Raport CMPF: Jurnaliştii din România, dependenţi de factorul politic şi de sumele alocate de autorităţi

George Marinescu
Ziarul BURSA #Media-Advertising / 4 martie

Raport CMPF: Jurnaliştii din România, dependenţi de factorul politic şi de sumele alocate de autorităţi

English Version

Studiul efectuat pe presa locală din cele 27 state membre UE arată că în România există un risc ridicat privind siguranţa jurnaliştilor şi independenţa editorială extrem de redusă Principalul factor care a dus la situaţia de mai sus este alocarea preferenţială a unor sume şi subvenţii către mass-media de către politicienii locali şi de autorităţile publice locale şi judeţene Cristi Godinac, MediaSind: "Industria de media din România are urgent nevoie de un pachet de măsuri de susţinere financiară, la fel ca în alte ţări din UE"

Presa din ţara noastră prezintă un risc ridicat cu privire la independenţa editorială a jurnaliştilor şi la siguranţa acestora, se arată într-un raport întocmit pentru 27 de state membre UE de către experţii Centrului European pentru Pluralismul şi Libertatea Mass-media (CMPF) şi Centrului Robert Schumann. Documentul respectiv, intitulat "Uncovering news deserts in Europe. Risk and opportunities for local and community media in the EU", va fi prezentat astăzi într-o dezbatere care va avea loc la sediul Parlamentului European, începând cu ora 15, ora României.

Referitor la starea jurnalismului la nivel local din ţara noastră, raportul precizează: "Există deficienţe grave ale legii privind asigurarea independenţei editoriale, inclusiv prevenirea conflictului de interese. În întocmirea studiului, am găsit numeroase legături între administraţia judeţeană sau locală şi conducerea unor posturi de televiziune, iar mass-media locală este foarte vulnerabilă presiunilor politice deoarece majoritatea veniturilor din publicitate provin de la autorităţile locale, care sunt dispuse să aloce bani numai unor mijloace de presă sau să amâne plata din motive politice. Salariile jurnaliştilor sunt mici şi, adesea, nu sunt plătite la timp. Contractele pe termen scurt şi de tip freelance sunt similare, nu includ plata asigurărilor medicale şi nici plata asigurărilor sociale, oferind totodată o protecţie redusă a jurnaliştilor în privinţa concedierilor intempestive sau arbitrare. Majoritatea internshipurilor din presă nu sunt remunerate şi jurnaliştii nu sunt organizaţi în asociaţii profesionale mari care să poată să combată cu succes clauzele abuzive".

Prin prisma celor de mai sus, nu mai miră pe nimeni că indicii acordaţi în raport mass-mediei locale româneşti sunt foarte slabi. Astfel în privinţa infrastructurii mass-media la nivel local, documentul citat ne stabileşte un risc mediu (58%), iar în privinţa pieţei şi acoperirii avem un risc ridicat (67,5%).

Jurnaliştii din ţara noastră îşi desfăşoară activitatea în condiţii improprii, atât timp cât în lucrarea citată se afirmă că există risc ridicat (62.5%) privind siguranţa acestora, nu beneficiază de independenţă editorială decât în mică măsură (risc ridicat - 69%) şi gradul de incluziune socială este redus având un risc ridicat situat la 78%.

Referitor la datele de mai sus şi la constatările din raport, Cristi Godinac, preşedintele Sindicatului Român al Jurnaliştilor MediaSind, a declarat pentru ziarul BURSA: "Raportul privind situaţia presei locale în UE confirmă ceea ce Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind împreună cu Federaţia Europeană a Jurnaliştilor au transmis, în nenumărate rânduri, Guvernului: industria de media din România are urgent nevoie de un pachet de măsuri de susţinere financiară la fel ca în alte ţări din UE. În caz contrar, sute de publicaţii independente se vor desfiinţa, iar libertatea de exprimare va fi grav afectată. Banii primiţi de unele publicaţii de la partide pentru propagandă electorală nu rezolvă situaţia critică în care se află industria de media. Este nevoie de un pachet de măsuri legislative şi economice pentru salvarea presei. Şi, nu în ultimul rând, este nevoie de un dialog real între Guvern şi organizaţiile sindicale, profesionale şi patronale din breaslă".

Studiul mai arată că 80% dintre cetăţeni vizionează ştirile de la televizor, 30% audiază ştirile prezentate de posturile de radio şi doar 20% mai apelează la mediul online pentru accesarea ştirilor zilnice, internetul fiind folosit în cu totul alte scopuri şi nu pentru informare.

Studiul citat precizează: "Datele disponibile sugerează că mass-media locală online nu poate compensa reducerea disponibilităţii presei tipărite. În plus, internetul nu este încă principala sursă de ştiri pentru majoritatea cetăţenilor. Doar aproximativ 20% dintre români apelează la internet ca principală sursă de ştiri, conform ultimului Eurobarometru standard 92 publicat în 2020 pentru anul 2019. Televiziunea şi radioul sunt în continuare principalele modalităţi prin care majoritatea românilor îşi primesc ştirile, dar nu este clar cât de mult din nevoia cetăţenilor de ştiri relevante la nivel local şi regional poate fi acoperită de aceste mijloace mass-media. Opt din zece români numesc televizorul ca sursa numărul unu sau doi de ştiri, iar trei din zece afirmă că ascultă ştirile radio. Pe lângă posturile publice regionale, există 14 posturi de televiziune locale, cu sediul în oraşe, precum şi o serie de posturi TV regionale privat şi aproape toate judeţele au cel puţin un post de radio local, dar acest lucru nu înseamnă că există şi un conţinut mare de ştiri. Lipsa datelor este o problemă semnificativă pentru înţelegerea peisajului media local din România. În multe cazuri, nu există niciun fel de date, iar în altele datele nu sunt agregate, sunt disponibile doar la cerere, nu sunt actualizate în mod regulat sau sunt postate în formate care nu pot fi citite automat".

În cadrul studiului se arată că problemele cela mai stringente privesc scăderea veniturilor mijloacelor mass-media, scădere care se află în strânsă corelare cu alocarea părtinitoare a publicităţii de către autorităţile centrale, locale şi de instituţiile publice, precum şi distribuirea controlată a subvenţiilor acordate ătre mass-media locală.

Documentul citat precizează: "O altă preocupare urgentă este controlul politic exercitat prin deţinerea directă şi/sau indirectă a presei locale, o chestiune deosebit de răspândită în statele membre din Europa Centrală şi de Sud. (...) Sunt raportate condiţii de muncă nesatisfăcătoare pentru jurnaliştii locali, în special pentru liber profesionişti şi jurnaliştii care desfăşoară activităţi independente, iar atacurile online împotriva acestora sunt în creştere. În mai multe state membre UE nu există instituţii media proeminente care să se adreseze grupurilor marginalizate; există o subreprezentare a grupurilor minoritare şi o lipsă de programe în limbile minoritare, în special în cadrul instituţiilor mass-media locale private".

Raportul recomandă instituţiilor publice să ofere mai mult sprijin financiar redacţiilor şi jurnaliştilor de la nivel local şi să pună în aplicare un cadru de reglementare care să permită dezvoltarea mass-media la nivel local. În plus, ar trebui garantate condiţii decente de muncă pentru jurnaliştii locali. Studiul recomandă organizaţiilor profesionale să sprijine jurnaliştii care lucrează în cele mai îndepărtate zone ale statelor membre UE, în garantarea unor condiţii de muncă mai bune şi sprijin în cazul unor procese vexatorii. De asemenea, studiul recomandă companiilor media locale să fie mai transparente în ceea ce priveşte proprietatea şi veniturile lor şi să impună standarde de autoreglementare pentru a preveni presiunile politice şi economice asupra conţinutului editorial.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. cadouasele milioane euro in covidut....s-au terminat?

    s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb