Pe parcusul şedinţei bursiere de vineri au fost perfectate 487 de tranzacţii cu un număr de peste 4 milioane de acţiuni care au totalizat 3,1 milioane RON, cu 227% mai mult decît în şedinţa precedentă. Au continuat să se înscrie pe trend descendent indicii RAQ Compozit şi RAQ-I, care au scăzut cu 0,05%, respectiv 1,09% faţă de anterior. Indicele care măsoară lichiditatea emitenţilor de la categoria a doua, RAQ-II, s-a apreciat vineri cu 0,97% pînă la 3.747 puncte.
La categoria de bază valoarea totală a tranzacţiilor s-a ridicat la 2,2 milioane RON, în creştere cu 192% faţă de şedinţa de joi. Lider la această categorie rămîne "Biofarm" Bucureşti (BIOF) cu transferuri care au reprezentat 26,7% din totalul pieţei. Preţul de referinţă este în creştere, vineri apreciindu-se cu 1,07% faţă de şedinţa precedentă.
Cea mai spectaculoasă creştere de preţ, de 119,04%, a fost înregistrată de acţiunile producătorului de maşini unelte "Aris" Arad (ARJA). Cursul a atins valoarea de 2,3 RON/titlu. Tranzacţia perfectată vineri a însumat 420.900 RON. Societatea arădeană are un capital social de 11 milioane RON divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 2,5 RON. Conform ultimelor raportări din acest an, acţionar majoritar este "Astra Comind SRL", cu o participaţie de 87,45% din capitalul emitentului, urmată de societatea de investiţii financiare SIF "Banat Crişana", a cărei deţinere se ridică la 9,99% din acţiuni.
În cadrul şedinţei de vineri atenţia investitorilor s-a îndreptat şi către titlurile aparţinînd companiei "Ipic" Bucureşti (IPTI). Cu acestea au fost perfectate trei tranzacţii care au totalizat 314.064 RON. Cursul s-a înscris pe un trend ascendent încă din luna septembrie a anului curent, iar vineri a înregistrat o majorare de 4,34%, ajungînd la 24 RON/titlu. Societatea se ocupă cu fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente.
Preţul de referinţă al acţiunilor "Urbis Armături Sanitare" Bucureşti (URBI) s-a depreciat cu 13,04%, atingînd nivelul de 0,8 RON/titlu. Valoarea tranzacţiei încheiate vineri a fost de 103.769 RON. Societatea are un capital social de 5,6 milioane RON divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 2,5 RON. Printre acţionari se numără: "VGB Impex SRL", cu o deţinere de 74,36% din titluri, SIF (IV) "Muntenia", cu 14,8%, şi "Romlexim Trading Ltd", cu o participaţie de 5,77% din capitalul social al emitentului. Pe primul semestru al anului curent compania a obţinut o cifră de afaceri de 4,2 milioane RON, în scădere cu 11,52% faţă de perioada similară a anului precedent. Veniturile totale s-au cifrat la 4,68 milioane RON, diminuate cu 6,55%, iar cheltuielile au scăzut cu 7% pînă la 4,65 milioane RON. Cu toate acestea profitul net a crescut de la 1.194 RON, în primele şase luni ale anului trecut, la 21.183 RON la sfîrşitul semestrului întîi al anului curent.
În cadrul primei categorii s-a transferat în valoare de 141.895 RON, cu 15% mai puţin decît anterior. Tranzacţiile cu titlurile "Braiconf" Brăila (BRCR) au deţinut 35% din totalul acestei categorii. Acţiunile s-au transferat la preţuri cuprinse între 0,54 RON/titlu şi 0,57 RON/titlu.
Cursul acţiunilor "Mittal Steel" Roman (PTRO) continuă să scadă, vineri depreciindu-se cu 3,15 puncte procentuale. Cele cinci transferuri au totalizat 28.336 RON.
La categoria a doua tranzacţiile au însumat 755.464 RON. Cel mai lichid emitent a fost "Bega Tehnomet" Timişoara (TEHO) cu transferuri în valoare de 730.641 RON. Preţul de referinţă s-a majorat cu 19,33% pînă la 2,53 RON/titlu.