RAPORT INSTITUTE OF INTERNATIONAL FINANCE / PREVIZIUNI MAI OPTIMISTE DECÂT ALE BĂNCILOR "Economia României se va contracta cu 2,7% în 2020"

Ţara noastră va experimenta un declin al PIB de 2,7% în acest an, arată un raport al Institute of International Finance (IIF) de la finele lunii martie. Estimarea IIF privind contracţia economică determinată de criza coronavirus este mai optimistă decât cele ale analiştilor financiar-bancari, unii dintre aceştia aşteptând o scădere a PIB de 6,6% pentru România anul acesta, ceea ce implică o revizuire negativă a creşterii PIB de până la 10 procente.

"Cu oprirea bruscă (sudden stop - eng.) a intrărilor de capital, dobânzile locale din regiunea CEEMEA - Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa - precum şi cele din universul pieţelor emergente au crescut rapid, chiar dacă multe bănci centrale au redus dobânzile în martie. Europa Centrală şi de Est (CEE), având în vedere dependenţa de exporturile către zona Euro, va fi puternic afectată de contracţia masivă a producţiei din uniunea monetară (4,7%). Ca rezultat, cele 4 ţări din CEE - Cehia, Ungaria, Polonia şi România - sunt estimate să experimenteze declinuri ale PIB ce variază între 2,5% şi 3% în 2020. În timp ce activitatea economică din perioada ianuarie-februarie nu pare să fi fost afectată de Covid-19, perspectiva (de creştere) pentru restul anului presupune provocări. Totuşi, vulnerabilitatea din sectorul financiar este mult mai redusă comparativ cu criza financiară globală (din 2008-2009)", arată raportul IIF.

Studiul IIF, realizat de economiştii Benjamin Hilgenstock, Elina Ribakova şi Ugras Ulku, revizuieşte prognoza de creştere pentru România de la un plus de 3,4% în 2020 la un minus de 2,7%, o revizuire negativă de 6,1% procente. Estimarea este mult mai optimistă decât cea a analiştilor bancari care urmăresc România, însă fluiditatea crizei economice şi incertitudinile ridică posibilitatea existenţei unor noi revizuiri în săptămânile şi lunile viitoare.

Ca măsuri de sprijin pentru economie, Banca naţională a redus cu 50 de puncta de bază dobânda de de politică monetară la 2% în martie, iar guvernul a aprobat un pachet de sprijin pentru sectorul privat de circa 3% din PIB, pachet ce presupune garanţii la creditele pentru IMM-urile afectate de criză, amânarea unor taxe, precum şi plata şomajului tehnic pentru 1 milion de oameni, care presupune un efort de 4 miliarde de lei/lună.

IIF atrage atenţia că adâncimea recesiunii de la noi depinde, de asemenea, de adâncimea recesiunii din zona euro din acest an, care este estimată la 4,7%, asta în condiţiile în care 22,8% din exporturile României se duc către Germania şi 30,8% către zona Euro, al doilea partener comercial al României (după Germania) fiind Italia, ţara cea mai lovită - şi din punct de vedere economic - de coronacriză. Cumulat, peste 63% din exporturile ţării noastre merg în ţările uniunii monetare, iar o altă pondere de 16,8% se duc către restul ţărilor comunitare. În total, circa 80% din exporturile României se duc pe piaţa europeană, valoarea expedierilor de bunuri intra-UE fiind de peste 50 miliarde de euro.

Totodată, ca contrapondere la raportul IIF, un alt raport al Bank of International Settlements (BIS) din 6 aprilie arată că scăderea PIB din cauza măsurilor de distanţare socială va fi resimţită pe parcursul mai multor trimestre, persistenţa activităţii economice scăzute fiind cauzată în primul rând de riscul apariţiei altor focare de Covid-19 pe glob (ceea ce ar presupune un şoc economic în formă de W) şi în al doilea rând de scăderea comerţului între blocurile regionale ale economiei globale. De altfel, în ambele rapoarte, atât cel al IIF, cât şi cel al BIS, zona Euro este cel mai vulnerabil bloc economic.

• România trebuie să evite o criză a consumului şi a finanţelor statului

În orice caz, lăsând la o parte "estimările" şi aşa incerte privind contracţia economică, închiderea controlată şi completă a unor activităţi nu a mai fost niciodată aplicată într-o asemenea măsură, şocul experimentului fiind unul devastator, atât în ceea ce priveşte viteza de transmitere, cât şi în materie de putere. În Statele Unite, la circa două luni de la apariţia primului caz de infecţie cu noul coronavirus şi după câteva revizuiri negative masive ce privesc creşterea PIB, începe să se vorbească deja despre diferenţele dintre recesiunea actuală (sau Marea Supresiune, cum mai este numită în Bloomberg de profesorul Tim Duy de la Universitatea din Oregon) şi depresiune - adâncime, durată şi deflaţie, pentru început. Şomajul este estimat de ramura din St. Louis a Federal Reserve (Fed) să atingă 30% în SUA din cauza Covid-19, ceea ce bifează căsuţa adâncimii. Controlul virusului va determina, de asemenea, durata.

Succesiunea sub-crizelor se întâmplă astăzi mult mai rapid, în conditiile în care economiile au devenit pacienţi trecuţi în comă indusă de către factorii de decizie. În Vest, băncile centrale au intervenit cu mai multă muniţie ca niciodată pentru a calma pieţele şi evita falimente şi o criză financiară şi implicit acutizarea recesiunii. Economia României a trecut, de asemenea, ca fulgerul prin mai multe valuri ale crizei, dar asta şi din cauza naturii necaracteristice ale coronacrizei şi a aplicării aceloraşi măsuri de limitare a răspândirii noului coronavirus precum cele aplicate în ţările cele mai lovite. Din păcate, momentan nu există date concrete cu privire la dimensiunile pierderilor, însă prăbuşirea activităţii în servicii este evidentă având în vedere atât închiderea activităţii şi numărul de şomeri, cât şi prăbuşirile serviciilor din alte ţări.

Ca în perioada premergătoare Marii Depresiuni, excesele la nivel global - de data aceasta prilejuite de politicile laxe ale băncilor centrale - se acumulaseră şi mulţi analişti vorbeau deja despre scadenţă. Inegalitatea a ajuns la cote istorice în ultimul deceniu, iar directorul FMI avertiza recent că ne paşte o nouă criză ca cea din 1930.

Însă surpriza a venit, natural, din altă parte decât se preconiza - deşi OMS a avertizat de mai multe ori în ultimii ani cu privire la posibilitatea unei pandemii -, iar panica din pieţele financiare s-a instalat abia cu extinderea coronavirusului în Europa, atingând cote istorice: pieţele emergente au înregistrat cele mai mari şi rapide ieşiri de capitaluri din istorie - ieşirile în primele 90 de zile din acest an sunt egale cu ieşirile de capitaluri din perioada crizei 2008-2009 - cu downgrade-uri de rating şi deprecieri istorice ale monedelor naţionale, bursa de la New York a înregistrat cea mai rapidă trecere în bear-market din istorie, iar aproape jumătate din ţările membre FMI - majoritatea pieţe emergente - au solicitat deja ajutor de finanţare pe termen scurt, toate aceste evoluţii fiind acompaniate de un şoc petrolier.

Spre deosebire de 1929, efectele crizei s-au simţit imediat şi în România, iar bursa de la Bucureşti s-a prăbuşit în tandem cu pieţele externe. Începutul depresiunii în România în 1929 a fost o "criză a preţurilor" - inflaţia pentru martie urmează să fie publicată vineri, 10 aprilie - ce a dus în lanţ la scăderea veniturilor în economie, în special pe zona exportatorilor (principalele exporturi ale României pe pieţele internaţionale fiind atunci cereale, petrol, lemn şi vite), urmată de o criză a veniturilor şi ulterior o criză a consumului.

România trebuie să asigure în această perioadă economia de pericolul unei crize generalizate a veniturilor, pentru că atunci când veniturile scad, se diminuează şi consumul, care în ultimii ani a fost principalul indicator şi motor al economiei. Scăderea puterii de cumpărare a fost un fenomen general economic în Marea Depresiune din România şi unul dintre indiciile cele mai evidente ale crizei, care s-a resimţit începând cu 1930-1931. Generalizarea acestuia acum ar asigura o perioadă la fel de lungă de recuperare ca cea din criza precedentă - România a ajuns abia în 2014 la PIB-ul din 2008. Analiştii se întrec deja în prognoze tot mai pesimiste - ING Bank spune că majoritatea economiilor globale ar reveni la nivelul pre-criză abia în 2021, unele abia în 2022, în comparaţie cu o revenire în V cum se aştepta anterior -, iar România nu-şi mai permite stagnarea.

• Carnagiu pe piaţa muncii din România, cu circa 1 milion de contracte de muncă suspendate

Spre deosebire de anii 1930, când mare parte din locuitorii ţării trăiau în mediul rural şi se puteau autosusţine, iar industria româneacă nu era foarte dezvoltată, şomajul reprezintă o mare ameninţare pentru populaţie. Coronacriza a adus un carnagiu imediat pe piaţa muncii din România, circa 1.000.000 de contracte de muncă fiind suspendate şi aproape 200.000 de români concediaţi în ultima lună, ceea ce înseamnă că rata şomajului a înregistrat o creştere parabolică în martie de la un minim istoric de 3,9% în trimestrul IV 2019 la peste 10% în finalul lunii martie.

Pe o activitate economică în scădere, cu venituri scăzute atât la producători, cât şi la consumatori, veniturile bugetare s-ar prăbuşi şi finanţele statului ar intra în degringoladă. Legătura dintre starea economiei şi bugetul statului, ca şi atunci, sunt atât de strânse, încât acutizarea crizei veniturilor va duce la "criza finanţelor statului", iar premierul Ludovic Orban vorbea săptămâna trecută, într-o întâlnire cu transportatorii, de o scădere cu 40% a veniturilor la buget. Pe aprilie, asta ar însemna 12 miliarde de lei din primele patru categorii de venituri bugetare - CAS, TVA, accize şi impozitul pe salarii.

În anii 1930, resimţind efectele crizei, guvernanţii au trecut la diminuarea cheltuielilor materiale, într-un cuvânt austeritate, în acest fel piaţa fiind privată de un client, cândva, puternic. Astăzi, după cinci ani de risipă şi cheltuieli excesive, trecerea guvernului la economii şi micşorarea salariilor angajaţilor statului, diminuând şi mai mult puterea de consum, va agrava doar criza de consum. Pe palierul respectiv, soluţia ar fi impozitarea progresivă, standard în restul Europei, expresie a solidarităţii sociale, mai ales într-o perioadă de criză, care s-ar aplica pentru toate salariile, atât din public, cât şi din privat. Din păcate, articularea unei asemenea măsuri pare fracturată din start de nivelul discursului politic. Tăierea salariilor bugetare cu 25%, scăderea beneficiilor sociale cu 15% şi majorarea TVA de la 19% la 24%, toate decizii de ajustare a finanţelor publice luate în 2010, au ajutat doar la cronicizarea recesiunii. Totodată, unul din motoarele relansării ar putea fi construcţiile, dacă sunt lăsate să lucreze, construcţiile din România înregistrând cea mai bună evoluţie din UE la nivel de sector în 2019.

Recesiunea ce a urmat crizei din 2008-2009 s-a cronicizat şi cu greu a fost depăşită. Economia a scăzut dramatic în primii ani, după care revenirea a fost greoaie, în tot acest timp scurs până în prezent România pierzând mai multă populaţie decât în ambele războaie mondiale cumulat.

În orice caz, problema mare a statului se prefigurează a fi deficitul bugetar şi posibilitatea tot mai mare ca ratingul suveran să fie retrogradat. Prima decizie a marilor agenţii vine de la Moody's în data de 24 aprilie - Fitch Ratings va publica decizia privind ratingul la data de 1 mai, iar S&P la începutul lunii iunie -, iar o retrogradare ar duce la noi ieşiri de capital şi la majorarea substanţială a costurilor de finanţare, evoluţie ce în criza actuală va necesita intervenţia băncii naţionale într-o proporţie tot mai mare.

Criza actuală este însă una atipică, cu final incert. Multele variabile necunoscute, respectiv durata restricţiilor şi a măsurilor de distanţare socială, câte valuri de îmbolnăvire vor fi sau când va apărea un vaccin, implică incertitudini foarte mari. Excesele naţionale din ultimii ani au limitat spaţiul de manevră, ceea ce implică o reevaluare a cheltuielilor neesenţiale programate pentru acest an, printre care şi majorarea pensiilor cu 40% programată pentru septembrie. Amânarea sau eşalonarea majorării presupune din start o reducere substanţială a deficitului şi posibil o păsuire din partea agenţiilor de rating, aceasta fiind principala măsură privită ca factor de deteriorare a situaţiei fiscal-bugetare. De asemenea, suportul financiar al Uniunii Europene şi al instituţiilor financiare care nu pun condiţii la acordarea finanţărilor va fi mai necesar ca niciodată, iar economia va depinde, ca în ultimele crize ale lumii globalizate care au lovit România, si de climatul extern, având în vedere că astăzi peste 60% din exporturile României merg în zona euro.

Evitarea scăderii puterii de cumăarare prin păstrarea a cât mai multor locuri de muncă şi implicit a capacităţii de consum, salvarea cât mai multor companii de la falimente stupide cauzate de un virus, evitarea unei crize a finanţelor publice şi eventual atragerea de investiţii productive după încheierea pandemiei, având în vedere că lanţurile de aprovizionare globale vor suferi modificări şi există intenţia ca marile puteri europene să caute să producă local, în Europa, cât mai mult din ce se produce acum în Asia, ar trebui să fie priorităţile. Pentru a ajunge acolo, economia trebuie ţinută pe aparate sau riscăm încă câţiva ani de stagnare naţională, sau mai rău.