RAPIREA JURNALIŞTILOR DIN IRAK Dosarul lui Traian Băsescu, trimis la Judecătoria Sectorului 5

Ziarul BURSA #Media-Advertising / 7 august 2015

Dosarul lui Traian Băsescu, trimis la Judecătoria Sectorului 5

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, ieri, retrimiterea cererii procurorilor de la PICCJ de confirmare a urmăririi penale în dosarul jurnaliştilor răpiţi în Irak la Judecătoria Sectorului 5, după ce a constatat că Traian Băsescu nu mai are în prezent vreo calitate oficială.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis o excepţie de necompetenţă materială a instanţei invocată, la termenul de ieri, de procurorul de şedinţă şi a decis să trimită dosarul la Judecătoria Sectorului 5.

Magistraţii instanţei supreme au constatat că Judecătoria Sectorului 5 este competentă să judece acest dosar pentru că Traian Băsescu nu mai are în prezent vreo calitate oficială.

Fostul preşedinte Traian Băsescu şi copreşedintele PNL Vasile Blaga au fost, ieri dimineaţa, la ICCJ, fiind citaţi în dosarul în care Corneliu Vadim Tudor a depus plângere pe numele lor în cazul jurnaliştilor răpiţi în Irak.

Cei doi au stat la instanţă doar cîteva minute, întrucât nu au mai avut loc audieri, după ce procurorul de caz a invocat o excepţie de necompetenţă materială a instanţei şi a cerut ca dosarul să fie retrimis la Judecătoria Sectorului 5.

Procurorul a menţionat că, în cazul lui Vasile Blaga, ancheta a afost închisă în 2010, printr-o decizie de neîncepere a urmăririi penale.

Faţă de Traian Băsescu nu s-a putut lua atunci o decizie deoarece acesta se bucura de imunitatea funcţiei de preşedinte al României.

Când au intrat la instanţă, amândoi au declarat că nu au nicio emoţie. Întrebat despre acuzaţiile lui Vadim Tudor, Băsescu a răspuns: "E vremea delatorilor".

La ieşire, Vasile Blaga le-a spus jurnaliştilor că nu mai are nicio calitate în dosar, care pentru el s-a terminat cu această citare.

Traian Băsescu şi Vasile Blaga au fost citaţi să se prezinte, ieri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care analizează cererea procurorilor de la Parchetul de pe lângă instanţa supremă, de confirmare a urmăririi penale în dosarul jurnaliştilor răpiţi în Irak, după ce Judecătoria Sectorului 5 al Capitalei şi-a declinat competenţa.

Procurorii de la Parchetului de pe lângă ICCJ au dispus redeschiderea cercetărilor penale în cazul celor trei jurnalişti răpiţi în Irak, în 2005, dosarul fiind deschis ca urmare a unei cereri depuse de Corneliu Vadim Tudor. Acesta îi acuză pe fostul preşedinte Traian Băsescu şi pe copreşedintele PNL Vasile Blaga că se fac vinovaţi de dispariţia a patru milioane de dolari din răscumpărarea plătită de statul român pentru eliberarea celor trei jurnalişti români.

În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad. În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reţinut şi, deşi Preşedinţia anunţa atunci că este acuzat de implicare în răpirea celor trei jurnalişti, el a fost arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar.

Ulterior, în iunie 2005, preşedintele de atunci Traian Băsescu a spus, potrivit Mediafax, că Omar Hayssam voia să iasă din România şi că îşi transferase averea pe numele lui Mohammad Munaf, al soţiei acestuia şi al doctorului Mohamad Yassin, care a plecat la Bagdad în 29 aprilie, pentru a contacta autorităţile irakiene. La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanţa a acceptat să îl elibereze pe Hayssam, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse şi arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operaţia pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, dar şi a procurorului general al României Ilie Botoş, în 20 iulie 2006.

În 31 mai 2007, Omar Hayssam declara, într-un interviu prin telefon la o emisiune de la Antena 3, că la cererea doctorului Yassin s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, după ce, în seara de 28 martie 2005, prietena jurnalistei Marie Jeane Ion l-a anunţat despre răpirea de la Bagdad. El preciza că Yassin s-a prezentat, în seara de 28 martie 2005, la biroul său, împreuă cu soţia, iar în aceeaşi zi l-a condus la aeroport pe acesta, care s-a deplasat în Irak pentru a participa la negocierile pentru eliberarea jurnaliştilor.

Singurul găsit vinovat de răpirea celor trei jurnalişti a fost Omar Hayssam. În prezent, el execută 23 de ani şi patru luni de închisoare, în urma contopirii pedepselor primite în alte două dosare - "Volvo" şi "Foresta Nehoiu" - şi cel al răpirii celor trei jurnalişti, potrivit unei decizi luate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

În ceea ce îl priveşte pe fostul şef al statului, Judecătoria Sectorului 1 a confirmat redeschiderea urmăririi penale pentru furt, furt calificat şi insultă, cu privire la fapte ale lui Traian Băsescu, care a folosit, în 2007, apelativul "ţigancă împuţită" la adresa unei jurnaliste şi i-a luat acesteia telefonul mobil.

Judecătoria Sectorului 1 a constatat, în 25 mai, că ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de redeschidere a urmăririi penale este legală şi temeinică.

Decizia magistraţilor este definitivă, motiv pentru care procurorii PICCJ pot relua cercetările în acest caz, cu privire la faptă.

Luna aceasta, aceeaşi instanţă a dispus redeschiderea urmăririi penale şi în dosarul "Casa din Mihăileanu", anchetă ce vizează modul în care fostul şef al statului a obţinut, în perioada în care era primar, casa din strada Mihăileanu din Capitală, procurorii urmând să facă cercetări in rem pentru abuz în serviciu, uz de fals şi fals în declaraţii,

Tot Parchetul ICCJ a dispus, în 11 martie, începerea urmăririi penale pe numele lui Traian Băsescu, în dosarul în care Gabriela Firea îl acuză pe fostul preşedinte de şantaj.

Scandalul Băsescu - Firea a început după ce fostul preşedinte, referindu-se la senatorul PSD, a spus că aceasta este "o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist". "Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a spus Băsescu.

Fostul şef al statului a mai spus că senatorul PSD Gabriela Firea este "o şantajistă de profesie". "Nu e un atac la o femeie, e un atac la o şantajistă care pretinde să fie respectatată ca senator al României, după ce a făcut bine şcoala turnătorului Felix", preciza Băsescu.

Traian Băsescu a mai spus că îi recomandă premierului Victor Ponta să nu o ia pe "senatoarea şantajistă" Gabriela Firea ca purtător de cuvânt la alegeri pentru coaliţie, pentru că aceasta poartă ghinion bărbatului despre care spune că vrea să îl protejeze. Băsescu a ţinut totodată să amintească prestaţia Gabrielei Firea din campania pentru prezidenţiale a lui Mugur Isărescu.

Gabriela Firea a reacţionat în 14 aprilie 2014, afirmând că aşteaptă cu interes reacţiile instituţiilor şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest "act flagrant de intimidare a unui senator".

Ulterior, senatorul PSD a depus, în 16 aprilie 2014, la Parchetul instanţei supreme, o plângere pe numele lui Traian Băsescu, pentru ameninţare şi şantaj.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb