Republica Medicală România

Catalin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 26 mai 2020

Catalin Avramescu

Cum ar arăta ţara dacă ar fi guvernată de medici? Incompetenţă, haos, deficit bugetar uriaş, aglomeraţie în vămi, economia în prăbuşire liberă, magazine închise. Şi, înainte de orice, un regim autoritar. Drepturi călcate în picioare, amenzi cu nemiluita, cenzură.

De unde ştiu? Păi... Asta avem acum. România este guvernată de "dottore" Arafat. Toată mascarada "stării de urgenţă" a fost organizată de Domnia Sa şi Prietenii (personaje gen Streinu-Cercel).

Cum s-a ajuns aici? În primul rând, pentru că actualul Preşedinte, ca de obicei, a dat bir cu fugiţii. A ieşit de câteva ori, ne-a spus că trebuie să ne spălăm pe mâni, după care a plecat. Presupun că s-a autoizolat în vreuna dintre reşedinţele oficiale. Nu ştiu, este scump la vedere. Iar când iese, oricum nu se înţelege mare lucru.

În al doilea rând, pentru că politicienii nu au habar de nimic. La ce vă aşteptaţi de la persoane care şi-au falsificat diplomele şi care nu ştiu să se exprime corect? Credeţi că ei pot asculta o informare de 30 de minute din partea unui specialist în virusologie fără să adoarmă? Au ciulit urechile doar la partea cu contractele fără licitaţie, după care, la rândul lor, au spălat putina...

Aşa că ţara a rămas pe mâna "specialiştilor". În loc să avem Guvern, acum suntem guvernaţi prin comunicate ale unei coterii numite Grupul de Informare Strategică. Viaţa bate filmul. Unde este baza constituţională a acestei bufonerii?

Ni se spune că nu se pune. Este urgenţă! Pericol mare! Aşa că, de trei luni, românii sunt închişi în casă şi amendaţi dacă îşi plimbă copiii în jurul blocului. Totul în numele "salvării de vieţi".

Dar cum se face că, guvernaţi de atâţia specialişti, nu avem nici până acum un program serios de testare a populaţiei, la nivel naţional? Nici măcar a unor judeţe? Nici măcar un studiu pe un eşantion statistic relevant?

Fără aceste informaţii elementare, nu avem nici cea mai mică idee despre cât de răspândită este infecţia cu virusul chinezesc.

În consecinţă, totul se face alandala, fără nici o bază. Dimpotrivă, sunt finanţate bazaconii cum ar fi programul de testare propus de cetăţeana din Voluntari, care a ajuns primar al Capitalei. Vasăzică, te testezi "voluntar". Cine apucă, cine doreşte, la întâmplare... Ce relevanţă au rezultatele? Sunt măcar urmăriţi cei pozitivi şi contactele lor?

Dar măcar salvăm vieţi? Mă îndoiesc profund. Costul uman al carantinei este zdrobitor. A făcut cineva socoteala câţi bătrini au murit singuri prin casele lor? Câţi copii au fost abandonaţi de părinţi prinşi pe nu-ştiu-unde?

Cât de puţin au învăţat şcolarii şi studenţii când şcolile şi facultăţile au fost închise?

Ni se spune că nu se putea altfel. Oare? Am în faţă un studiu al impactului măsurilor de carantină publicat de un specialist de la JP Morgan. Acolo scrie negru pe alb că guvernele au fost îngrozite ("spooked") de studii "pseudo-ştiinţifice". În realitate, cu sau fără carantină, traseul infecţiei a fost cam acelaşi. Pare logic. Virsul are un traseu al său, îi pasă prea puţin de declaraţiile pompoase ale demnitarilor.

La începutul crizei, oamenii politici s-au uitat spre Republica Populară Chineză. Nu s-au găndit nici o clipă dacă nu cumva "succesele" marilor specialişti sunt mai degrabă o fabricaţie a propagandei comuniste de la Pekin. Nu s-au uitat la filmele difuzate de dizidenţii chinezi, care arătau cadavre abandonate pe coridoarele spitalelor sau oameni prăbuşiţi pe stradă. Au acceptat, fără discernământ, un model aberant. Precum comuniştii chinezi, i-au închis pe toţi în casă, au scos economia din priză, au construit spitale de campanie. Şi au dat cu spirt pe toţi, la fiecare colţ. Acum, la trei luni, vedem că multe din aceste spitale sunt goale. Rata mortalităţii este doar cu puţin mai mare decât a unei gripe severe.

Nu sunt medic, dar mă ocup de istoria ideilor şi instituţiilor. Văd o diferenţă între reacţiile de acum şi reacţiile înaintaşilor noştri. În vreme de război, multe servicii erau funcţionale. Şi când cădeau bombe, viaţa mai avea o aparenţă de normalitate, nu era totul blocat.

Era clar că toată schema plăsmuită de "oamenii de bine" nu va funcţiona. Carantina avea sens în Evul Mediu. Oraşele erau mici, înconjurate de ziduri. Nimeni nu mişca fără să fie văzut imediat. În Saint-Malo, dădeau drumul noaptea dulăilor de luptă, enormi, dresaţi. Vai de cel care era surprins de întuneric pe străzi...

Dar acum lumea este interconectată. Depindem de servicii diverse, de avioane, de trenuri, de forfota de bunuri şi persoane. Şi este imposibil să stai cu ochii pe toţi. Unii violează oricum normele, infecţia se răspăndeşte, în timp ce noi, ceilalţi, stăm degeaba.

Dacă marii specialişti, gen Streinu-Cercel, erau atât de buni, de ce nu au prevăzut epidemia? De ce România a fost atât de nepregătită? Ni se dau lecţii la televizor de către personaje din "sistemul de sănătate", dar cum se face că tocmai spitalele au devenit focare de infecţie? Argumentul lor este că ei ştiu mai bine. Eu văd că nu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb