În cadrul şedinţei de ieri atît valoarea totală a tranzacţiilor, cît şi numărul de acţiuni transferate au scăzut. Astfel, s-au vîndut doar 1,3 milioane de acţiuni, cu 60% mai puţin decît luni, care au însumat 851.216 RON, în scădere cu 3,8%. În schimb, toţi indicii s-au apreciat: RAQ-I şi RAQ-II au crescut cu 3,7%, respectiv 1,7%, iar RAQ Compozit s-a majorat cu 0,74% pînă la 1.582 puncte.
La categoria de bază s-a tranzacţionat în valoare de 624.869 RON. Cele mai lichide titluri au aparţinut companiei, care se ocupă cu transporturile terestre de călători, "Tram" Reghin (TRMZ). Valoarea celor patru tranzacţii perfectate ieri a fost de 291.070 RON. Preţul de referinţă se menţine constant în jurul valorii de 6,5 RON/acţiune. Societatea are un capital social de 242.662 RON divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 2,5 RON. În structura acţionariatului figurează următorii acţionari: persoanele fizice Zsolt Bereczki, care deţine 27,74%, Hans-Gert Drotleff, cu 20,24%, Zaharia Bloj, cu o participaţie de 18,32%, Grigore Rusu, cu 10,29%, şi compania "Logistics Atlas E Plus A", cu o deţinere de 19,59% din titluri. Anul trecut, societatea a obţinut o cifră de afaceri de 1,27 milioane RON, în creştere cu 12% faţă de 2003. Veniturile totale s-au cifrat la 1,3 milioane RON, cu 12% mai mult decît anterior, iar cheltuielile s-au majorat cu 10% pînă la 1,29 milioane RON. Ca urmare a acestei evoluţii, profitul net a fost de 4.415 RON, spre deosebire de anul precedent cînd societatea înregistrase o pierdere de 16.620 RON.
S-au transferat peste 17.144 de acţiuni ale producătorului de elemente din beton "Simcor" Oradea (SIOR). Acestea au totalizat 16.157 RON. Preţul mediu a scăzut cu 8,5% pînă la 0,915 RON/acţiune. Printre acţionarii societăţii se numără persoanele fizice Lutz Stache, cu 52,47%, şi Octavian Martin, cu o deţinere de 23,72% din capitalul social al emitentului. În 2004, "Simcor" Oradea a înregistrat o cifră de afaceri de 31,3 milioane RON, majorată cu 19% faţă de anul precedent. Atît veniturile totale, cît şi cheltuielile au cres-cut cu 18% pînă la 32,2 milioane RON, respectiv cu 15%, ajungînd la 30,3 milioane RON. Profitul net s-a dublat, atingînd nivelul de 1,36 milioane RON.
Au revenit în atenţia investitorilor acţiunile companiei hoteliere "Internaţional" Sinaia (INTE). Ieri, au fost transferate prin intermediul unei singure tranzacţii 12.500 de titluri la preţul unic de 0,9 RON/acţiune.
Cea mai mare variaţie pozitivă de preţ din cadrul acestei categorii, de 24,21%, au înregistrat-o acţiunile "Mecanoenergetica" Drobeta Turnu Severin (MEGU). Cursul a ajuns la valoarea de 0,118 RON/acţiune. Cele patru tranzacţii au însumat 5.006 RON.
Cu titlurile "Generalcom" Bucureşti (GECM) a fost realizată o tranzacţie care a însumat 7.600 RON. Preţul de referinţă a înregistrat o scădere de 5% pînă la 1,9 RON/acţiune.
În cadrul primei categorii, atenţia investitorilor s-a îndreptat către acţiunile "Socep" Constanţa (SOCP), care au deţinut 43% din totalul obţinut la această categorie. Spre deosebire de şedinţa de luni cînd era constant, cursul a crescut cu 1,15%.
La a doua categorie valoarea transferurilor a crescut de peste opt ori, ajungînd la 160.974 RON. Cele mai tranzacţionate titluri au aparţinut din nou depozitarului portuar "Comvex" Constanţa (CMVX). Cu acestea au fost perfectate şapte tranzacţii care au reprezentat 17,8% din totalul pieţei.