Rulmenţi Bârlad îşi întrerupe activitatea

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 martie 2009

Societatea Rulmenţi SA Bârlad îşi va întrerupe săptămâna viitoare activitatea, angajaţii fiind remuneraţi cu 75%, din salariu, iar, de la 1 aprilie, 800 de muncitori vor intra în şomaj, potrivit NewsIn.

Liderul de sindicat "Rulmentul", Mircea Mihai, a declarat ieri, că este foarte posibil ca în luna iunie să urmeze un nou val de disponibilizări, din cauza crizei economice care a afectat puternic activitatea fabricii, patronată de holdingul turc Kombassan Insaat Tarim Ve Sanayii Isletm.

"Comenzile au scăzut foarte mult, producţia a fost redusă la 30% din capacitate, activitatea fabricii fiind grav afectată. Din această cauză, în săptămâna 23-29 martie, nu se va lucra, iar de luna viitoare 800 de salariaţi vor rămâne pe drumuri. Am reuşit, în urma unor discuţii între sindicate şi administraţie, să reducem numărul disponibilizaţilor de la 840 la 800. Conducerea societăţii nu a exclus posibilitatea unui nou val de disponibilizări, la vară. Nu ne dorim aşa ceva şi ştim că de asta va depinde modul în care va decurge activitatea fabricii în următoarele luni. Dacă lucrurile se vor înrăutăţi, atunci, se va ajunge din nou la disponibilizări", a declarat ieri, liderul sindicatului "Rulmentul" Bârlad, Mircea Mihai.

SC Rulmenţi SA Bârlad are aproximativ 3.000 de salariaţi.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. niste dobitoci, tradatori, romani tampiti au vandut si vant munca de generatii pt nimic numai sa le fie lor bine pt. moment oameni de nimic IUDA care ar trebui spanzurati pt. tradare se bucura la catva euro pr. de la turci?sindic. si dir. romani de o potriva.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb