Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a participat, astăzi, la prima zi de lucru a Conferinţei Internaţionale de Turism, care se desfaşoară, timp de trei zile la Palatul Parlamentului şi în Delta Dunării, în perioada 03 - 05 iulie, potrivit unui comunicat de presă.
În intervenţia de astăzi, ministrul Rovana Plumb a subliniat faptul că ecoturismul este o mare oportunitate pentru România, beneficiind de atâtea destinaţii naturale spectaculoase. Îndemnul ministrului Mediului a fost de a se utiliza un management mai eficient al resurselor în dezvoltarea ecoturismului.
"Ministerul Mediului este un partener important în acţiunile de finalizare a strategiei pentru turism şi în ceea ce priveşte promovarea destinaţiilor ecoturistice din România. Ne propunem să desemnăm 10 destinaţii ecoturistice, recunoscute la nivel naţional şi internaţional şi promovarea sistemului EMAS şi a etichetei ecologice", a precizat ministrul Mediului.
Făcând referire la importanţa pe care o are din perspectiva turismului Delta Dunării, Rovana Plumb a reamintit faptul că Planul de Management privind Delta Dunării este finalizat şi că a primit aprobare de finanţare prin intermediul POS Mediu.
De asemenea, ministrul a adus în discuţie zona Mării Negre, precizând că a fost finalizat proiectul privind reabilitarea zonei costiere. Valoarea proiectului este de aproximativ 170 milioane de euro şi acoperă lucrări de reabilitare şi extindere cu 33 de hectare a plajei.
În aceeaşi intervenţie, ministrul Rovana Plumb şi-a manifestat totodată sprijinul în finalizarea Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă a Carpaţilor, un proiect derulat în parteneriat cu echipa Alteţei sale Regale, Prinţul de Wales, se mai arată în comunicat.
"Este un proiect care ne arată, o dată în plus, că zona montană a României este un teritoriu de interes naţional, cu un potenţial enorm în planul creşterii competitivităţii economice, a atractivităţii Carpaţilor şi stabilizarea populaţiei montane. Din perspectiva mediului, zona montană este una cu aer şi ape puţin poluante, cu păduri şi terenuri agricole cu o mare valoare naturală. Reamintesc că diversitatea florei şi a faunei sălbatice a dus la includerea a mai mult de jumătate din suprafaţa zonei montane în cadrul siturilor Natura 2000. Îmi exprim, aşadar, public tot sprijinul meu pentru finalizarea Strategiei", a precizat ministrul.
Conferinţa Internaţională de Turism este organizată de Ministrul Delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, prin Autoritatea Naţională pentru Turism şi sub înaltul patronaj al Organizaţiei Mondiale a Turismului.