RETROCEDĂRI "LA MIŞTO" Un teren, două adrese

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Politică / 12 mai 2009

Doi cetăţeni au primit o despăgubire.

Despăgubirea este un teren, retrocedat în două rânduri: în primul rând, se află la o adresă, în al doilea rând se află la altă adresă.

Cazul este unic.

Agenţia Domeniilor Statului (ADS) a retrocedat o suprafaţă de teren de 0,46 hectare în două locaţii distincte: prima, chiar în curtea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), iar ce-a de-a doua, la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa.

Agenţia a încheiat, la data de 27 iulie 2008, un protocol de predare-preluare cu Primăria sectorului 1, pentru o suprafaţă de teren de 0,46 hectare "livezi" la care au fost adăugate două procese-verbale de delimitare.

Pentru stabilirea locaţiei unui teren, un singur proces-verbal era suficient.

Procesul care prevedea retrocedarea curţii ASAS, a fost încheiat cu un an şi două luni înainte de semnarea protocolulul între ADS şi primărie, deci valabilitatea sa este pusă sub semnul întrebării.

Cel de-al doilea are toate ştampilele şi semnăturile necesare, nu şi o dată de încheiere.

Sunt voci care susţin că scopul urmărit de ADS la această afacere ar fi fost de la bun început retrocedarea terenului în Băneasa.

Este ştiut faptul că terenurile staţiunilor de cercetare agricolă sunt vânate exclusiv de afacerişi şi clientela politică pentru potenţialul lor imobiliar, întrucât sunt localizate, în genere, la periferia oraşelor, în calea proiectelor de dezvoltare imobiliară şi comercială.

În zona staţiunii pomicole Băneasa metrul pătrat este evaluat la circa 2.000 de euro, iar cel în zona Agronomiei, unde este curtea ASAS, la circa 3.000 de euro.

Poate că, ADS a urmărit doar să-i constrângă pe reprezentanţii ASAS să renunţe la terenul din Băneasa, adeninţând că le retrocedează curtea.

Procesul verbal care prevede retrocedarea curţii sugerează aşa ceva.

Actul a fost semnată cu mult înainte de încheierea protocolului dintre ADS şi primărie.

Cum s-au petrecut evenimentele

La data de 27 iulie 2008, ADS, condusă de Daniel Drăgan (n.r. acum trimis în judecată de către DNA pentru un prejudiciu de 90 de milioane de euro adus statului prin altă retrocedare) a încheiat un protocol de predare-preluare cu subcomisia de aplicare a Legii Fondului Funciar din cadrul Primăriei Sectorului 1, instituţie condusă şi la aceea vreme de actualul edil Andrei Chiliman.

Protocolul a prevăzut transferul unei suprafeţe de 0,4676 hectare "livezi"din administrarea ADS către primărie în vederea retrocedării, însă din act a fost "omisă", intenţionat sau nu, tocmai locaţia terenului.

Cum era normal, protocolul trebuia completat cu un proces verbal de delimitare care să stabilescă amplasamentul terenului, numai că ADS şi primăria au găsit de cuviinţă să formuleze două.

Cele două instituţii au fixat ca amplasament pentru suprafaţa de 0,46 hectare de livadă două locaţii total diferite:

Prima chiar în curtea ASAS, unde nu există nicio livadă, ci o serie de construcţii, iar cea de-a doua, pe amplasamentul Staţiunii Pomicole Băneasa!

În cazul acestei retrocedări, unde iţele sunt foarte încurcate:

În primul rând, procesul verbal de delimitare care prevedea retrocedarea curţii Academiei fusese încheiat încă din data de 22 mai 2007, deci cu un an şi două luni înainte de semnarea protocolului de transfer a terenului între ADS şi primărie. Acest document nu are însă toate semnăturile necesare, deci valabilitatea sa este pusă sub semnul întrebări.

Cel de-al doilea proces verbal de delimitare, care prevedea retrocedarea aceleaşi suprafeţe pe amplasamentul Staţiunii Pomicole Băneasa - unde există livezi- are toate ştampilele primărie, însă nu şi data de încheiere!

Mai mult decât atât, conform juriştilor ASAS, terenul, în ambele locaţii, nu putea să facă obiectul vreunei retrocedări pentru că se aflau deja în litigiu între Academie şi stat:

Pentru terenul din curtea sa, ASAS a obţinut, prin lege, anul acesta, titlul de proprietate, iar pentru terenurile Staţiunii Pomicole Băneasă, Academia face de ani buni demersuri de redobândire a proprietăţii.

ASAS şi SCDP Băneasa se judecă la ora actuală, la Judecătoria Sectorului 1, cu ADS pentru anularea actului de retrocedare şi pentru constatarea nulităţii absolute a acestuia, însă reprezentanţii Academiei ne-au precizat că nu ştiu, nici la ora actuală, în ce locaţie s-a făcut retrocedarea.

"Staţiunea Pomicolă Băneasa a deschis acţiune de anulare a procesului de predare-preluare a procesului verbal de delimitare a titlului de proprietate, iar ASAS va depune cerere de intervenţie la termenul următor", ne-au declarat juriştii ASAS.

Din corespondenţa ADS-ului cu ASAS, intrată în posesia noastră, reiese clar că, Agenţia s-a interesat, de statutul juridic al ambele locaţii. Într-un răspuns oficial adresat ASAS, Agenţia

dezminte că ar fi retrocedat curtea Academiei.

Conform unei note interne a Direcţiei de Fond Funciar, suprafaţa retrocedată este cea de pe teritoriul Staţiunii Pomicole Băneasa, dar informaţia nu a fost confirmată şi din alte surse oficiale, după cum spun reprezentanţii ASAS.

"Este de neînţeles cum poate să fie predat un teren din perimetrul SCDP Băneasa cu sediul în Bd. Ion Ionescu de la Brad nr.4, iar procesul-verbal de delimitare să fie întocmit în vecinătăţi aflate pe suprafaţa administrată şi revendicată de ASAS, în Bd. Mărăşti nr 61", conchide preşedintele ASAS, Cristian Hera, într-o scrisoare adresată ADS.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb