Un pachet de 6,2 milioane de acţiuni ale companiei hoteliere "Moldova Estival 2002" Olimp (simbol MLDV), reprezentând 29,61% din companie a fost transferat, vineri, într-o singură tranzacţie. Preţul de schimb a fost de 0,03 lei/titlu.
Compania are un capital social de 2,09 milioane de lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei. Potrivit raportării de pe 28 iulie, Mugurel Mitran avea o participaţie de 29,56% din acţiunile MLDV.
Compania "S.B.S. & CO" SRL Bucureşti a fost raportată că a vândut cele 6 milioane de acţiuni MLDV către "Mister Road" SRL. S.B.S. & CO" SRL Bucureşti, deţinea, la finele anului trecut, 88,75% din companie.
Preţul acţiunilor producătorului de echipamente pentru industria energetică "Armax Gaz" Mediaş (simbol ARAX) a consemnat, vineri, o depreciere de 2,89%, la 0,134 lei/acţiune, pe fondul unui rulaj de doar 85.667 de lei.
În total, au fost schimbate, vineri, 640.896 acţiuni ARAX, la preţuri cuprinse între 0,13 lei şi 0,136 lei/acţiune.
Acţionarii companiei au aprobat în cadrul ultimei Adunări Generale Extraordinare, mai multe contracte în vederea exploatării, producţiei şi comercializării de gaze naturale cu o valoare estimată de peste 20% din totalul activelor imobilizate ale societăţii.
Acţiunile "Prospecţiuni" (simbol PRSN) s-au ieftinit cu 2,62%, la 0,223 lei/acţiune, după ce, în timpul şedinţei de vineri preţul lor a oscilat între 0,22 de lei şi 0,228 lei/titlu. Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni PRSN a fost de 71.879 de lei.
"Prospecţiuni" are o capizalizare bursieră de 160,12 milioane de lei, potrivit preţului înregistrat în şedinţa de vineri. Omul de afaceri timişorean Ovidiu Tender controlează, prin intermediul companiei "Tender" SA, circa 60% din acţiunile PRSN. Societatea de investiţii financiare "Muntenia" are o participaţie de 11,86% din companie, iar fondul de investiţii MEI este raportat cu o deţinere de 6,15%.
Tranzacţiile încheiate, vineri, pe piaţa Rasdaq au totalizat 476.884 lei. Indicele Rasdaq-C, care arată evoluţia acţiunilor de pe piaţă, a pierdut 0,21%, coborând la 2.169,13 puncte.
Indicele Raq-I, care reflectă oscilaţia acţiunilor de la categoria întâi, s-a depreciat cu 0,87% la 2.092,54 puncte, iar Raq-II, care indică preţul acţiunilor de la categoria a doua, a pierdut 4,52%, coborând la 3.110,34 puncte.