RO HUB - sprijin personalizat pentru imigranţii români din Marea Britanie

A.V.
Internaţional / 11 aprilie

RO HUB - sprijin personalizat pentru imigranţii români din Marea Britanie

Centrul susţine inclusiv persoanele care vor să pună bazele unei afaceri în UK

Pentru mulţi români, plecarea în Marea Britanie reprezintă mai mult decât o schimbare de ţară, este o tranziţie care vine la pachet cu provocări - de la birocraţie şi necunoaşterea sistemului britanic, până la bariera lingvistică şi lipsa unei reţele de sprijin, astfel că integrarea nu este întotdeauna uşoară.

În acest context, RO HUB - cel mai mare centru dedicat românilor din Regatul Unit, fondat de antreprenorul John Smith (organizatorul Galelor MMA din Marea Britanie), oferă ajutor personalizat, indiferent dacă persoana în cauză a ajuns de câteva zile în Marea Britanie sau este stabilită de ani buni, informează un comunicat RO HUB transmis redacţiei.

John Smith afirmă: "Am întâlnit sute de oameni care aveau potenţial, dar nu aveau sprijin. Aşa s-a născut ideea RO HUB - un loc unde românii găsesc nu doar informaţii, ci şi soluţii concrete".

În baza colaborărilor pe care le are, RO HUB oferă sprijin pentru diverse situaţii - de la obţinerea actelor de identitate şi a National Insurance Number, până la înregistrarea la medicul de familie sau în sistemul educaţional. Un accent deosebit este pus pe sprijinul în accesarea beneficiilor sociale: Universal Credit, Child Benefit, Council Tax Support, sprijin pentru chirie sau încălzire - toate sunt explicate clar, în limba română, şi accesate împreună cu specialiştii centrului.

"Am văzut oameni care trăiau în condiţii grele, fără să ştie că au dreptul la ajutor. La noi, nimeni nu este lăsat singur în faţa formularelor sau a birocraţiei", explică John Smith.

Unul dintre pilonii RO HUB este susţinerea persoanelor vulnerabile. În mod special, persoanele cu dizabilităţi beneficiază de consiliere şi sprijin complet gratuit, atât în relaţia cu autorităţile, cât şi în obţinerea drepturilor legale care li se cuvin.

John Smith mai spune: "Soluţionăm cazuri delicate, care cer empatie, răbdare şi cunoaştere detaliată a legislaţiei. Fiecare om merită o şansă, iar la RO HUB ne luptăm pentru asta în fiecare zi. RO HUB nu este doar un centru pentru asistenţă socială. Este şi un spaţiu de dezvoltare profesională şi antreprenorială. Ai o idee de afacere? Vrei să înfiinţezi o firmă în Marea Britanie? Nu ştii cum funcţionează taxele? Specialiştii RO HUB te ajută cu tot ce ţine de consultanţă fiscală, înregistrări, contabilitate şi pregătirea documentelor legale".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7330
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6023

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb