ROMÂNIA: ULTIMA ZI DE URGENŢĂ, PRIMA ZI DE ALERTĂ Reacţiile autorităţilor noastre la criza Covid 19

G.M.
Ziarul BURSA #Politică / 15 mai 2020

Reacţiile autorităţilor noastre la criza Covid 19

Primele măsuri care au afectat zona economică în ţara noastră au apărut în 18 martie, când prin Ordonanţa militară nr.1, guvernul a suspendat activitatea restaurantelor, cafenelelor, cluburilor şi hotelurilor. Cu acelaşi prilej a fost interzisă organizarea evenimentelor care implica participarea a peste 100 de persoane şi au fost suspendate primele curse aeriene către Spania şi Italia.

Din acel moment a devenit clar pentru toată lumea că urmează o perioadă dificilă pentru sectorul economic în starea de urgenţă instaurată în 16 martie de preşedintele Klaus Iohannis, iar măsurile ulterioare aveau să agraveze situaţia firmelor şi a cetăţenilor.

La numai trei zile după emiterea primei ordonanţe, a fost emisă ordonanţa militară nr. 2, care a fost completată ulterior cu ordonanţa nr. 3, acte prin care a fost suspendată activitatea cabinetelor stomatologice şi a fost restricţionată deplasarea cetăţenilor şi activitatea mai multor companii din domeniul HORECA şi nu numai.

Restricţiile s-au simţit şi în sectorul industrial, mai ales în sectorul auto, unde companiile Dacia Reanult, Ford şi Pirelli şi-au suspendat activitatea din ţara noastră pe o perioadă de aproape o lună, ceea ce a dus la primele trimiteri în şomaj tehnic din industria constructoare.

Pentru a sprijini firmele în perioada respectivă, Guvernul Orban a adoptat două ordonanţe de urgenţă - 30 şi 32 - prin care a instituit finanţarea de la bugetul de stat a şomajului tehnic pentru toate firmele care şi-au suspendat activitatea pe perioada stării de urgenţă. Efortul bugetar a fost estimat la 4 miliarde lei pentru aproximativ un milion de angajaţi ai companiilor publice şi private ce urmau să intre în respectiva formă de protecţie pasivă a forţei de muncă. Ordonanţa de Urgenţă prin care s-a stabilit susţinerea de la bugetul de stat a plăţii şomajului tehnic, în proporţie de 75% din salariul de bază, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pe economie, a fost adoptată abia în 30 martie, după ce Guvernul a avut o evidenţă clară a impactului pe care restricţiile impuse prin ordonanţele militare le-au avut asupra mediului de afaceri.

Din păcate, deşi pe parcursul celor două luni de stare de urgenţă, au beneficiat de şomaj tehnic peste 1,2 milioane de salariaţi, Executivul nu a putut opri colapsul financiar în care au intrat unii agenţi economici, fapt care a dus la închiderea mai multor firme mici şi mijlocii, iar peste 300.000 de oameni au rămas fără un loc de muncă. Menţionăm că 300 de milioane de lei cheltuiţi cu susţinerea plăţii şomajului tehnic vor fi rambursaţi la bugetul de stat de Comisia Europeană, în baza Programului Operaţional Capital Uman.

Pentru a salva activitatea agenţilor economici, în 2 aprilie, Cabinetul Orban aproba OUG 42 prin care lansa programul IMM Invest, pentru care a alocat 15 miliarde lei de la bugetul de stat. Programul prevede garantarea din bugetul de stat în proporţie de maximum 90% a creditelor bancare luate de firmele mici şi mijlocii pentru susţinerea capitalului de lucru sau pentru investiţii şi subvenţionarea în proporţie de 100% a dobânzilor aferente creditelor respective. Din păcate, programul a devenit operaţional abia la sfârşitul lunii aprilie, deoarece Guvernul a adoptat cu întârziere normele de aplicare, iar la acest lucru s-au adăugat şi problemele pe care Ministerul Finanţelor Publice le-a avut cu softul destinat IMM Invest.

Programul a fost accesat până în prezent de peste 47.000 de firme, care au depus solicitări de finanţare, dar din păcate, după două săptămâni numai 12 firme au fost creditate, iar 319 au fost respinse de bănci. Aceasta deoarece doar două firme din zece sunt bancabile conform datelor prezentate de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlociii din România.

O altă măsură luată de Guvern pentru susţinerea mediului de afaceri a fost decizia amânării plăţii chiriilor pentru spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea, amânarea plăţii facturilor la utilităţile publice pe baza Certificatelor de Situaţii de Urgenţă emise de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri sau posibilitatea amânării, pe baza Certificatului de aviz de stare majoră emis de Camera de Comerţ şi Industrie a României, a facturilor către furnizori.

Pe lângă acestea, Guvernul a mai dispus şi amânarea plăţii ratelor la creditele bancare pentru persoanele fizice şi juridice, până la 31 decembrie 2020, în urma unei solicitări formulată de către acestea către bănci, dar cu condiţia să nu aibă rate restante la creditul acordat până la data depunerii cererii de amânare.

Ordonanţa de urgenţă prin care s-a creat posibilitatea amânării plăţii ratelor bancare a creat dispută în Parlament, iar legea de aprobare a fost amendată în sensul în care şi restanţierii pot beneficia de amânarea plăţii ratelor, dar actul normativ adoptat de legislativ nu a trecut de controlul Curţii Constituţionale. În urma aprobării acestei măsuri, peste 400.000 de cetăţeni şi peste 10.000 de agenţi economici au formulat solicitări pentru amânarea plăţii creditelor, din cauza veniturilor financiare reduse de starea de urgenţă generată de pandemia Covid-19.

În privinţa măsurilor care vor fi luate în stare de alertă, premierul Ludovic Orban a precizat că va continua susţinerea şomajului tehnic până la 1 iunie, iar după această dată vor beneficia de măsura respectivă doar companiile care nu şi-au reluat activitatea din cauza restricţiilor, cum sunt cele din domeniul HORECA.

Totodată, firmele care au înregistrat pierderi din cauza pandemiei şi a resitricţiilor vor beneficia de sprijin din partea statului, urmând ca Executivul să susţină o parte din salariul angajaţilor în următoarele trei luni cu un procent cuprins între 35% şi 45%, care va fi stabilit în şedinţă de guvern.

Şeful Guvernului a spus că IMM-urile vor beneficia în continuare de programe de sprijin financiar finanţate şi de la nivel european prin flexibilizarea fondurilor care a adus României o alocare de un miliard de euro pentru mediul de afaceri.

Totodată, prin intermediul Eximbank, Guvernul doreşte să lanseze un program de tipul IMM Invest pentru sprijinirea capitalului de lucru şi capitalului investiţional al companiilor medii şi mari din ţara noastră.

Mai mult, Executivul doreşte să adopte un program prin care să garanteze creditele comerciale ale companiilor, în această perioadă de criză economică, pentru a evita un blocaj financiar în cadrul economiei naţionale.

În domeniul forţei de muncă, Executivul pregăteşte un program de măsuri active pentru reinserţia pe piaţa muncii a celor peste 300.000 de oameni care au rămas fără un loc de muncă în ultimile două luni, dar şi pentru ocuparea în câmpul muncii a celor peste 350.000 de cetăţeni români care s-au întors acasă şi nu au avut un loc stabil de muncă peste hotare.

Menţionăm că în perioada pandemiei, pentru sprijinirea firmelor, statul a suspendat acţiunile de executare silită pentru obligaţiile existente către bugetul public şi controalele efectuate de către ANAF şi Inspecţia Muncii. Totodată în perioada pandemiei, Guvernul a sprijinit antreprenorii care şi-au reprofilat activitatea şi au produs materiale şi echipamente medicale necesare combaterii Covid-19, facilitându-le obţinerea autorizaţiilor şi avizelor necesare, precum şi a finanţării pentru modernizarea capacităţilor de lucru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb