Rusia acuză Norvegia că îi restricţionează activităţile în zona arctică

A.M.
Internaţional / 5 februarie 2020

Serghei Lavrov (Sursa foto: Twitter)

Serghei Lavrov (Sursa foto: Twitter)

Rusia a acuzat, marţi, Norvegia că îi restricţionează activităţile dintr-un lanţ de insule din regiunea arctică şi a anunţat că doreşte discuţii cu Oslo pentru rezolvarea problemelor, transmite Reuters.

Potrivit sursei citate, Arhipelagul Svalbard, situat la circa 850 de kilometri nord de Norvegia, este considerat un posibil subiect de conflict între Moscova şi Occident, în condiţiile în care schimbările climatice au făcut accesibilă regiunea, iar Rusia şi-a extins prezenţa militară.

Cu toate că sectoarele turismului şi serviciilor s-au dezvoltat în Svalbard, industria tradiţională este extracţia cărbunelui şi o companie minieră din Rusia a desfăşurat activităţi în oraşul Barentsburg timp de mai multe decenii. Nu există exploatări de petrol şi gaze în apropierea insulelor, potrivit News.ro.

Teritoriul este reglementat de un tratat din 1920, care acordă Norvegiei suveranitatea, dar permite altor semnatari, inclusiv Rusiei, drepturi de rezidenţă şi comerciale.

Ministrul de Externe Serghei Lavrov a cerut oficial Oslo organizarea unor discuţii pentru a rezolva problema restricţiilor care contravin garanţiilor tratatului "de acces şi intrare libere şi egale", a arătat Ministerul rus de Externe.

"Aşteptăm un răspuns pozitiv din partea Norvegiei", potrivit ministerului.

Ca motive particulare de îngrijorare, Moscova a menţionat probleme precum o procedură de deportare exclusiv pentru ruşi, înfiinţarea unei zone de protecţie pentru pescuit, pe care o consideră ilegală, şi "extinderea zonelor de protecţie a naturii care limitează activităţile economice".

Rusia subliniază şi restricţiile pentru utilizarea unui elicopter rus şi alte câteva probleme.

"Nu intenţionăm să ne restrângem prezenţa acolo. Dimpotrivă, avem planuri pe termen lung pentru consolidarea, diversificarea şi modernizarea ei", potrivit Ministerului de Externe rus.

Ministerul de Externe al Norvegiei nu a fost disponibil imediat pentru comentarii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb