REMANIERE SAU SESIZARE LA CCR Conflict între palate

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică / 3 decembrie 2018

Conflict între palate

Preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să ia o decizie în aceste zile cu privire la a doua remaniere propusă la sfârşitul lunii trecute de premierul Viorica Dăncilă. Conform solicitării şefului Guvernului, miniştrii demisionari Lucian Şova - de la Transporturi - şi Paul Stănescu - de la Dezvoltare Regională şi vicepremier - ar urma să fie înlocuiţi cu Mircea Drăghici, res-pectiv Lia Olguţa Vasilescu.

Doar că primul dintre nominalizaţii prim-ministrului Viorica Dăncilă şi ai PSD, Mircea Drăghici, ar putea să fie refuzat de către şeful statului, prin pris-ma informaţiilor venite săptămâna trecută de la Parchetul General, conform cărora deputatul de Argeş ar fi cercetat în două dosare penale.

Mircea Drăghici a menţionat că, până acum, nu a fost sunat de la Parchet, că a aflat din presă despre aceste dosare şi că i se pare curios că aceste informaţii au apărut în mass-media abia odată cu nominalizarea sa pentru funcţia de ministru al transporturilor.

Conform informaţiilor obţinute de Ziarul BURSA din interiorul Parchetului General, pe care vi le-am prezentat săptămâna trecută, în cele două dosare cercetările se fac in rem şi in personam şi, deocamdată, nu s-a stabilit dacă Mircea Drăghici este suspect de săvârşirea unor infracţiuni. Sursele noastre din Parchetul General ne-au mai spus că, după ce vor fi finalizate cercetările, instituţia va emite un comunicat de presă.

În privinţa remanierii, însuşi Klaus Iohannis a stabilit că o va lua în discuţie, "cel mai devreme" după sărbătorile dedicate Centenarului şi Zilei Naţionale, ceea ce înseamnă că este posibil ca în aceste zile preşedintele să se pronunţe cu privire la nominalizarea celor doi miniştri. Iohannis se află şi sub ultimatumul dat de liderul PSD, Liviu Dragnea, care a afirmat: "I-am solicitat ministrului Toader ca, până la sfârştul săptămânii, să întocmească un draft pentru o posibilă sesizare la CCR cu privire la un conflict juridic de natură constituţonală în cazul în care şi, după 1 decembrie, preşedintele va refuza să-şi îndeplinească atributele constituţionale şi să ia act de solicitările premierului. În funcţie de ce va face preşedintele Iohannis, luni, într-o dis-cuţie în coaliţie, vom hotărî calea de urmat. Luni (n.r.-astăzi) o să avem o discuţie în partid şi cred că e firesc şi în coaliţie, iar cel mai târziu marţi, dacă nu se întâmplă nimic, trebuie să utilizăm acea cale (sesizarea CCR - n.r.), pentru că nu putem să stăm la a nu ştiu câta încălcare de Constituţie de către preşedintele Iohannis şi să nu punem în practică o remaniere pe care premierul a decis-o. Nu putem sta la nesfârşit cu un guvern în care preşedintele vrea să se implice fără să aibă competenţă constituţională".

În ciuda acestui ultimatum dat de PSD, Klaus Iohannis nu pare deloc intimidat. Preşedintele ţării a spus: "Cred ca dumnealor sunt sub o oarecare presiune politică şi vorbesc vrute şi nevrute. Mie nu poate PSD să-mi dea niciun ultimatum. Eu am spus că, după sărbătorile de 1 Decembrie, voi analiza aceste chestiuni şi o să vorbim atunci mai mult".

Klaus Iohannis a menţionat că are voie să facă doar ce este scris în Cons-tituţie şi, în opinia domniei sale, până acum exact asta a făcut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb