România, un Bacău cu ieşire la mare

Întîi a zis că PSD a ieşit victorios în alegeri. Acum s-a răzgîndit. Restructurînd partidul, Adrian Năstase recunoaşte, implicit, că PSD a fost înfrînt (eşecul schimbă echipa, iar nu victoria). Demisia impusă de la centru lui Dan Ioan Popescu se traduce aşa - "da, am pierdut alegerile". Demisia lui Viorel Hrebenciuc înseamnă "da, am pierdut alegerile". Demisia lui Ion Tărăcilă înseamnă "da, am pierdut". Trei vicepreşedinţi PSD dintre cei mai influenţi au demisionat din funcţiile lor în organizaţiile teritoriale. La asta se adaugă demiterea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte executiv al organizaţiei PSD din Bucureşti (să fie asta o nouă "cicatrice" pe strălucita carieră politică care îl aşteaptă în viitor pe promiţătorul ministru de externe, sau semnul că, aşa cum am scris, cariera lui politică a fost scurtă şi s-a sfîrşit aici!?) Conducerea PSD de la Bacău şi-a dat demisia. Şi alţii şi-au dat demisia. Demisii se mai aşteaptă.

Dacă ignorăm fanfaronada iniţială cum că PSD ar fi cîştigat alegerile, atunci toate aceste demisii par normale după măcelul de la locale; un partid democratic şi realist aşa trebuie să procedeze în caz de înfrîngere - trebuie să se restructureze. Responsabilitatea eşecului trebuie asumată, trebuie operate schimbările sugerate de votul electoratului pentru ca în toamnă partidul să-i obţină, totuşi, sufragiul. Studiile analiştilor politici de sorginte PSD întemeiază operaţiunea: ei susţin că votul nu trebuie interpretat ca o respingere în bloc a partidului, ci ca pe expresia unei solicitări de restructurare a formulei sale. Adrian Severin susţine că retractilitatea electoratului ar fi fost provocată, în mod paradoxal, de succesele PSD, care, integrîndu-şi structuri şi oameni ai celorlalte partide politice, şi-a creat imaginea de "partid-stat". Atotcuprinzător fiind şi în acelaşi timp, ros de corupţie, PSD ar fi generat teama publicului de potenţiale abuzuri contra democraţiei. Decizia lui Adrian Năstase să separe puterea politică de puterea administrativă îşi găseşte justificarea în teoria prezentată de Adrian Severin. Demisiile vicepreşedinţilor PSD din funcţiile lor politice teritoriale par să răspundă (întrucîtva) şi acestui comandament. Bîlbîiala revenirii lui Marian Vanghelie la PSD (iniţial acceptată, ulterior respinsă) ca şi demisia din partid a lui Dumitru Sechelariu vor să semnifice, în plus, hotărîrea PSD să o rupă cu "baronii".

Eu nu cred. Eu cred că întreaga operaţiune nu este ce pare. Eu cred că este altceva.

Cea mai izbitoare discrepanţă stă în faptul că Adrian Năstase nu şi-a asumat nicidecum responsabilitatea înfrîngerii în alegeri.

O alta este că, la fel cu premierul care stăruie şi în funcţia de preşedinte PSD, nici ministrul Dan Ioan Popescu nu îşi pierde funcţia de vicepreşedinte al partidului.

Dar subtilitatea înşelătoarei operaţiuni de restructurare PSD stă în aceea că, de fapt, nu era necesară. Pînă la alegeri, toţi cei care au demisionat acum fuseseră eficienţi şi devotaţi partidului.

Dublarea numărului de administraţii locale stăpînite de PSD în intervalul scurs de la alegerile de acum patru ani dovedeşte această eficienţă. Peste asta, guvernul a înregistrat succese în politica externă, iar economia aşişderea (cel puţin în cifrele de pe hîrtie).

În realitate, PSD încheie un mandat victorios. Şi ca-n fotbal, echipa victorioasă nu se schimbă.

Singurul insucces al echipei PSD a fost în alegeri. De vreme ce PSD a cîştigat politic teritoriul ţării, a condus ţara la indicatori economici mai buni (cel puţin, pe hîrtie) şi la cîştiguri în politica internaţională, în mod normal trebuia să cîştige alegerile. Nu există nici o raţiune pentru care să le piardă.

În astfel de condiţii, că le-a pierdut, n-ar trebui considerat decît un accident. O chestiune de conjunctură nefericită. Un accident n-ar justifica masiva restructurare PSD de acum. Demisiile sînt inutile.

Şi adevărul este că, în străfunduri, le simţim că-s inutile, realmente. Aşa vor fi simţit şi PSD-iştii bucureşteni care, reuniţi vineri în Şedinţa Consiliului Lărgit al Organizaţiei PSD locale, s-au revoltat împotriva demisiei impuse lui Dan Ioan Popescu, urlînd din toţi bojocii "Popescu preşedinte!", de i-au dat lacrimile ministrului. Au fost sinceri - simţeau că este o nedreptate. Şi, da!, este o nedreptate. Nici Popescu, nici Hrebenciuc, nici Tărăcilă, Geoană, Sechelariu, Iacobov şi ceilalţi - nici unul dintre ei nu este vinovat de înfrîngerea PSD.

Cel puţin aşa cred. Nu sînt analist politic. Nu sînt atent la sondajele politice şi nu întotdeauna ştiu care politician de care partid ţine. (Este treaba lor.) Am observat că analiştii politici îi ştiu pe toţi - care, cu care şi de ce - şi lucrează cu cifre: în 2000, PSD a adăugat la votul "pozitiv" nu ştiu cît, care era vot "negativ" că venea din opoziţie, dar acum, deşi i-a crescut votul "pozitiv", n-a mai primit nici un pic de vot "negativ", ci totul s-a dus la Băsescu. Analiştii politici ştiu cifre. Le adună, le scad şi le dă rezultatul. Îl interpretează. Este uimitor! Inginerie curată! Sînt profesionişti. Ca profesionişti, nu fac predicţii. N-ar fi profesional să zică - "În toamnă va cîştiga cutare partid".

Eu nu sînt analist politic. Nu sînt un profesionist. De aceea, mă încumet, complet neprofesional, la o profeţie: PSD va pierde şi la toamnă; PSD nu are cum să cîştige la alegerile generale, iar restructurările de acum sînt inutile şi chiar nedrepte.

După părerea mea, PSD a pierdut alegerile nu din pricina vreunei ineficienţe a politicienilor săi ori a guvernului său, nu din pricina corupţiei şi nu din pricina baronilor. Eu cred că le-a pierdut din cauza politicii greşite.

Politica PSD nu este potrivită perioadei în care se află ţara.

Principala componentă care conferă identitate politicii PSD este protecţia socială. Dacă ignorăm corupţia generalizată (care, oarecum, este o consecinţă a politicii sale) atunci politicii PSD îi este caracteristică protecţia socială. Venitul minim garantat este invenţia sa. Programul "Cornul şi laptele" este invenţia lui Adrian Năstase. Ele se adaugă unui set de paisprezece alte măsuri de directă protecţie socială, în valoare totală de circa şase miliarde de dolari, anual (aprape 11% din PIB). Pe deasupra se aşează diferite forme de subvenţie - de la cele simple (cum sînt în agricultură) la unele sofisticate (cum, într-o măsură, sînt toleranţa la indisciplină fiscală şi ajutoarele de stat ratificate de Consiliul Concurenţei). Economia noastră nu ar prezenta indicatori atît de buni (cel puţin, pe hîrtie, aşa sînt) dacă nu ar fi încurajat consumul prin fondurile alocate protecţiei sociale. Financiar, protecţia socială presupune redistribuirea veniturilor - să iei de la bogaţi şi să dai la săraci - un fel de haiducie cu care se ocupă guvernele contemporane, inclusiv (şi mai ales) în ţările civilizate.

Protecţia socială a figurat în programul electoral PSD din anul electoral 2000. Cealaltă componentă a programului era liberală (mai liberală decît a liberalilor înşişi), încurajînd iniţiativa privată prin măsuri clasice (nu se limita doar la relansarea fiscalităţii). În anul 2001, PSD a eşuat în programul său economic liberal. Şi nu a mai ştiut să-l înlocuiască cu nimic. În schimb, i-a rămas vocaţia protecţiei sociale. În lipsa restructurării economiei, care ne-ar fi asigurat mediul de afaceri în care să ne îmbogăţim, PSD ne-a transformat într-o naţiune asistată.

Dacă examinăm harta protecţiei sociale, vom constata că se suprapune peste harta rezultatelor de la alegerile locale. Ponderea fondurilor alocate de la buget pentru protecţia socială o deţin Moldova, Regatul şi Dobrogea. Adică, exact zonele cîştigate de PSD la alegeri. PSD a haiducit Banatul şi Transilvania şi i-a hrănit pe ceilalţi, nivelînd întreaga naţiune.

Aceasta înseamnă că a eliminat oportunităţile de îmbogăţire (cel puţin, pentru nemembrii PSD). Ceea ce contravine nevoilor acestei perioade. Căci una este să fii nevoiaş, dar să păstrezi şansa de îmbogăţire şi alta este să ţi se asigure supravieţuirea, dar fără speranţă. Sălbăticiunile din grădina zoologică sînt triste, chiar dacă îngrijitorul le dă zilnic de mîncare. Amintiţi-vă manifestările de bucurie de pe străzile Bacăului, după căderea lui Sechelariu. Nu-i paradoxal? Bacăul a beneficiat de cele mai valoroase programe de finanţare din ţară, dirijate de fratele din Minister al primarului. Sechelariu este gospodar, iar băcăuanii nu se pot nicidecum plînge că nu le-ar fi purtat de grijă, ca primar. Ba, chiar, le-a dat şi de pomană. Şi atunci?! Cum explicăm explozia de bucurie cînd a căzut?! Parcă eram la Revoluţie!

Explicaţia este că Sechelariu le luase băcăuanilor speranţa. El dicta totul în oraş. Cine să cîştige şi cine să piardă. Şi cît. Iar băcăuanii nu pot nici ei să vieţuiască în grădina zoologică...

PSD a greşit politic, o jumătate fatală: protecţia socială este necesară într-adevăr, dar numai ca o complementară a impulsului pentru libera iniţiativă. În campania sa electorală din anul 2000, aceste aspecte ale politicii sale au fost promovate într-un pachet unitar, dar, ulterior PSD a reuşit doar jumătatea neesenţială - protecţia socială. A irosit nejustificat anii 2003 şi 2004, din lipsă de imaginaţie şi voinţă. Ar fi putut să folosească răgazul organizînd pieţele - piaţa cerealelor, piaţa energiei, piaţa petrolului - şi relansînd piaţa de capital. Costurile ar fi fost minore, beneficiile, însă, enorme. Întreprinzătorii ar fi avut cadrul organizat pentru intrarea şi ieşirea din afaceri, întreprinderile s-ar fi capitalizat şi economiile populaţiei ar fi căpătat sens, deciziile de politică economică ar fi beneficiat de informaţie în timp real.

În jumătatea de an de la organizarea pieţelor, ţara ar fi arătat altfel. Noi am fi arătat altfel. N-ar fi trebuit să ne mai asiste PSD, am fi stat pe propriile picioare.

Adrian Năstase nu ştie economie şi finanţe. Asta nu este grav. Grav este că, după cum o arată rezultatele, nici consilierii şi nici miniştrii săi nu dispun de ingeniozitatea necesară rezolvării problemelor noastre economice.

Adrian Năstase era conştient de asta, încă de la sfîrşitul anului 2002. De aceea a vrut alegeri anticipate. Acum, însă, este prea tîrziu. Chiar dacă mi-ar citi articolul care se încheie aici şi s-ar hotărî să-l pună în aplicare, pînă în toamnă n-ar obţine nici un rezultat palpabil. Şi n-ar reuşi, nicidecum, să modifice imaginea PSD de partid al protecţiei sociale.

De aceea cred că restructurarea PSD de acum este inutilă (şi chiar nedreaptă) şi că va pierde şi în toamnă.