Producţia industrială a Germaniei a crescut pentru a doua lună consecutiv, sporind speranţele în redresarea celei mai mari economii europene, transmite Reuters.
Conform datelor Oficiului Federal de Statistică (Destatis) publicate luni, producţia industrială a crescut în februarie cu 2,1% faţă de luna precedentă, datorită evoluţiei foarte bune a sectorului construcţiilor, în timp ce analiştii se aşteptau la un avans de 0,3%.
A doua lună consecutivă de creştere semnificativă confirmă startul mai bun al economiei în acest an, după declinul din 2023. "Dar încă ne aşteptăm la dificultăţi în 2024, în urma reducerii competitivităţii şi a cererii slabe", a apreciat Franziska Palmas, economist la Capital Economics, conform sursei.
În februarie, sectorul construcţiilor a înregistrat o creştere de 7,9% faţă de luna precedentă, în timp ce în sectorul energiei producţia a scăzut cu 6,5%. De asemenea, sectorul auto a raportat un avans de 5,7% iar industria chimică de 4,6%, arată datele Destatis.
În pofida expansiunii lunare, producţia industrială încă este sub nivelul de dinaintea pandemiei, o ilustrare a dificultăţilor cu care se confruntă economia germană, afectată de scăderea cererii externe, costurile ridicate de împrumut şi majorarea preţurilor la energie, informează sursa.
Alte date publicate vineri arată o uşoară creştere a comenzilor industriale, dar previziunile S&P Global indică o deteriorare a evoluţiei industriei în martie. Încrederea companiilor şi aşteptările oamenilor de afaceri s-au îmbunătăţit luna trecută, pe fondul aşteptărilor că BCE va începe probabil în iunie reducerea dobânzilor, iar condiţiile pe plan global se ameliorează, potrivit sursei menţionate.
Analiştii se aşteaptă la un declin al PIB-ului Germaniei de 0,1% în primul trimestru din 2024, după o scădere de 0,3% în ultimele trei luni din 2023.
După revizuirea datelor provizorii, Destat a informat că în ianuarie producţia industrială a crescut cu 1,3%, faţă de un avans de 1% anunţat iniţial.
De asemenea, producţia industrială a fost cu 0,5% mai redusă în perioada decembrie 2023 - februarie 2024 faţă de precedentele trei luni, potrivit aceleiaşi surse.