Reuters: Ucraina speră că începând din aprilie va avea suficiente muniţii

F.D.
Internaţional / 19 martie

Reuters: Ucraina speră că începând din aprilie va avea suficiente muniţii

Ucraina speră că din aprilie va primi suficiente muniţii pentru a putea opri înaintarea trupelor ruse, odată ce vor începe să sosească obuzele achiziţionate din state terţe printr-o iniţiativă gestionată de Republica Cehă, în timp ce Germania a anunţat marţi un nou ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 500 de milioane de euro şi care include 10.000 de obuze, relatează Reuters.

"Sperăm că această iniţiativă cehă, căreia i s-a alăturat Luxemburgul, ne va ajuta, şi începând din aprilie vom avea suficiente muniţii pentru a ţine linia frontului", a declarat premierul ucrainean Denis Şmîhal la o conferinţă de presă în timpul unei vizite oficiale în Luxemburg.

Republica Cehă şi-a asumat o iniţiativă pentru a gestiona o achiziţie masivă de obuze pentru armata ucraineană, aflată în criză de muniţie după ce UE i-a livrat doar circa 30% din cele un milion de obuze de calibrul 155 mm promise în martie anul trecut, iar ajutorul american este în continuare blocat în Congresul SUA.

Au fost astfel identificate în state din afara UE, neprecizate, surse pentru achiziţia a circa 500.000 de obuze de calibrul 155 mm şi a circa 300.000 de obuze de calibrul 122 mm. Potrivit guvernului de la Praga, în urma contribuţiilor financiare puse la dispoziţie de mai multe state sunt asigurate deocamdată fonduri pentru achiziţia a circa 300.000 de obuze, iar livrarea acestora către Ucraina ar urma să înceapă cel târziu în iunie, un termen mai puţin optimist decât cel avansat de premierul ucrainean.

Acesta din urmă a insistat şi asupra "furnizării de rachete cu rază medie şi lungă de acţiune pentru a tăia rutele logistice ruse în teritoriile ocupate".

Mai devreme marţi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut aliaţilor ţării sale de asemenea mai multe sisteme antiaeriene, subliniind că numai luna aceasta armata rusă a lansat asupra teritoriului ucrainean încă 130 de rachete, 320 de drone de atac şi circa 900 de bombe ghidate.

"Cerem mai multă protecţie, în mod precis un număr deplin realist de sisteme antiaeriene pe care partenerii noştri le deţin", a scris Zelenski pe platforma X.

"Patriot şi alte sisteme trebuie să facă lucrul pentru care sunt concepute: să protejeze vieţi, nu să se depună praful pe ele în depozite", a insistat preşedintele ucrainean, în ziua când la baza aeriană americană de la Ramstein (Germania) statele care sprijină militar Ucraina în războiul cu Rusia se întâlnesc din nou pentru a vedea ce mai pot oferi pentru a ajuta armata ucraineană aflată în criză de efective şi muniţii să oprească înaintarea ruşilor, care avansează pe mai multe sectoare ale frontului în estul Ucrainei.

Delegaţia ucraineană a stabilit ca prioritate la această reuniune obţinerea mai multor rachete şi sisteme de apărare antiaeriană.

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a anunţat deja în cadrul acestei reuniuni că ţara sa oferă Ucrainei încă un pachet de ajutor militar, de 500 de milioane de euro, care cuprinde, printre altele, 10.000 de obuze, şi a apreciat totodată că Statele Unite rămân un partener de încredere, în pofida blocajului din Congres asupra ajutorului pentru Ucraina.

Dar Ucraina este "şocată" de acest blocaj, a declarat ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, citat de AFP. "Ceea ce contează cu adevărat şi ne şochează, este că decizia nu a fost încă adoptată. Ne apropiem de sfârşitul lunii martie şi dezbaterile continuă", a deplâns ministrul ucrainean la un briefing online pentru presa străină. El s-a declarat însă încrezător că ajutorul american va sosi în cele din urmă.

Senatul SUA a aprobat un nou pachet de finanţare a ajutorului militar şi economic pentru Ucraina, în valoare de 61,4 miliarde de dolari, dar acesta este blocat în Camera Reprezentanţilor din cauza unei dispute între democraţii preşedintelui Joe Biden şi republicani asupra politicii privind imigraţia. O parte dintre congresmenii republicani susţin actul normativ ce cuprinde acest ajutor, dar preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, un apropiat al lui Donald Trump, refuză să-l supună la vot.

Totuşi, Donald Trump a sugerat ca ajutorul american să fie oferit Ucrainei sub formă de împrumuturi, nu donaţii, idee pe care Ucraina nu o respinge, însă are nevoie de mai multe detalii, a mai afirmat ministrul ucrainean de externe.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Pretul munitiei tot creste pe plan mondial,

    nu prea cred ca e posibil nici livrarea si nici productia la cantitati mai mari,

    de finantare nici nu mai vorbesc  

    1. Totul e imposibil și Niprul nu se apropie de Berlin.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb