Romania, la un pas de eliminarea vizelor pentru SUA

A.D.
Miscellanea / 12 septembrie

Romania, la un pas de eliminarea vizelor pentru SUA

Ambasadorul ţării noastre în SUA afirmă că eliminarea vizelor este foarte aproape, întrucât au fost îndeplinite aproape toate criteriile tehnice necesare, potrivit Agerpres.

Andrei Muraru adaugă că "urmează apoi un proces tehnic care debutează în octombrie şi care se întinde pe mai multe luni, perioadă în care vor avea loc evaluări din partea autorităţilor americane şi o vizită la nivel de experţi pentru confirmarea rezultatelor pozitive pentru care s-a muncit foarte mult în ultimii aproape trei ani. Ne dorim pe cât posibil că procedurile birocratice să fie încheiate de către partea americană până la finalul mandatului actualei administraţii Biden, urmând că intrarea efectivă în program să aibă loc anul viitor."Diplomatul român a analizat condiţiile tehnice prevăzute în planul de acţiune convenit cu partea americană şi pe care partea română le consideră îndeplinite. Totodată, Andrei Muraru a enumerat eforturile susţinute, făcute de România, în ce priveşte aderarea la programul de scutire de vize şi şi-a exprimat speranţa că partea americană va încheia evaluarea pentru admiterea României în program, până la momentul schimbării administraţiei actuale de la Casă Albă. Oficialul american a apreciat progresele solide făcute de România pentru eliminarea vizelor de intrare pe teritoriul SUA.

Întâlnirea dintre cei doi oficiali are loc înainte de încheierea anului fiscal american, moment important pentru ţară noastră, care are că obiectiv o rată de respingere a vizelor mai mică de 3%, condiţie esenţială pentru că o ţară să îşi câştige eligibilitatea şi care trebuie îndeplinită până la 30 septembrie 2024, anul fiscal curent.

Mai exact, secretarul pentru securitate internă, după consultări cu secretarul de stat, desemnează un stat care să între în programul de ridicare a vizelor, dacă îndeplineşte anumite cerinţe tehnice. Una dintre condiţiile impuse, pentru că o ţară să devină eligibilă, este că rată de respingere a vizelor de vizitator (tip B) să fie sub 3% faţă de anul anterior intrării în program.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. numai intereseaza pe nimeni vizele astea , tiganii sint de zece ani in state ,

    1. Nu-s numai tigani in tara asta. Sunt destui cinstiti care vor sa ajunga si ei in SUA mai usor decat o fac acum.

      mai usor decat o fac acum ? in maxim 1 saptamana ai viza primita, documente depuse online etc.

      Da, sa nu trebuiasca sa faci nici asta e mai usor decat s-o faci, chiar daca merge brici - eu am de 20 de ani vize de SUA dar tot mai bine e sa nu-mi trebuiasca!

    Sa vezi acum cati mujici sub acoperite din Basarabia vor cere cetatenie romana:-)

    1. Pai nu e bine la ei? de ce vor mujicii in SUA?

      În spionaj trebuie să faci sacrificii, uneori trebuie să lași sărăcia în urmă. :

    Chiar daca ai viza iti poate fi respinsa intrarea pe teritoriul SUA de catre ofiterul vamal. Are acest drept fara a fi obligat sa motiveze in vreun fel decizia lui.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb