Regiunea secesionistă Doneţk din Ucraina şi-a deschis astăzi o aşa-numită "ambasadă" la Moscova, informează AFP, conform Agerpres.
Natalia Nikanorova, "ministru de externe" al republicii pro-ruse autoproclamate în estul Ucrainei, a apreciat cu această ocazie că situaţia de pe teren "s-a agravat drastic" în ultimele zile.
Întrebată despre intenţia regiunii sale de a se uni cu Rusia, ea a răspuns: "Nu ne grăbim. Obiectivul principal este să eliberăm republica. Apoi va avea loc un referendum, la momentul potrivit, şi vom vedea care va fi voinţa poporului".
Într-o astfel de situaţie, statutul "reprezentanţei diplomatice" a Doneţkului se va modifica, a precizat ea, în prezenţa "ambasadoarei" Olga Makeeva.
Cele două au discutat cu presa în curtea imobilului din centrul Moscovei unde va funcţiona "ambasada", protejată de un dispozitiv de poliţie.
La eveniment nu a asistat niciun oficial rus de rang înalt.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a recunoscut în februarie independenţa regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk din bazinul Donbas din estul Ucrainei, înainte de a ordona invadarea Ucrainei. Ofensiva rusă se concentrează în prezent în zona respectivă.