"ROMALIMENTA": Preţurile produselor alimentare vor înregistra o creştere peste rata devalorizării leului

RP
Ziarul BURSA #Materii Prime / 15 ianuarie 2008

Preţurile produselor alimentare vor înregistra pe piaţa românească o creştere peste rata devalorizării monedei naţionale, în maxim o lună şi jumătate, declarat, ieri, Sorin Minea, preşedintele Romalimenta. Domnia sa a precizat: "Estimăm deocamdată o creştere medie de 15% la alimente, care se va produce treptat, pe grupe de produse, în maxim o lună, o lună şi jumătate, din cauza devalorizării leului şi ratei de schimb şi ţinând cont de faptul că aproximativ 50% din materia primă alimentară este din import".

Acesta consideră că în mod sigur nu va apărea o majorare de preţuri lineară, ci va începe treptat, pe grupe de produse, în fiecare ramură a industriei pentru că, în primul rând, costurile se repartizează diferit pe gama de produse şi, în al doilea rând, este vorba de gradul de suportabilitate al pieţei. De asemenea, Sorin Minea a precizat că evoluţia preţurilor la alimente pe piaţa românească va depinde foarte mult şi de cea din Uniunea Europeană, întrucât în această perioa-dă se înregistrează şi pe piaţa europeană creşteri de preţuri din cauza anului agricol extrem de slab.

La ora actuală, în România, peste 70% din carnea utilizată de procesatori, circa 30-40% din lapte, 80% din zahărul brut, provin din import, fie de pe piaţa comunitară, fie din ţările terţe. Cu toate acestea, nu are prea mare importanţă dacă materia primă este sau nu în totalitate din import, pentru că euro participă la preţurile din România.

"Deşi România nu are euro ca monedă naţională, lucrează în euro de cel puţin 4-5 ani de zile, începând cu salariile, până la costurile benzinei şi motorinei. De aceea, devalorizarea leului va intra direct în costuri, fie că sunt produse importate, fie că sunt autohtone, întrucât cei care produc în România îşi plătesc motorina, energia, toate costurile, la nivelul euro", a explicat preşedintele Romalimenta. Acesta consideră şi că în România există o inflaţie care nu este foarte clar anunţată. "Nu cred în prognoza dată pe 2007 de sursele oficiale, cred că inflaţia a fost mai mare din cauza pomenilor de sfârşit de an şi pentru că suntem în an electoral şi pomenile vor continua. Evident, acestea se vor duce către inflaţie, care înseamnă creşteri de preţuri în final, chiar dacă există o impresie de creştere a puterii de cumpărare prin mărire de salarii sau de pensii", a explicat Minea. Comparaţia preţurilor din 2006 cu cele din 2007 făcute de statistică este uşor falsă, consideră Minea, pentru că în 2006 România nu era membru în UE, iar unele produse aveau taxe vamale.

"La carne, de exemplu, INS a estimat că preţul a înregistrat o scădere în 2007 şi a comparat preţul cu taxe vamale din 2006 cu cel fără taxe din 2007, când am devenit membri. Între 2006/2007 carnea a avut în Europa o tendinţă de scădere, dar în a doua jumătate a anului trecut a fost una de creştere, deci cred că este o comparaţie uşor falsă. Şi în cazul productivităţii, INS are date uşor modificate, pentru a justifica creşterile salariale, pensiile şi altele, punând totul pe seama creşterii din construcţii. Preţul construcţiilor, terenurilor sunt mult mai mari în România decât în UE şi este de fapt doar o conjunctură şi o speculaţie de piaţă, care estimez că anul acesta va înregistra o tendinţă de reglare", a mai adăugat Sorin Minea.

Totodată, preşedintele Romalimenta afirmă că, deocamdată, preţurile mărite de pe piaţa românească nu aparţin procesatorilor, ci comercianţilor. "Comercianţii au făcut aceste majorări din două motive. Fie că vând în magazin produse direct din import şi au băgat valoarea reală a euro, fie că fac o testare de piaţă. Ei ştiu că mai devreme sau mai târziu procesatorii vor începe să majoreze preţurile şi calculează la cotaţia euro, dar îşi iau şi o marjă de siguranţă. Acest lucru se întâmplă în toată lumea, dacă nu există o încredere în rata inflaţiei sau în rata de schimb, prin introducerea unei marje de siguranţe din partea procesatorilor", a subliniat Sorin Minea. Cu toate acestea, reprezentantul Romalimenta afirmă că România a evoluat din punct de vedere al pieţei, chiar dacă nu a fost ajutată de nici un guvern, iar în prezent indus-tria alimentară a început să se mişte într-o piaţă concurenţială.

Sorin Minea a concluzionat: "O altă caracteris-tică a pieţei din România este faptul că nu exis-tă magazine mici. A trecut direct de la proprietatea socialistă, la una semi privată şi pe acest segment au intrat reţele mari de supermarketuri care dictează de fapt preţurile în piaţă. Aceas-tă negociere cu industriaşii într-o piaţă fără experienţa negocierii şi într-una în care activitatea la negru este exacerbată, au condus la creşteri ale preţurilor în supermarketuri peste cele din UE. Marja supermarketurilor şi TVA sunt de fapt motivele pentru care România are la acestă oră preţuri mai mari la alimente decât în ţările UE".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb