Polonia a decis să-şi accelereze livrările de avioane de tip F-16 Ucrainei, anunţă vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, fără să facă alte precizări, potrivit Reuters.
Polonia, care se învecinează cu Ucraina, a cărei aliată apropiată de război este, nu se află între ţările care s-au angajat să furnizeze avioane Ucrainei.
Guvernul polonez al lui Donald Tusk nu a comentat imediat anunţul lui Zelenski, conform sursei precizate.
"Astăzi avem o decizie pozitivă a Guvernului polonez într-o probelmă specifică ce va permite Ucrainei să primească avioane (de tip) F-16 mai devreme", anunţă Zelenski.
Potrivit agenţiei poloneze de presă PAP, care citează o sursă apropiată Ministerului Apărării, ceastă decizie nu priveşte avioane poloneze de tip F-16, care rămân în Polonia, ci probleme logistice ca transportul avioanelor de la alţi aliaţi.
Kievul aşteaptă cu nerăbdare livrarea primelor avioane de tip F-16 de la care speră să-i consolideze apărarea aeriană ţi să respingă atacuri aeriene ruse cu rază lungă de acţiune.
Secretarul de Stat american Antony Blinken anunţa săptămâna trecută că primele avioane din Danemarca şi Olanda se aflau pe drum către Ucraina, scrie Reuters.