Manipularea politică prin reţelele de socializare este o problemă reală la nivelul Uniunii Europene. Pe acest fond, Facebook a anunţat că va intensifica eforturile de combatere a dezinformării înainte de alegerile pentru Parlamentul European din luna mai, şi va colabora cu agenţia de presă germană DPA pentru verificarea informaţiilor.
Compania americană a fost presată la nivel mondial, după alegerile prezidenţiale din Statele Unite din 2016, pentru a împiedica utilizarea conturilor false şi a altor forme de înşelăciune pentru a influenţa opinia publică. Potrivit News.ro, luna trecută, Uniunea Europeană a acuzat Google, Facebook şi Twitter că nu îşi respectă angajamentele de a combate ştirile false înainte de alegerile europene, după ce au semnat în mod voluntar un cod de conduită pentru a evita adoptarea unor reglementări în domeniu.
Facebook a anunţat săptămâna aceasta că va înfiinţa un centru operaţional în care vor lucra 24 de ore din 24 ingineri, specialişti în date, cercetători şi experţi în politici, a căror activitate se va coordona cu cea a unor organizaţii externe. "Vor încerca în mod proactiv să identifice riscurile care apar, astfel încât să poată interveni cât mai rapid posibil împotriva lor", a declarat la Berlin Tessa Lyons, director pentru integritatea news feed la Facebook. Compania va instrui peste 100.000 de studenţi din Germania în domeniul media şi va încerca să oprească utilizarea publicităţii plătite în scopuri politice. Germania a fost în mod special activă în încercarea de a combate răspândirea online a mesajelor de ură, adoptând anul trecut o lege care obligă companiile să şteargă postările ofensatoare, în caz contrar riscând amenzi de până la 50 milioane de euro.