Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" şi Sindicatul liber RomâniaFilm salută decizia Curţii de Apel Bucureşti, care a hotărât suspendarea, până la soluţionarea irevocabilă a cererii de anulare a acestuia, a Ordinului Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional ce dispune, printre altele, trecerea tuturor cinematografelor în subordinea Primăriilor şi a administraţiei locale, conform unui comunicat remis redacţiei.
"Pe rolul instanţei se află şi cererea, susţinută de argumente, formulată de Sindicatul liber RomâniaFilm prin care se solicită anularea unei decizii, ordin care ar aduce grave prejudicii activităţii Romania Film, ordin în care se dispune, printre altele trecerea tuturor cinematografelor in subordinea Primariilor si a administratiei locale. Decizia instanţei este o dovadă în plus a faptului că Sindicatul liber RomâniaFilm, are responsabilitatea şi disponibilitatea de a construi instituţii stabile şi funcţionale, în interesul general", menţionează sindicatele.