România, a treia creştere a costurilor orare cu forţa de muncă din UE

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 16 iunie 2008

Costurile totale pentru o oră de muncă au cres­cut în România, în medie, cu 19,6% în primul trimestru din 2008, o creştere mai temperată faţă de cea de 25,2% din ultimul trimestru al anului trecut, fiind a treia evoluţie din UE, potrivit datelor preliminare publicate, vineri, de Eurostat.

În România, angajatorii au plătit în primele trei luni, în medie, cu 19,6% mai mult pe ora de muncă decât în primele trei luni ale anului trecut. Creşterea este, însă, mai mică decât în ultimul trimestru al anului anterior, când costurile medii pe ora de lucru, calculate pe ansamblul economiei, s-au mărit cu 25,2% pe an.

Statistica pe ramuri de activitate nu relevă dis­crepanţe mari între sectoarele economice. Astfel, în industrie, costurile orare cu salariile, precum şi cu celelalte cheltuieli non-salariale s-au majorat cu 19% pe an, în construcţii, creşterea anuală a fost de 19,8%, o mărire similară fiind marcată şi în sectorul serviciilor.

Între statele membre ale Uniunii Europene, cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Letonia, de 33,3% şi Lituania, de 26,2%, pe poziţia a treia aflându-se România, cu un procentaj ceva mai scăzut, 19,6%. Bulgaria a fost a patra, cu majorări ale cheltuielior efectuate de angajatori pentru plata orară a salariaţilor de 19,4% pe an.

La nivelul UE27, Eurostat a estimat pentru ianuarie-martie 2008 o mărire, în termeni nominali, cu 4,3% a costului cu forţa de muncă, în timp ce în zona euro, creşterea a fost de 3,3%. Procentele au fost sensibil mai mari decât în octombrie-decembrie 2007, când s-au înregis­trat cheltuieli suplimentare pentru plata muncii de 3,6%, respectiv 2,9%.

Pe ramuri de activitate, în zona euro cos­turile cu ora de muncă s-au mărit cu 3,7% în indus­trie, 4,0% în construcţii şi 3,0% în servicii, pe când în UE27, costurile respective au fost de 4,7%, 5,0% şi 4,0%. Dintre statele membre pentru care au fost date publicate, cea mai mică evoluţie anuală a costurilor pe ora de muncă s-a remarcat în Germania, de 1,6%.

Costul cu forţa de muncă a crescut, în primele trei luni ale acestui an faţă de aceeaşi perioadă din 2007, cu aproape 20%, indică datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Pentru 2008, INS a estimat o creştere de 10-15%. În 2007, cheltuielile cu forţa de muncă au fost mai mari cu 23% comparativ cu 2006.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb