Investiţiile în dezvoltarea reţelei de gaze în mediul rural ar fi o mare greşeală strategică a României, pentru că ar adânci dependenţa de importuri, iar oamenii nu-şi pot permite schimbarea tuturor echipamentelor din casă, a declarat, marţi, Răzvan Nicolescu, membru în board-ul Instituţiei Europene responsabile de Inovare şi Tehnologie (EIT) şi fost ministru al Energiei, informează Agerpres.
"Suntem mult prea săraci să facem două tranziţii energetice, să ne permitem două tranziţii energetice. Cea mai mare greşeală pe care o putem face acum este să investim sute de milioane de euro într-o tranziţie în mediul rural care va genera peste câţiva ani o altă tranziţie. Nu este niciun dubiu, gazul este un combustibil poluant. Noi să investim acum sute de milioane în reţele de gaze în loc să investim în reţele de energie electrică este, din punctul meu de vedere, cea mai mare greşeală strategică sau una dintre cele mai mari greşeli strategice pe care o poate face România, mai ales în acest moment, în contextul cu Rusia şi când regiunea noastră depinde foarte mult de gaz natural", a spus Nicolescu, în cadrul unei dezbateri organizate de Expert Forum şi Greenpeace.
El a precizat că până şi conductele sunt importate în cea mai mare parte din Rusia, unele provin din Turcia, iar sudorii sunt majoritatea din Vietnam.
"Deci nu este niciun efect economic, nu este ca şi când ai face investiţii şi generezi un return, taxe sau un impact pentru buget. În plus, investiţiile nu se termină la poarta omului. Oamenii trebuie să-şi schimbe, aragazul, sistemul de încălzire, boilerul de apă, iar investiţiile astea trebuie asumate de localităţile respective, care nu au aceşti bani. De aceea spun că nu suntem atât de bogaţi în mediul rural încât să facem două tranziţii. Încurajarea consumului de gaz în sectorul rezidenţial în centrale individuale este o mare, mare greşeală strategică pe care o putem facem", a subliniat Nicolescu.
Pe de altă parte, starea reţelelor electrice în România este extrem de proastă, ceea ce generează blocaje în dezvoltarea sectorului energiei regenerabile.
"Cred că şansa României în anii următori este să schimbe această paradigmă în care statul asigură securitatea energetică şi să se treacă la o paradigmă de a descentraliza, de a da oamenilor posibilitatea să-şi ia soarta în propriile mâini, persoane fizice sau juridice. Adică să-şi instaleze panouri fotovoltaice, puncte de generare proprii, poate şi baterii. Aici este un mare potenţial şi îi încurajez pe toţi să-şi ia soarta în propriile mâini", a completat Răzvan Nicolescu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.10.2022, 13:05)
stai linistit ca in italia consumul de gaze costa mai mult ca "casa" pe an!!!
este interesul guvernelor... trebuie sa recupereze de undeva speculatia ciclica a creditului...
in busitura financiara trecuta govul a coborat deficitul doar din utilitati gaze si consum ... adica pe povara populatiei... unde te costa le luna mai mult energia si etc plus rata credit de bula... erai pe burta financiar =soc sever de migratie forta de munca....
sa vedem tura asta unde mergem la munca ori pe front
s c cret
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.10.2022, 13:54)
Energia provenita exclusiv din gaz natural este depasita si foarte scumpa nu numai in rural dar si in urban.. In plus este foarte poluanta ex, Brasovul un oras turistic la munte din cauza centralelor de apartament pe gaz a devenit un oras foarte poluat...Si exemplele pot continua....
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.10.2022, 15:45)
Frumos cu poluarea, dar care e alternativa ? Pe curent nu e poluant pt consumatorul final, dar productia de curent doar din regenerabile nu e inca fiabila si vor mai trece multi ani pina va putea fi stocata convenabil.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.10.2022, 21:59)
Exact.