RENUNŢĂ SAU NU STATUL LA PRODUCŢIA DE APĂ GREA? Restructurarea RAAN, supusă atenţiei CSAT

ANA ZIDARU, ALINA TOMA
Ziarul BURSA #Companii / 16 aprilie 2014

Restructurarea RAAN, supusă atenţiei CSAT

Surse: "Costurile de producţie a apei grele pentru centrala nucleară de la Cernavodă, triplate artificial, pentru căpuşele politice"

Georgică Cornu ar fi unul dintre beneficiari

Soarta Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN), de importanţă strategică, ar putea fi decisă în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), în cazul în care se va da curs solicitării, în acest sens, făcute de Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

RAAN produce apa grea necesară funcţionării centralei nucleare de la Cernavodă.

Dacă ajunge pe agenda CSAT, discuţiile se vor concentra, cel mai probabil, pe modul în care producţia de apă grea a fost suprataxată în beneficiul clientelei politice.

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a anunţat, ieri, că va transmite, în regim de urgenţă, premierului Victor Ponta şi Viceprim-ministrului şi ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, o informare privind activitatea RAAN şi solicită ca soarta companiei să fie analizată şi în CSAT.

"Această informare va cuprinde un set de măsuri care vizează eficientizarea, restructurarea şi viitorul acestei societăţi, cu sugestia de a le supune mai departe atenţiei CSAT, ţinând cont de componenta strategică şi de securitate pe care o are această regie autonomă", a subliniat ministrul, într-o conferinţă.

Surse din cadrul RAAN susţin: "Foarte bine că ministrul prezintă situaţia companiei în CSAT. RAAN a fost jefuită sistematic de firmele de casă ale diverselor partide politice. RAAN are un preţ de producţie al apei grele de trei ori peste media pieţei internaţionale. Apa grea este plătită din bani de la bugetul de stat, pentru funcţionarea celor două unităţi de la Cernavodă. Acest preţ a fost umflat artificial special ca RAAN să aibă bani să facă diverse lucrări dedicate clientelei politice. Unul dintre marii beneficiari ai lucrărilor cu dedicaţie este Georgică Cornu".

Recent, omul de afaceri Georgică Cornu a fost reţinut pentru 24 de ore de către DIICOT, fiind anchetat pentru evaziune fiscală şi grup infracţional organizat. El este acuzat că ar fi procurat facturi false pentru cumpărarea de materiale de construcţii. Conform surselor noastre, facturile false ale lui Georgică Cornu ar duce direct la RAAN, unde controalele Ministerului Economiei s-ar fi lăsat şi cu plângeri pe la DNA şi DIICOT.

Sursele noastre mai afirmă că regia are şanse mici de redresare fiind înglodată în datorii, dar şi că s-ar putea ca CSAT să decidă închiderea uzinei de apă grea "întrucât Nuclearelectrica are asigurate cantităţile pentru unităţile existente, dar şi pentru reactoarele 3 şi 4".

Prin RAAN şi prin piaţa de energie, există multe opinii că statul nu va renunţa niciodată la producţia de apă grea, chiar dacă nu este profitabilă: "Este de notorietate că RAAN a produs suficientă apă grea pentru durata de viaţă a tuturor celor patru reactoare. Dar închiderea acestei producţii nu este o opţiune, ci eficientizarea ei. Ţările care au renunţat la producţia de apă grea trebuie să plătească acum preţuri mai mari. Buba nu este la apa grea, ci la contractele de procesare a cărbunelui, pentru care RAAN a livrat energie la preţuri foarte mici, deşi costurile de producţie sunt mari".

RAAN a intrat în insolvenţă anul trecut, având un număr de 2.460 de angajaţi şi datorii de aproximativ 680 de milioane de lei. Răzvan Nicolescu şi-a trimis corpul de control la RAAN pentru a face verificări suplimentare întrucât nu este clar ce datorii are RAAN la firmele lui Georgică Cornu.

Domnul ministru a precizat: "Propunerile de eficientizare pe care le voi înainta Guvernului vor ţine cont şi de sugestiile făcute de sindicate, mai ales, în ceea ce priveşte onorarea obligaţiilor asumate de statul român vizavi de această societate, respectiv achiziţia de apă grea. De asemenea, am hotărât demiterea administratorului special al RAAN, Dănuţ Andruşcă. Mi se pare profund imoral să câştigi aproximativ 20.000 de lei lunar, în condiţiile în care se află această societate. RAAN a continuat să cumuleze datorii uriaşe şi pe perioada insolvenţei. Am decis numirea lui Viorel Marian în funcţia de administrator special al RAAN. Domnia sa va face echipă cu Paul Ivaşcu, directorul de la filiala Romag Termo".

Răzvan Nicolescu a cerut administratorului judiciar al RAAN, compania Tudor şi Asociaţii, să respecte legea şi să manifeste un tratament corect faţă de statul român: "Acceptarea la masa credală a unor creanţe provizorii de aproximativ 800 de milioane de lei, dând drept de vot grupului de firme Confort deţinut de Georgică Cornu este o acţiune care nu respectă legile în vigoare. Cerem administratorului judiciar să acţioneze de urgenţă împreună cu noul administrator special pentru intrarea în legalitate".

Departamentul pentru Energie a solicitat administraţiei locale din Turnu-Severin să se implice în găsirea unei soluţii pentru a asigura combustibilul primar necesar furnizării de energie termică în oraş. Autorităţile centrale sunt dispuse să susţină cedarea minei de la Husnicioara de către Complexul Energetic Oltenia (CEO) către administraţia locală, după o discuţie prealabilă cu acţionarii minoritari ai CEO, în special cu Fondul Proprietatea.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. asta se numeste sabotarea economiei nationale si bineinteles nimeni nu va plati, politicienii vinovati si familiile lor vor cheltui fara nici o problema banii furati

    La Halânga se produce apa grea de o puritate invidiată de canadieni, dar se produce (unicat european) și apa ultra ușoară, componentă esențială a tratamentului bolilor canceroase, pentru care, ce-i drept, România n-a făcut nimic pentru exploatarea sistematică a acestui avantaj strategic tehnico-medical. Comercializarea acestei ape, ca și a altor produse colaterale ale procesului de fabricare a apei grele, ar compensa deplin așa zisa lipsă de economicitate a producției de bază.

     

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb