Fondurile de salvare a zonei euro, prevăzute la 750 de miliarde euro (976 miliarde dolari), ar trebui să fie suficiente, conform declaraţiilor lui Klaus Regling, directorul Fondului European de Stabilitate Financiară (EFSF).
"Când privesc spre statele despre care se vorbeşte des, ştiu exact cât de mari sunt necesităţile lor de finanţare", a afirmat Regling, adăugând că acest necesar va fi mai mic de 750 miliarde euro în următorii ani.