Cel mai recent model lingvistic OpenAI se numeşte o1 şi vine cu raţionament, conform producătorului, dar şi cu preţuri foarte mari, conform Reuters.
OpenAI a lansat modelul lingvistic o1, cunoscut pâna acum sub pseudonimul Strawberry, despre care spune că este capabil să răspundă la întrebări complexe mai repede decât omul.
Alături de o versiune mai mică, numită o1-mini, noul model lingvistic este mai bun în principal la scris cod şi rezolvarea problemelor complexe.
o1 ar trebui să ofere şi răspunsuri mai corecte decât modelele lingvistice anterioare, dar asta nu înseamnă că va fi scutit de clasicele halucinaţii - răspunsuri inventate.
Pe de altă parte, o1 este inferior lui ChatGPT din multe puncte de vedere - nu are cunoştinţe generale vaste, nu are acces la internet şi nu poate procesa imagini şi documente.
Compania nu detaliază modul în care fost antrenat noul model lingvistic, ci spune doar că este fundamental diferit de ceea ce a folosit la tehnologiile anterioare.
De asemenea, o1 va fi semnificativ mai scump decât ChatGPT. Fiecare milion de fragmente de text va costa 15 dolari pentru introducerea datelor şi 60 de dolari pentru generarea acestora. Asta reprezintă o scumpire de 3-4 ori comparativ cu ChatGPT, care costă 5 dolari, respectiv 15 dolari.
Noul model lingvistic este disponibil imediat abonaţilor ChatGPT Plus şi ChatGPT Teams, iar abonaţii Enterprise şi Edu vor dobândi acces săptămâna viitoare. Eventual, acesta va putea fi folosit şi de utilizatorii versiunii gratuite.