România nu va muri niciodată de foame, pâine vom avea întotdeauna!

Agricultura, sector care acum aduce doar 4-5% la PIB-ul României, ar putea să aibă o contribuţie mai substanţială în următorii ani dacă face trecerea către agroindustrie, digitalizare şi sustenabilitate.

Agricultura astăzi

Agricultura românească a făcut paşi importanţi către modernizare în ultimii ani, absorbţia fondurilor europene în proiecte de agribusiness fiind motorul principal al acestei evoluţii.

Astăzi, fermierul român se află în faţa unor provocări ridicate atât de contextul regional şi internaţional, cât şi de schimbările climatice şi de noile reglementări introduse în domeniu la nivel european.

În România, contribuţia agriculturii este de aproximativ 4,4 - 5% din PIB. Procentul este în scădere, dar acesta nu este un aspect negativ - indică faptul că economia noastră s-a dezvoltat, nu mai suntem un stat agrar.

Suprafaţa terenului arabil, de peste 9 milioane de hectare, ne plasează în topul suprafeţelor agricole din Europa; producţia vegetală a avut o valoare de 14,5 miliarde de euro în 2022, iar cea animală de 7,1 miliarde de euro.

Romania este un mare producător de cereale

Cifrele Eurostat arată că, în 2023, România se afla în top 5 producători de grâu şi porumb din Uniunea Europeană fiind cel mai mare exportator de porumb în sezonul 2022-2023 şi al doilea cel mai mare exportator de grâu.

Pentru 2024, România ar putea rămâne, conform previziunilor, al patrulea mare producător de cereale din UE, după Franţa, Germania, Polonia, cu o producţie totală estimată la aproximativ 22-23 milioane de tone.

În 2023, ţara noastră a produs aproximativ 10 milioane de tone de grâu. Din acestea, 3 milioane de tone este consumul intern - aşadar, necesarul pentru consum intern poate fi asigurat uşor - România nu va muri niciodată de foame, pâine vom avea întotdeauna.

Ce se întâmplă cu restul producţiei? Merge la export. Egiptul este principalul destinatar al grâului românesc - de exemplu în 2021 a importat peste 2 milioane de tone, mai mult decât următorii patru cumpărători ai grâului românesc la un loc. În ultimii doi ani exporturile către Egipt au scăzut, dar au apărut destinaţii noi, cu exporturi semnficative, respectiv Algeria, Arabia Saudita, Iordania, primele două cumparând fiecare peste 1 milion de tone de grau românesc.

Nu trebuie să scăpăm din vedere că România este şi importator, dar în cantităţi mai mici. În 2021 s-a importat grâu din Ungaria şi Bulgaria, mai ales de către procesatorii din zonele de graniţă cu aceste ţări, iar în 2022 cantităţile de grâu pe care le importam din cele două ţări, au fost compensate de importurile din Ucraina.

Provocări

Cifrele din agricultură sunt impresionante, dar cu toate acestea, în 2022 aveam un deficit comercial de 1,28 de miliarde de euro în sectorul agroalimentar.

Acesta este cauzat de faptul că, deşi suntem în topul producătorilor de grâu, de exemplu, nu procesăm suficient şi exportăm în continuare materie primă. De aceea, chiar dacă agricultorii, ca entităţi de sine stătătoare, au o profitabilitate bună, ar trebui să treacă la un alt nivel de dezvoltare şi anume să proceseze cât mai mult din producţia obţinută.

În plus, războiul din Ucraina a influenţat masiv preţul cerealelor. Totul a început în primăvara anului 2022, când stocul de cereale din această ţară a fost blocat, preţurile au crescut foarte mult. Mulţi traderi au estimat că preţurile vor continua să crească şi au cumpărat masiv, dar nu au mai reuşit să vândă pentru că odată cu găsirea unor soluţii pentru expedierea grâului din Ucraina - ţările din Orientul Mijlociu fiind în mod special dependente de grâul vecinilor noştri - preţurile au început să scadă, tendinţă care s-a menţinut atât pe finalul anului 2022, cât şi pe tot parcursul anului 2023. Astfel a apărut volatilitatea mare de preţ în piaţă, care pe unii jucatori din agribusiness i-a dezechilibrat financiar foarte puternic.

Creditarea este o altă provocare în agribusiness, având în vedere faptul că este influenţată atât de riscurile de piaţă generate de conflictele aflate în desfăşurare, cât şi de riscurile climatice şi legislative.

De aici rezultă şi un aspect demn de luat în seamă care este evidenţiat de un studiu al Băncii Europene de Investiţii, care spune că diferenţa dintre finanţarea existentă în sectorul agricol în ţara noastră şi necesarul real de finanţare al domeniului este de 11 miliarde de dolari.

Oportunităţi

La final, să trecem în revistă oportunităţile din agribusiness.

Una dintre cele mai mai importante este automatizarea şi digitalizarea proceselor pentru a permite fermierilor să îşi optimizeze costurile de producţie, să fie mai profitabili şi astfel să acceseze credite cu costuri avantajoase. Consolidarea fermei este un alt aspect pe care se pune accent, împreună cu dezvoltarea fermei prin integrarea cât mai multor verigi care păstrează valoarea adaugată în business.

Iniţiativele sustenabile vor avea prioritate la finanţare: echipamente pentru agricultura de precizie, agricultura regenerativă, digitalizarea fermelor sunt doar câţiva factori pe care fermierii ar trebui să ii ia în considerare pentru a trece la un nou model de afaceri.

Agricultura sustenabilă este un subiect din ce în ce mai prezent pe agenda publică.

Dacă ar fi să încercăm să dăm o definiţie a agriculturii sustenabile, aceasta ar fi: un sistem de practici agricole care să satisfacă trei condiţii: să asigure nevoile alimentare ale populatiei pe termen lung, să asigure îmbunătăţirea condiţiilor de mediu şi climatice şi utilizarea eficientă a resurselor neregenerabile (pământ), cele de mai sus să se întâmple în condiţii de viabilitate economică, asigurând îmbunătăţirea standardului de viaţă al fermierilor.

Am grupat pe mai multe niveluri condiţiile în care se poate practica o agricultură sustenabilă. La bază, avem nevoie de informaţii şi cunoştinţe de specialitate. Este vorba atât despre informaţii din domeniul agricol, cât şi despre cunoştinţe din zona afacerilor - management, comerţ, finanţe.

La al doilea nivel cosiderăm că fermierii trebuie să dea atenţie consolidării terenului, managementului apei, absorbţiei de fonduri UE şi managementul fertilizatorilor şi substanţelor pentru protecţia plantelor (acestea fiind componente importante în tranziţia spre sustenabilitate).

Fondurile europene sunt un capitol important în activitatea fermei. Agricultura românească a reuşit în ultimii ani să atragă fonduri consistente de la Uniunea Europeană şi să facă paşi importanţi spre modernizare.

De asemenea, investiţiile în tehnologie sunt vitale, ele deschid calea către un grad mai mare de procesare şi fac ca valoarea adăugată produsului să rămână în ţară, contribuind la diminuarea deficitului de cont curent.

Un aspect care trebuie menţionat este agricultura regenerativă, adică folosirea unor metode care să ducă la regenerarea solului.

Nu în ultimul rând, România ar trebui să se pregătească pentru trecerea la agroindustrie, înţeleasă ca abilitate de a integra produsele primare şi a închide lanţul alimentar, tendinţă despre care se vorbeşte în Europa şi în lume.