Românii au făcut în ultimul an plăţi de peste 13 miliarde de lei prin reţeaua PayPoint

G.B
Miscellanea / 11 august 2021

Românii au făcut în ultimul an plăţi de peste 13 miliarde de lei prin reţeaua PayPoint

Românii au făcut în ultimul an aproximativ 123 de milioane de plăţi prin intermediul reţelei PayPoint, valoarea acestora se ridică la peste 13 miliarde de lei, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, în cei 14 ani de la intrarea PayPoint pe piaţa din România, românii au făcut peste 820 de milioane de plăţi în valoare de 69 de miliarde de lei, prin reţeaua naţională a companiei. Valoarea medie a unei tranzacţii, potrivit datelor din ultimii 13 ani, a fost de 80 de lei, iar în ultimul an aceasta a crescut până la 105 lei.

"În 14 ani am dezvoltat parteneriate de lungă durată cu peste 210 furnizori de telecomunicaţii, utilităţi, transport şi servicii financiare, obiectivul fiind de a le oferi clienţilor soluţii sigure de plată, accesibile atât în mediul urban, cât şi în zonele rurale. Strategia PayPoint a fost dintotdeauna una orientată spre consumator şi nevoile acestuia: am investit atât în infrastructură şi extinderea reţelei la nivel naţional, pentru a creşte accesibilitatea acesteia, dar şi în tehnologie, pentru a oferi soluţii de plată sigure şi eficiente oricărui client.

Planurile noastre sunt axate pe aceeaşi viziune, de a le oferi clienţilor servicii sigure şi complete pentru plata facturilor, precum şi alte servicii cum ar fi reîncărcarea cartelei telefonice, plata ratelor sau a rovinietei. Vom continua să dezvoltăm gama de servicii oferite, una dintre priorităţile noastre fiind consolidarea şi modernizarea reţelei de terminale. În acelaşi timp, lucrăm şi la dezvoltarea de noi servicii electronice, prin care să oferim valoare adăugată consumatorilor şi comercianţilor." - Utku Ogrendil, CEO al PayPoint România

În acest moment reţeaua PayPoint numără peste 19.000 de locaţii partenere, fiind extinsă în 5.520 de localităţi din mediul rural şi urban. În prezent, compania colectează peste 100 de milioane de plăţi de facturi pentru 85% din furnizorii români de utilităţi şi telecomunicaţii. Din decembrie 2020, PayPoint a lansat şi propria aplicaţie pentru telefonul mobil, care a ajuns la peste 50.000 utilizatori şi prin care oferă o alternativă digitală la plata facturilor şi a altor tipuri de servicii.

PayPoint este în prezent principalul operator de plăţi în numerar şi încărcare electronică prin puncte de retail din România. Compania a intrat pe piaţă în mai 2007 prin achiziţia Paystore, furnizor local de servicii de încărcare electronică a cartelelor de telefonie mobilă. În 2008, PayPoint a intrat şi pe segmentul de retail de plată a facturilor. Din martie 2021 activele şi operaţiunile PayPoint Services SRL sunt deţinute integral de către fondul de private equity Innova Capital.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb