Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat luni că analiza internă detaliată a rezultatelor rundelor de alegeri care au avut loc în acest an se va face în ianuarie şi tot atunci se va discuta şi despre Victor Ponta, care a spus că îi susţine pe suveranişti în turul doi al alegerilor prezidenţiale, conform Agerpres.
Romaşcanu a fost întrebat dacă în şedinţa de luni a Consiliului Politic Naţional al PSD s-a cerut excluderea din partid a lui Victor Ponta pentru că a declarat că îi susţine pe suveranişti.
"S-a luat decizia că analiza integrală şi detaliată a rezultatelor rundelor de alegeri care au avut loc să se facă în ianuarie. Acum există priorităţile de a asigura echilibrul în Parlament şi o majoritate de guvernare, urmând ca analizele şi toate deciziile de rigoare să se facă şi să se ia în ianuarie".
El a menţionat că nu are nicio informaţie cu privire la faptul că Victor Ponta ar fi negociat cu suveraniştii funcţia de premier.
"Nu am absolut nicio informaţie în acest sens. Există nişte declaraţii ale domnului Ponta care ar fi putut fi interpretate în acest fel, dar atunci când vom face analiza din ianuarie vom avea şi punctul dumnealui de vedere privind acest lucru", a afirmat Romaşcanu, scrie Agerpres.
În altă ordine de idei, acesta a menţionat că forul de conducere al PSD a votat din nou decizia pe care deja o luase, de a nu avea niciun fel de discuţie pentru guvernare sau colaborare politică cu AUR sau celelalte partide din blocul "aşa-zis suveranist".