Comitetul Olimpic European a decis ieri, în cadrul Adunării Generale care s-a desfăşurat la Soci (Federaţia Rusă), să acorde României acceptul final pentru a organiza Ediţia de Iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) din 2013, conform unui comunicat de presă transmis redacţiei.
Această decizie a venit ca urmare a faptului că dezvoltarea infrastructurii turistice şi sportive pe Valea Prahovei este într-un stadiu avansat, iar staţiunile montane sunt pregătite să găzduiască un astfel de eveniment.
Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, a declarat: "sunt deosebit de fericită că am primit acceptul final de organizare a Festivalului Olimpic în România, în 2013, deşi, vă mărturisesc, nu am avut nicio emoţie că s-ar putea întâmpla altfel. Ştiu ce eforturi am depus noi, cei de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, întregul Guvern şi autorităţile publice locale din zonă pentru a realiza aceste investiţii. Am reuşit să transformăm staţiunile învechite de pe Valea Prahovei în staţiuni de talie internaţională şi, astfel, să le introducem în circuitul mondial al sporturilor de iarnă. Toată această infrastructură a fost creată nu numai pentru a găzdui Festivalul Olimpic, ci şi pentru a putea fi folosită de toţi iubitorii sporturilor de iarnă din ţară şi din străinătate."