RĂZBOI ÎN LIBIA Regimul Gaddafi sub semnul întrebării

EMILIA OLESCU, ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Internaţional / 21 martie 2011

Atacul militar asupra Libiei se desfăşoară în trei etape. Iniţial,au atacat pe rând, Franţa, Marea Britanie şi Canada. Ulterior, au intrat în luptă şi Statele Unite ale Americii, urmând să intervină şi Statele Arabe.

Atacul militar asupra Libiei se desfăşoară în trei etape. Iniţial,au atacat pe rând, Franţa, Marea Britanie şi Canada. Ulterior, au intrat în luptă şi Statele Unite ale Americii, urmând să intervină şi Statele Arabe.

Războiul a început în Libia. Oponenţii sunt, pe de o parte, coaliţia puterilor europene, Statele Unite ale Americii, câteva stat arabe şi rebelii din Libia, iar pe de altă parte guvernul libian.

Scopul pe termen lung, nedeclarat, dar bine înţeles, este schimbarea regimului - înlăturarea guvernului liderului libian Muammar Gaddafi şi înlocuirea lui cu un regim nou, construit în jurul rebelilor, potrivit unei analize Stratfor.

Cât de departe este dispusă coaliţia să meargă pentru îndeplinirea scopului? Câte resurse este pregătită să consume şi cât timp este dispusă să lupte? Acestea sunt întrebările ridicate de George Friedman, în analiza Stratfor.

Succesul operaţiunilor în primă fază este irelevant, consideră analistul, care aduce drept exemplu situaţiile din Kosovo, Iraq şi Afghanistan:

"Ar trebui să ne amintim că în Irak şi Afghanistan, ocupaţiile au devenit inima războiului, iar schimbarea de regim a fost doar actul de deschidere"

În cazul Libia, testul ce va trebui trecut este dacă nu cumva un război pornit pentru stoparea suferinţelor umane va crea alte suferinţe umane, se arată în analiza citată. George Friedman adaugă: "Atunci vor trebui luate deciziile politice dificile şi abia atunci vom afla dacă strategia, misiunea şi voinţa politică se vor fi în deplin consens".

Atacurile au început sâmbătă

Libia a fost atacată, sâmbătă, la opt ani de când a fost declanşat cel de-al doilea razboi din Irak. Aparate de zbor din Franţa, Marea Britanie, Canada şi SUA au lansat raiduri aeriene împotriva unor ţinte militare din Libia care aparţin regimului lui Muammar Gaddafi, în cadrul operaţiunii"Odyssey Dawn". În mai puţin de 24 de ore erau înregis-traţi, deja, 100 de morţi, acţiunile des-făşurându-se pe o rază de circa 100- 150 de km în jurul oraşul Benghazi.

Coaliţia acţionează în baza mandatului dat de rezoluţia 1973 a Consiliului de Securitate al ONU. Oficiali europeni, americani şi arabi au hotărât, în cadrul unui summit special desfăşurat la Paris pe tema acţiunilor din Libia, începerea imediată a operaţiunilor militare în ţara arabă, pentru protejarea civililor, ca urmare a luptelor dintre forţele loiale lui Gaddafi şi rebeli.

Iniţiatorii operaţiunii sunt Franţa şi Marea Britanie, care au acţionat, alături de Canada, într-o primă etapă a mişcării militare.

În Europa, Germania a fost cea mai reticentă, făcând front comun cu Rusia, China, India şi Brazilia, care nu au votat, joi, rezoluţia ONU cu privire la Libia. România se află mai aproape de tabăra germană decât de cea franco-britanică. George Scutaru, vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor a declarat, sâmbătă, citat de Mediafax: "România este implicată în alte teatre de operaţiuni în cadrul NATO, cu un număr considerabil de militari, iar din punct de vedere al tehnicii din dotare şi logistic nu cred că avem capacitatea de a ne alătura acelor state care pun la dispoziţie mijloace de lovire aeriană. Trebuie să urmărim deciziile care se iau în cadrul NATO dar în acest moment resursele României nu permit o implicare militară. Cel mult, putem discuta de un sprijin umanitar, ţinând cont şi de faptul că România a dovedit că are capacitatea de a organiza extragerea din Libia a propriilor cetăţeni şi a cetăţenilor altor state". El a mai spus că, dincolo de manifestările de solidaritate cu NATO, România are cel mai mic buget de apărare (0,8% din PIB), iar perspectivele pe următorii trei ani, aşa cum arată prognoza Ministerului Finanţelor, indică faptul că în 2014 bugetul alocat apărării va fi de 0,72% din PIB.

Qatarul şi mai multe ţări europene, printre care Belgia, Olanda, Danemarca şi Norvegia, şi-au confirmat dorinţa de participare la operaţiunile militare din Libia.

Deşi, încă, nu participă cu militari, Italia şi-a adus aportul cu cadrul logistic, fiind dispusă să pună la dispoziţie Napoli pentru centrul de comandă care va fi înfiinţat.

Statele Unite ale Americii, prezente încă de sâmbătă în cadrul operaţiunii, sunt deja implicate în două războaie în ţări arabe - Afganistan şi Irak.

Intervenţia militară din Libia a fost precedată de un ultimatum, pe care occidentul l-a dat lui Muammar Gaddafi, vineri, cerându-i să pună capăt atacurilor asupra civililor.

"Încă o dată, Muammar Gaddafi are o alegere. Rezoluţia ONU impune condiţii care trebuie îndeplinite. Încetarea focului este iminentă. Toate atacurile asupra civililor trebuie să se oprească, Gaddafi trebuie să-şi retragă trupele care ameninţă Benghazi, să le retragă din El Adjibia, Misrata şi să reia alimentarea cu apă şi curent electric în întreaga ţară. Să fie clar, aceşti termeni nu sunt negociabili", a declarat preşedintele SUA, Barack Obama.

În ciuda avertismentelor, Muammar Gaddafi a transmis liderilor de la Paris, Londra şi ONU că vor regreta orice intervenţie în afacerile interne ale Libiei. În mesajul adresat preşedintelui Obama şi liderului ONU, Gaddafi afirmă: "Tot poporul libian este cu mine şi sunt pregătiţi să moară pentru mine, bărbaţii, femeile şi copiii". Liderul libian ameninţă că va transforrma Mediterana în "câmp de luptă" şi că forţele sale vor ataca orice obiectiv "civil sau militar" din această zonă.

Operaţiunile militare presupun, printre altele, distrugerea sistemelor de apărare antiaeriană, precum şi întreruperea comunicaţiilor şi a deplasărilor făcute de forţele lui Gaddafi pe teritoriul Libiei.

Declaraţiile membrilor coaliţiei

După summit-ul de la Paris, Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei, a declarat, cu privire la intervenţiile militare care urmau să acţioneze în Libia: "Am decis aplicarea rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU, care cere încetarea imediată a focului şi oprirea violenţei asupra civililor din Libia. Participanţii au convenit să folosească toate măsurile militare, pentru ca rezoluţia să fie respectată. (...) Intervenim pentru a permite poporului libian să-şi aleagă singur destinul. (...) Vrem să protejăm populaţia civilă. Gaddafi şi-a pierdut legitimitatea. (...) Operaţiunea militară se va sfârşi când violenţele asupra populaţiei se vor termina".

Şi premierul britanic, David Cameron, a aprecizat, sâmbătă, că a venit momentul să se "treacă la acţiune" în Libia.

Secretarul de stat american Hillary Clinton, a declarat: "Comunitatea internaţională a transmis un mesaj comun cu o singură voce - campania violentă împotriva civililor libieni trebuie să înceteze. Susţinem o coaliţie internaţională care trebuie să ia toate măsurile pentru ca rezoluţia ONU să fie respectată în Libia. Noi am trans-mis acest mesaj de încetare a focului, dar realitatea în teren este alta, civilii sunt atacaţi în continuare de trupele lui Gaddafi. Dacă nu este controlată situaţia din Libia, Gaddafi va comite fapte reprobabile. Scopul nostru este ca civilii să nu mai aibă de suferit. Trebuie să fie trimise provizii către acele zone, trebuie să ne gândim unitar la întreaga populaţie a Libiei". Hillary Clinton a mulţumit ţărilor care au sprijinit operaţiunea militară a aliaţilor în Libia, precizând: "Ne facem griji în legătură cu poziţia Iranului, dar şi a celorlalte ţări din zonă".

Italia nu participă, deocamdată, cu forţe, la acţiunile militare din Libia, însă oferă baze logistice pentru derularea acestor operaţiuni. Oficialii italieni au specificat, sâmbătă, că, la nevoie, Italia va participa şi la raidurile aeriene. De asemenea, este dispusă să pună la dispoziţie oraşul Napoli pentru centrul de comandă care va fi înfiinţat.

Germania nu va participa la acţiunea militară din Libia

Cancelarul german Angela Merkel a confirmat că Germania nu va participa la acţiunea militară din Libia, dar s-a oferit să trimită avioane de recunoaştere AWACS în Afganistan, pentru a înlocui trupele americane aflate aici, care ar putea desfăşura, astfel, aceeaşi operaţiune în Libia. Oficialul german a precizat: "Germania va face tot ceea ce presupune rezoluţia şi nu implică soluţii militare. Instaurarea unui embargo pentru producţia de petrol cred că este cea mai dură măsură pentru Libia".

Gaddafi: Occidentul nu va fi lăsat să exploateze petrolul libian

Liderul libian Muammar Gaddafi a avertizat Occidentul că nu va fi lăsat să exploateze petrolul libian, într-o intervenţie audio difuzată duminică de televiziunea publică libiană.

Tot poporul libian are arme şi victoria îi va aparţine, a mai spus Gaddafi, potrivit căruia războil va fi lung.

"Noi suntem învingătorii, voi sunteţi învinşii. Noi nu ne vom retrage de pe câmpul de bătălie pentru că ne apărăm teritoriul şi demnitatea", a mai declarat liderul libian.

El i-a calificat pe membrii coaliţiei, care au efectuat, de sâmbătă, bombardamente intensive, drept "terorişti, barbari şi monştri", afirmând că ţara sa nu va lăsa "niciodată ţările cruciate să profite de petrolul său".

Dreptul la revoluţie

Colonelul, peste 40 de ani în fruntea Libiei

Temeri majore pe piaţa petrolului

Deţineri ale Libiei, prin Libyan Investment Authority (LIA), Libyan Arab Foreign Investment Company (LAFICO) şi banca centrală:

CALENDARUL EVENIMENTELOR

Armata libiană numără 76.000 de militari activi şi "o rezervă de 40.000 de miliţieni", potrivit cotidianului francez "Le Monde". Aceste forţe dispun de artilerie grea, blindate, avioane de vânătoare, nave de luptă şi submarine

Hugo Chavez: " Vor să pună mâna pe petrolul libian"

Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, este revoltat de atacurile armate asupra Libiei, pe care le-a catalogat drept "acte iresponsabile" şi cere oprirea bombardamentelor.

Chavez a declarat: "Vor să pună mâna pe petrolul libian, nu le pasă de vieţile oamenilor. Acţiunea militară a început. Din nefericire vor provoca mai mulţi morţi, un război mai mare. Este un gest iresponsabil al SUA şi al aliaţilor europeni".

Potrivit presei de stat, citată de CNN, Hugo Chavez a mai spus că Statele Unite oferă o imagine exagerată şi distorsionată a situaţiei din Libia, afectată de revolte împotriva regimului, pentru a justifica o invazie militară.

Fiul lui Gaddafi: Libia a sponsorizat campania electorală a lui Sarkozy

Fiul liderului Muammar Gaddafi susţine că Libia a contribuit substanţial la finanţarea campaniei electorale a lui Nicolas Sarkozy din 2007 şi vrea ca preşedintele francez să returneze banii statului libian.

Într-un interviu acordat postului de televiziune Euronews, Saif al-Islam a declarat: "Sarkozy trebuie să ne dea înapoi banii luaţi din Libia pentru finanţarea campaniei sale electorale. Noi l-am finanţat. Avem dovezi şi suntem gata să dezvăluim totul. Primul lucru pe care îl dorim este ca acest clovn să dea banii înapoi poporului libian. Am crezut că ne poate ajuta, însă ne-a dezamăgit.

Să ne dea banii înapoi. Avem dovezi cu privire la transferurile bancare din acea perioadă şi suntem gata să le facem publice în curând".

Surse din Tripoli au precizat că scurgerea acestor informaţii reprezintă, de fapt, atacuri directe asupra liderului Franţei.

Rusia regretă intervenţia armată străină în Libia

Rusia şi-a exprimat regretul faţă de intervenţia armată străină în Libia, a anunţat, sâmbătă, Aleksandr Lukaşevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, într-un comunicat.

La Moscova, noi regretăm această intervenţie armată, efectuată în cadrul rezoluţiei 1.973 a ONU, adoptată în grabă", a declarat el.

Potrivit comunicatului, diplomaţia rusă a cerut încetarea focului cât mai rapid posibil în Libia.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb