"Rompetrol" - contraatac politic la preşedinte

MAKE
Ziarul BURSA #Politică / 4 aprilie 2006

Alegerile anticipate revin ca temă, dar, de această dată, sînt aduse în discuţie de liberali, prin Ludovic Orban, preşedintele PNL Bucureşti.

Aflat duminică la Ploieşti, la conferinţa judeţeană a PNL Prahova, Orban le-a spus participanţilor: "Vă doresc să vă pregătiţi de campanie, să vă pregătiţi de alegeri, pentru că, după momentul iunie, vom fi obligaţi să acceptăm alegerile anticipate." Ludovic Orban l-a acuzat pe preşedintele Traian Băsescu că este un continuator, în bună parte, al regimului Iliescu: "Securitatea este cea care a condus România în ultimii şaisprezece ani", a spus el.

În scandalul declanşat recent de Ludovic Orban în jurul a trei femei politicieni, Raluca Turcean a afirmat că Orban este folosit de conducerea PNL ca să dea glas acelor convingeri ale şefilor care nu ar fi "diplomatic" să le afirme ei înşişi. Dacă îi dăm crezare, atunci înseamnă că însuşi premierul Călin Popescu-Tăriceanu consideră că Băsescu este "iliescian". De altfel, Tăriceanu nu a vrut să participe la prezentarea Raportului SRI, sub cuvînt că el nu vrea să guverneze prin SRI - ceea ce a vrut să zică că Băsescu face. Un mesaj care confirmă acordul lui Tăriceanu cu discursul lui Ludovic Orban.

La Prahova, însă, atacul iniţiat de Orban a fost dublat de cel formulat de Crin Antonescu, liderul grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor.

Referindu-se la colegii din Alianţă - Partidul Democrat - Antonescu a spus: "Nu avem cu cine discuta acolo", după care l-a atacat pe consilierul lui Băsescu, fostul preşedinte PNL Theodor Stolojan: "Mi-e ruşine că Theodor Stolojan ne-a condus vreme de doi ani şi ne-a condus cu autoritate", a spus Crin Antonescu.

Dar tîlcul atacurilor l-a furnizat apariţia la microfon a lui Dinu Patriciu, fostul şef al organizaţiei PNL Prahova, care a declarat: "Acum cred că PNL nu are decît o singură treabă de făcut în politica românească: într-un fel sau altul, să trimită tot FSN-ul în Opoziţie".

Că adică, PD, care se află la guvernare, este derivat din FSN şi ar trebui să iasă de la guvernare. O idee prin care Patriciu îl pedepseşte pe Băsescu, fiind convins că preşedintele continuă să se conceapă drept membru PD, partidul pe care l-ar fi părăsit, doar formal, ca să urce în Cotroceni. Dinu Patriciu este, de asemenea, convins, că Băsescu (pe care, altădată, l-a numit "cioban nebun") merită pedepsit pentru că, aşa cum crede, îl hărţuieşte prin justiţie, în dosarul "Rompetrol".

Citind în această cheie zăngănitul armelor care s-a făcut auzit în ultima săptămînă din tabăra liberală, rezultă că "Rompetrol" contratacă, ameninţînd cu ruperea Alianţei DA.

Să ne amintim că Stolojan a spus, odată-demult, că nu acceptă ca PNL să funcţioneze ca un SRL aflat în proprietatea unui om de afaceri.

...Greu de descurcat în ghemul ăsta de politică şi interese!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb