împrumutat aproximativ 12 miliarde lei, de pe piaţa internă, după ce, anul trecut, au atras aproape 65 de miliarde de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb