Patru fani ai echipei Udinese care i-au adresat insulte rasiste portarului formaţiei AC Milan, Mike Maignan, au primit interdicţie pe viaţă din partea clubului din Serie A, relatează bbc.com.
În data de 20 ianuarie, jocul dintre cele două echipe a fost suspendat pentru scurt timp, AC Milan părăsind terenul după ce a alertat arbitrul cu privire la insulte.
Cei patru fani au primit, de asemenea, interdicţie de a intra pe toate stadioanele italiene timp de cinci ani, a anunţat poliţia italiană.
Udinese a precizat că a extins această măsură, interdicţiile de acces pe Stadio Friuli devenind unele pe viaţă.
"Udinese poate confirma că a identificat alte patru persoane în legătură cu incidentul de discriminare la adresa jucătorului Mike Maignan de la AC Milan", a anunţat miercuri clubul într-un comunicat. "Aceste persoane vor fi, de asemenea, interzise pe viaţă de pe Bluenergy Stadium [Stadio Friuli]. Aşa cum a fost cazul încă de la început, clubul şi-a continuat colaborarea cu poliţia, reafirmându-şi hotărârea absolută de a-i pedepsi pe vinovaţi, ca dovadă a angajamentului său concret împotriva oricărei forme de discriminare."
Luni, Udinese a anunţat că un alt fan a primit interdicţie pe viaţă.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.01.2024, 13:53)
astfel de masuri exagerate amplifica rasismul
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.01.2024, 20:15)
Nu cred ca asa se combate rasismul.
Da exista rasism dar dacă te arăți deranjat mai rău îți va fi, mai ales în sport unde unii suporteri cauta sa-si susțină echipa și prin alte metode , Dani Alves a mâncat banană aruncata spre el.