Robert Cosmin Pană a renunţat la mandatul de administrator al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) începând de astăzi, conform unui raport al operatorului pieţei noastre de capital.
Robert Pană este consilier juridic în cadrul Swiss Capital şi membru al Consiliului Reprezentanţilor Acţionarilor SIF Muntenia. Înaintea alegerilor din luna noiembrie a anului trecut, Nicu Buică, reprezentantul SIF Muntenia, s-a retras din cursa pentru un loc în Consiliul Bursei de Valori Bucureşti, chiar dacă îşi depusese candidatura.
Între Swiss Capital şi grupul Lion Capital (fosta SIF Banat-Crişana) şi SIF Muntenia există legături strânse. Cele două SIF-uri au finanţat fonduri ale Swiss, în proporţii de aproape 100%, care cu banii celor două societăţi cumpărau chiar acţiuni SIF1 (LION) şi/sau SIF4. Investitorii au reclamat că astfel de fonduri nu sunt altceva decât paravane pentru deţinerea indirectă a acţiunilor proprii. Or, fiind în realitate acţiuni proprii, nu au drept de dividend şi drept de vot în adunările generale ale acţionarilor Lion Capital şi/sau SIF Muntenia. Dar fosta conducere a ASF a susţinut într-una că acuzaţiile investitorilor nu se susţin deoarece administratorii fondurilor sunt independenţi de cei care îi finanţează.
Din Consilul BVB fac parte preşedintele Radu Hanga, vicepreşedinţii Şerban Valentin Marin şi Remus Vulpescu, precum şi membrii Claudia Ionescu, Loredana Chitu, Ocatvian Molnăr, Cristian Pascu şi Daniela Secară.
Evaluarea bursieră a BVB se ridică la circa 520 milioane lei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2024, 17:54)
Oare ce s-a intamplat? Nu le-a iesit calculele? Nu au inteles jocul "bancherului"? Asta e abia inceput elvetienilor... pregatiti-va pentru ce urmeaza ;)
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2024, 18:02)
e de la o femeie, asa cred
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2024, 19:28)
De la bani. Neintelegeri axa Andrici-Dragoi... evitati actiunile SIF-urilor.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.02.2024, 00:40)
Dimpotriva