România 2012. Împotriva periferizării: întărirea statului şi dezvoltarea IMM-urilor

(partea I)

Grupul pentru Consolidare Instituţională (GCI) a efectuat, în perioada iulie - septembrie 2012, un raport de cercetare privind situaţia României în perioada de criză cu titlul: "România 2012. Împotriva periferizării: întărirea statului şi dezvoltarea IMM-urilor", care a fost dat publicităţii cu puţin timp în urmă.

Materialul cuprinde o analiză ce pleacă de la evaluarea deficienţelor structurale şi instituţionale ale României, manifestate în perioada de aplicare a politicilor neoliberale (anii 2000), consecinţele acestor politici fiind vizibile în accentuarea efectelor crizei. Încheierea unui nou acord de finanţare cu FMI, BM şi UE nu a putut opri procesul de periferizare a României, început odată cu aplicarea viziunii neoliberale asupra dezvoltării economice, şi înţeles, acum, ca variantă pasivă de traversare a crizei. Acest proces, ce are efecte pe termen mediu şi lung, conduce la incapacitatea statului de a juca rolul de arbitru pe o piaţă funcţională şi, de asemenea, de a lua măsuri anti-ciclice şi pro-active pentru dezvoltarea capitalului autohton.

Procesul de integrare a Româ-niei în spaţiul european a îndepărtat-o de formulele economice originale de la începutul anilor 1990. În schimb, a scos la lumină deficienţe noi, care au expus România pericolelor cauzate de criza economică globală.

• Evaluarea situaţiei. Ravagiile neoliberalismului

Statul român a adoptat, din 2005, politici neoliberale cu obiectivul declarat de a încuraja dezvoltarea economiei. Pentru România, o ţară aflată în curs de dezvoltare, aceste măsuri economice au fost neadecvate. Ele au fost corecte pentru statele postindustriale din Vest, ca răs-puns la criza din anii 1970, dar în prezent nu mai răspund necesităţilor nici pentru aceste state, cu atât mai puţin pentru o ţară postcomunistă ca România. În plus, neoliberalismul, care a fost ideologia dominantă, a împiedicat adoptarea unor măsuri strategice de dezvoltare economică echilibrată şi durabilă.

Criza economică mondială, izbucnită în 2008, a transformat România dintr-o ţară emergentă, aflată în proces de integrare în Uniunea Europeană, într-una dintre cele mai afectate, cel puţin la nivel regional. După câţiva ani de politici pro-ciclice, de creştere a economiei, în mod excesiv, prin consum, precum şi de creştere a veniturilor peste nivelul de productivitate, criza a surprins România vulnerabilă. Efectele economice negative s-au extins repede către celelalte zone: social, instituţional etc. România nu era pregătită să înfrunte criza, iar acest fapt a agravat efectele crizei.

• Deficienţe structurale

Naţionalismul economic al statelor din Vestul Europei. Statele din Vestul UE, vulnerabilizate şi ele de doctrina neoliberală, au manifestat, după Criza din 2008, diferite forme de naţionalism economic. Statele naţionale din Vestul Europei au acţionat împotriva spiritului de coeziune comunitară, alegând să transfere efectele negative ale crizei în afara spaţiului lor naţional. Un mijloc de repliere a economiilor occidentale, care a afectat şi România, a fost delocalizarea. Exemplul cel mai cunoscut este închiderea fabricii Nokia, de la Cluj, la numai doi ani de la des-chidere. Pe lângă retragerea inves-titorilor, asupra României a planat, încă de la începutul crizei, pericolul retragerii capitalului financiar al băncilor străine.

• Căderea investiţiilor străine

Stoparea bruscă a investiţiilor străine, începând cu 2009, este principala consecinţă internă a crizei mondiale. Înaintea crizei, investiţiile străine directe crescuseră treptat, ajungând, în 2008, la un maximum de 9,1 miliarde de euro. În următorul an, s-a înregistrat însă o scădere a investiţiilor cu 61,5%, iar trendul s-a menţinut descrescător şi în anii următori.

• Sărăcirea populaţiei prin creşterea creditării de consum

Dublarea ponderii sectorului financiar în PIB-ul României, de la 36,3%, în 2003, la 74,1%, în 2007 (vezi Fig. 1a), ilustrează o componentă importantă a evoluţiei economiei autohtone în perioada de "boom" economic (2004-2008), care a dus la formarea de bule speculative prin creşterea nesustenabilă şi iraţională a preţului unor active (în special imobiliare). Practic, creşterea din acea perioadă s-a datorat în mare parte operaţiunilor financiare, de natură prociclică dacă nu speculativă şi nu unei dezvoltări industriale şi, implicit, a capacităţilor de producţie necesare pentru o creştere economică sănătoasă. Mai mult, se poate concluziona că, între anii 2003-2007, nu a crescut semnificativ numărul entităţilor financiare, în schimb au crescut semnificativ cifrele de afaceri ale băncilor, pe urma creditelor de consum acordate (vezi Fig. 1b). Consecinţa cea mai importantă este sărăcirea rapidă a populaţiei, după declanşarea Crizei, care a accesat fondurile dis-ponibile.

• Relaţia de supraordonare UE-România

Aderarea la UE a coincis cu izbucnirea unei crize politice de durată, care a făcut imposibile adoptarea unei strategii pentru perioada postaderare şi repoziţionarea Româ-niei ca actor al Uniunii Europene. Româ-nia a continuat să se comporte ca un stat aflat în perioada de aderare. Prin măsurile europene de monitorizare a progreselor în justiţie şi în alte domenii, UE a impus o relaţie de supraordonare în raport cu Româ-nia, ceea ce a diminuat autoritatea naţională a statului român.

Comparativ cu România, chiar şi în statele lumii ale căror economii sunt puternic financiarizate şi care deţin şi mari centre de afaceri bursiere sectorul financiar are o pondere de sub 35% ca aport la PIB. (vezi Fig.2)

• Creşterea deficitului comercial

Evoluţia deficitului comercial al României în primul deceniu al mileniului (vezi Fig. 3) sintetizează într-un mod elocvent direcţia fundamentală pe care s-a înscris economia autohtonă, prin importuri tot mai consistente şi exporturi tot mai puţine. Extrapolând, am putea concluziona că producţia de bunuri şi materii prime s-a diminuat progresiv şi nu a reuşit să inducă un trend ascendent asupra curbei de deficit comercial printr-un volum important de exporturi şi nici prin satisfacerea cererii interne, proces care ar fi determinat un volum redus al bunurilor şi materiilor prime importate. Mai putem observa o scădere consistentă a raportului exporturi/importuri în perioada 2005-2007, pusă pe seama unei creşteri accentuate a consumului populaţiei, alimentat şi susţinut de facilităţile de creditare acordate de entităţile financiare, în acea perioa-dă. În acelaşi timp, panta ascendentă a curbei de deficit, din perioada 2008-2009, este determinată de o reducere a consumului intern cauzată de izbucnirea crizei economice, precum şi de schimbarea normelor de creditare.

• Ponderea mare a agriculturii de subzistenţă

Raportul dintre rural şi urban este în continuare dezechilibrat, o parte însemnată a populaţiei din mediul rural fiind blocată în agricultura de subzistenţă. Între anii 2002 şi 2008, suprafaţa de teren arabil exploatat ca ramură de business (persoane juridice) a crescut cu doar 7,3%, în timp ce suprafaţa exploatată de entităţi fără personalitate juridică a scăzut cu doar 13% (Fig. 4). Această evoluţie sintetizează modul ineficient, de subzistenţă, în care persistă agricultura românească, cea mai mare parte a terenului arabil la nivel de ţară (4,7 milioane de hectare) fiind, în continuare, exploatat în mod individual de persoane fizice.