Realitatea este mai puternică decât "gândirea magică"

Firul narativ al rezistenţei Ucrainei în faţa Rusiei din presa occidentală, în special cel referitor la şansele reale ale contraofensivei de a deschide calea către Crimeea, s-a rupt rău în ultimele săptămâni.

Tot felul de informaţii preluate de Washington Post, New York Times, Wall Street Journal, The Telegraph, Financial Times sau The Economist par să pregătească "terenul" pentru retragerea "discretă" a sprijinului occidental acordat Ucrainei, cel puţin a celui venit din partea administraţiei de la Washington.

Dar niciun articol nu s-a ridicat la nivelul "brutalităţii" ilustrat de un editorial recent din WSJ sub titlul "Este timpul să punem capăt gândirii magice despre înfrângerea Rusiei".

Unul dintre autori, Eugene Rumer, a fost ofiţer de informaţii pentru Rusia în cadrul Consiliului Naţional de Informaţii şi este director al programului Rusia şi Eurasia la Carnegie Endowment for International Peace. Celălalt autor, Andrew S. Weiss, s-a ocupat de relaţiile cu Rusia în administraţiile George H.W. Bush şi Clinton, iar acum este vicepreşedinte pentru studii la Carnegie.

Consiliul Naţional de Informaţii (NIC) este o instituţie guvernamentală care "a servit drept punte de legătură unică între comunităţile de informaţii şi cele politice" de la înfiinţarea sa în 1979, după cum se arată pe site-ul organizaţiei.

"Putin are motive să creadă că timpul este de partea sa", subliniază autorii, în condiţiile în care "nu există indicii că Rusia pierde ceea ce a devenit un război de uzură".

Foştii oficiali americani apreciază că preşedintele Putin beneficiază de sprijinul popular pentru război, dar şi de faptul că "sprijinul elitelor nu s-a fracturat".

Deşi economia Rusiei a fost afectată de sancţiuni, adaptarea la noile condiţii a fost rapidă, deoarece "sancţiunile au împiedicat efortul de război al lui Putin mult mai puţin decât se aştepta", iar "tehnocraţii responsabili de conducerea economiei ruseşti s-au dovedit a fi rezistenţi, adaptabili şi inventivi".

Pe de altă parte, "promisiunile oficialilor occidentali de revigorare a propriilor industrii de apărare s-au lovit de blocaje birocratice şi de blocaje în lanţul de aprovizionare", după cum se mai subliniază în editorialul din WSJ.

Un alt motiv de satisfacţie pentru Putin îl reprezintă "bilanţul său în materie de politică externă", pe fondul "unor investiţii în relaţii cheie care au dat roade". Dincolo de relaţiile economice strânse cu India şi China, "chiar şi ţările vecine care au toate motivele să se teamă de tacticile agresive ale lui Putin, cum ar fi Armenia, Georgia, Kazahstan şi Kârgâzstan, au obţinut profituri mari prin faptul că au facilitat eludarea sancţiunilor".

Pe plan diplomatic, preşedintele Rusiei a reuşit să atragă de partea sa "multe ţări care se supără pe ceea ce percep ca fiind standarde duble din partea SUA şi a Europei sau o lipsă de implicare în problemele care le privesc" şi pentru care "războiul din Ucraina nu are prea multă importanţă".

În aceste condiţii, "Putin nu simte nicio presiune pentru a pune capăt războiului şi nici nu îşi face griji cu privire la capacitatea de a-l susţine mai mult sau mai puţin pe termen nelimitat", după cum mai scriu Rumer şi Weiss.

Mai mult, preşedintele rus "se aşteaptă ca sprijinul american şi european pentru Ucraina să se risipească, ca ucrainenii să se plictisească de teroarea şi distrugerile nesfârşite, iar o combinaţie a celor două să-i permită să dicteze termenii unui acord pentru a pune capăt războiului şi a revendica victoria".

Foştii oficiali americani consideră că acum este momentul pentru trecerea la o strategie pe termen lung, iar liderii occidentali trebuie să renunţe la "gândirea magică" despre înfrângerea Rusiei.

În sprijinul acestei recomandări, Rumer şi Weiss au amintit afirmaţiile lui George Kennan, unul dintre cei mai reputaţi diplomaţi americani din secolul trecut, conform cărora trebuie urmărită "limitarea răbdătoare, dar fermă şi vigilentă a tendinţelor expansioniste ale Rusiei".

Din păcate, pentru aşa ceva este nevoie de viziune, iar autorităţile occidentale, atât la nivelul guvernanţilor "aleşi", cât şi al corpului diplomatic, nu par să dispună de aşa ceva. Pare să lipsească, de asemenea, cunoaşterea şi înţelegerea elementară a istoriei europene.

Conform articolului din WSJ, o politică de limitare a tendinţelor expansioniste ale Rusiei ar însemna acum "continuarea sancţiunilor occidentale, izolarea diplomatică a Rusiei, împiedicarea Kremlinului de a se amesteca în politica noastră internă şi consolidarea capacităţilor de descurajare şi apărare ale NATO", în condiţiile în care "Europa nu mai este acel pustiu devastat de după cel de-al Doilea Război Mondial".

Recomandările vin pe fondul unor afirmaţii cel puţin curioase ale autorilor, care susţin că "armata ucraineană a redus la pulbere un întreg deceniu de modernizare militară rusă", iar "menţinerea Ucrainei în luptă şi aprovizionarea acesteia cu arme şi muniţii nu este o acţiune de caritate, ci elementul cel mai urgent şi eficient al strategiei occidentale".

Oare nu se încadrează şi acestea în categoria "gândirii magice", mai ales că tocmai autorii au evidenţiat ineficienţa sancţiunilor şi eşecul Occidentului în ceea ce priveşte izolarea diplomatică a Rusiei?

Colonelul Douglas Macgregor, fost comandant de tancuri în Războiul din Golf şi fost consilier la Casa Albă, a scris recent pe contul său de pe platforma X că "i-am înarmat pe ucraineni până în dinţi şi le-am spus că suntem cu ei până la capăt", dar "acest lucru nu a funcţionat", iar acum "Rusia este incredibil de puternică faţă de acum doi ani".

În opinia colonelului Macgregor, "ruşii ei sunt mult mai bine poziţionaţi să lupte cu noi decât suntem noi să luptăm cu ei".

Este aceasta o atitudine defetistă nejustificată sau doar o recunoaştere a realităţii, o realitate în faţa căreia "gândirea magică" nu înseamnă nimic?