Reuniunea la ONU privind embargoul asupra armelor trimsie către Myanmar a fost amânată

G.B
Internaţional / 18 mai 2021

Reuniunea la ONU privind embargoul asupra armelor trimsie către Myanmar a fost amânată

O reuniune a Adunării Generale a ONU de astăzi cu privire la o rezoluţie fără caracter obligatoriu prevăzând "o suspendare imediată" a transferului de arme către Myanmar a fost "amânată sine die" din lipsa unui sprijin suficient pentru aprobarea sa, au făcut cunoscut ieri surse diplomatice, notează AFP, citată de Agerpres.

Autorii textului "nu au avut sprijinul pe care îl aşteptau" pentru a garanta votul cu o largă majoritate în cadrul Adunării, care cuprinde 193 de ţări membre, a indicat un diplomat sub acoperirea anonimatului. Vor "mai mult timp pentru negocieri, în special cu ASEAN" (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est), a explicat o altă sursă pentru AFP, tot sub acoperirea anonimatului.

Textul provine dintr-o iniţiativă a Liechtensteinului, susţinută în special de Uniunea Europeană, Marea Britanie şi Statele Unite. În total, 48 de ţări din Europa, America şi Africa, dar numai una care reprezintă Asia - Coreea de Sud - s-au alăturat proiectului de rezoluţie.

Acesta din urmă a făcut obiectul unor negocieri timp de mai multe săptămâni pentru a beneficia mai ales de sprijin din partea ţărilor membre ASEAN, potrivit diplomaţilor.

Neobligatoriu spre deosebire de rezoluţiile Consiliului de Securitate, dar cu o semnificaţie politică puternică, textul prevede "o suspendare imediată a furnizării, vânzării sau transferului direct şi indirect al tuturor armelor, muniţiilor şi altor echipamente militare către Myanmar".

De asemenea, el reclamă autorităţilor militare din această ţară care au luat puterea la 1 februarie printr-o lovitură de stat "să pună capăt stării de urgenţă" şi "să înceteze imediat orice violenţă împotriva manifestanţilor paşnici". De asemenea, textul cere "eliberarea imediată şi necondiţionată" a preşedintelui Win Myint şi a liderei civile Aung San Suu Kyi, precum şi a tuturor persoanelor deţinute în mod arbitrar.

Proiectul solicită, totodată, Myanmar "să implementeze fără întârziere" planul de revenire la democraţie elaborat de Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), "să faciliteze o vizită fără întârziere a emisarului ONU", care are interdicţie să intre în ţară până acum, şi să permită "accesul umanitar sigur şi nestingherit".

Armata din Myanmar a pus capăt printr-o lovitură de stat la 1 februarie unei paranteze democratice de 10 ani. De atunci, ea reprimă în sânge manifestaţiile aproape zilnice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb