România, lider european în sectorul construcţiilor

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 20 noiembrie 2007

România a înregistrat cea mai mare creştere în ritm anual a lucrărilor de construcţii (37,5 la sută) din Uniunea Europeană, fiind urmată la distanţă de Marea Britanie (7,7 la sută) şi Slovenia (4,6 la sută), arată statisticile Eurostat. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Suedia (minus 10 la sută), Portugalia (minus 4,7 la sută) şi Spania (minus 4,4 la sută), potrivit Oficiului de Statistică al Comunităţii Europene.

În Uniunea Europeană (UE 27), lucrările de construcţii au înregistrat în luna septembrie 2007 o creştere de 2,5 procente comparativ cu luna septembrie 2006. În luna septembrie 2007 comparativ cu luna august 2007, lucrările de construcţii au înregistrat o creştere de 0,1 procente în Uniunea Europeană. Şi în acest caz, România se situează pe primele locuri, cu o creştere de 2,0 procente, fiind depăşită doar de Slovacia (3,2 procente), dar se află în faţa Germaniei (0,7 la sută). La polul opus se situează Marea Britanie (minus 6,7 la sută), Portugalia (minus 5,2 la sută) şi Polonia (minus 3,4 la sută).

Zona euro (EA 13) a înregistrat, în luna septembrie 2007, un ritm anual de creştere a lucrărilor de construcţii de 1,5 la sută, în timp ce ,comparativ cu luna august 2007, producţia realizată în sectorul construcţiilor a rămas la un nivel stabil.

Conform datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică, INS, lucrările de construcţii executate în România în luna septembrie 2007 au înregistrat o creştere cu 37,1 la sută în termeni reali, comparativ cu luna septembrie 2006. Creşterea este evidenţiată pe toate tipurile de construcţii, cum ar fi clădirile rezidenţiale (+42 la sută), construcţiile inginereşti (+36,4 la sută) şi clădirile nerezidenţiale (+35,2 la sută). Comparativ cu luna precedentă, pe tipuri de construcţii, lucrările de construcţii, în luna septembrie, au înregistrat o creştere cu 7,4 la sută, evidenţiată pe clădiri rezidenţiale (+17,5 la sută), nerezidenţiale (+6,5 la sută) şi construcţii inginereşti (+5 la sută).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb