ROVANA PLUMB: Cei 180 de kilometri pentru anul acesta sunt o estimare

I.M.
Politică / 13 februarie 2019

Rovana Plumb

Rovana Plumb

Cei 180 de kilometri de autostradă la care am făcut referire că ar putea fi daţi în folosinţă anul acesta reprezintă o estimare pe baza datelor prezentate de Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere şi nu o promisiune, a declarat, astăzi, ministrul interimar al Ministerului Transporturilor, Rovana Plumb, la dezbaterea proiectului de buget pe 2019 din şedinţa comisiilor reunite pentru buget-finanţe.

"Toate acele estimări pe care le-am făcut şi care conduc la suma de 180 de kilometri pentru anul acesta vreau să fac precizarea că sunt o estimare. Nu a fost o promisiune şi nu este o promisiune, este o estimare pe baza datelor pe care le avem de la CNAIR. Astăzi trebuia să avem o întâlnire cu constructorii, dar am amânat-o pentru joi, pentru a fi în faţa dvs. Important este că nu vom sta aşa şi nu vom urmări lucrările din birou. Din punctul meu de vedere, întâlnirea cu constructorii, care este o repetiţie pentru mine - am mai avut una în trecut, cred că în cursul lunii septembrie - îi chemăm din nou, dar de data aceasta nu vor veni numai constructorii de la autostrăzi, vor veni şi cei aferenţi drumurilor naţionale, cât şi diriginţii de şantier exact pentru tronsoanele pentru care s-a făcut o estimare de finalizare în anul 2019", a spus Rovana Plumb.

Şeful interimar de la Transporturi a precizat că va exista o altă abordare în privinţa monitorizării lucrărilor ce se vor efectua pe aceste tronsoane.

"Veţi vedea că vom veni cu o altă abordare cu privire la modul de monitorizare a lucrărilor care trebuie să se efectueze pe aceste tronsoane, pentru că avem nevoie de aceste autostrăzi. Voi face o paranteză aici. Gândiţi-vă că numai în ceea ce priveşte fondurile europene pe infrastructură avem contracte de 5,9 miliarde de euro semnate, aşa că nu trebuie să urmărim decât partea de implementare, iar acolo unde va fi nevoie de vreo modificare legislativă, împreună cu dvs., sunt convinsă că vom găsi soluţii", a subliniat ea.

Rovana Plumb a declarat luni, la dezbaterile din comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului asupra proiectului de buget al MT pentru 2019, că în acest an vor putea fi daţi în trafic 180 de kilometri de autostradă.

"Pentru anul 2019, vom putea să dăm în trafic în ceea ce priveşte autostrăzile 180 de kilometri. Până în momentul de faţă în România avem 807 kilometri de autostradă în trafic. Deci, pentru 2019 am prognozat următoarele autostrăzi care pot fi finalizate ca şi tronsoane: Lugoj-Deva, loturile 3 şi 4 - 43 de km, o secţiune de încă 4 kilometri, Autostrada Sebeş - Turda, loturile 1 şi 2 - 41 km, Ogra - Câmpia Turzii, între Iernut şi Cheţani - 17,9 km, un alt lot între Cheţani şi Câmpia Turzii, de 15,69 de km, Suplacu de Barcău - Biharia - Borş, care-i componentă a Autostrăzii Transilvania - 5,35 km", a spus ministrul Plumb.

Propunerea de buget pentru Ministerul Transporturilor se ridică, în 2019, la 13,13 miliarde de lei, în creştere cu 74,4% faţă de execuţia preliminată pentru 2018, care a fost de 7,53 miliarde de lei.

La capitolul bunuri şi servicii este prevăzută o creştere de aproape 45%, la 11,471 milioane de lei, în timp ce cheltuielile de personal se majorează cu 10,74%, ajungând la 42 de milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Ha ha... sa traiti bine! ...(much) later up date... A fost o urare nu o promisiune!... Deja vu?

    Romania si romanii ar trebui sa se bazeze pe sintagma "Om' crede cand om' vedea", pentru tot ceea ce fac in viata. Ar scapa de multe neplaceri.

    1. ........îi chemăm din nou, dar de data aceasta nu vor veni numai constructorii de la autostrăzi, vor veni şi cei aferenţi drumurilor naţionale, cât şi diriginţii de şantier exact pentru tronsoanele pentru care s-a făcut o estimare de finalizare în anul 2019", a spus Rovana Plumb.

      AA gresit/s-a luat dupa sefa; in fapt a vrut sa spuna:......îi chemăm din nou, dar de data aceasta nu vor veni numai constructorii de la autostrăzi, vor veni şi cei aferenţi drumurilor naţionale, cât şi diriginţii de şantier exact pentru tromboanele estimate la finalizare în anul 2019. 

    Cei patru au fost trei:doi mai mititei......

    Dupa ce a falimentat firma de cosmeticale la care a ajuns directoare dupa revolutie (bine inteles tapuind-o) acum ne duce in zbor spre viitor...ja la caruta...

    Astea sunt valorile noastre allguta, rovanuta ... 

    Dupa ce a falimentat firma de cosmeticale la care a ajuns directoare dupa revolutie (bine inteles tapuind-o) acum ne duce in zbor spre viitor...ja la caruta...

    Astea sunt valorile noastre allguta, rovanuta ... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb