Rusia le cere trupelor ucrainene din Mariupol să se predea

G.D.
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 17 aprilie 2022

Sursa foto: www.pixabay.com

Sursa foto: www.pixabay.com

Armata rusă a cerut din nou forţelor ucrainene din oraşul-port Mariupol să se predea, transmite dpa, conform Agerpres.

Într-o declaraţie, generalul-maior Mihail Mizinţev afirmă că, luând în considerare situaţia catastrofală de la oţelăria Azovstal, luptătorilor ucraineni şi "mercenarilor străini" aflaţi în captivitate li se propune să înceteze ostilităţile şi să depună armele astăzi, începând cu ora 6:00 (03:00 GMT).

"Toţi cei care depun armele au viaţa garantată", a spus Mizinţev.

Potrivit informaţiilor autorităţilor ruse, toţi luptătorii ucraineni rămaşi în Mariupol sunt baricadaţi în acest moment în oţelăria Azovstal.

Într-o prezentare a etapelor modului în care va funcţiona capitularea, Mizinţev a spus că începând cu ora 6 dimineaţa partea rusă va urma să ridice steagurile roşii, iar partea ucraineană să ridice steagurile albe "în jurul perimetrului Azovstal" în semn de respectare a încetării focului.

După confirmarea pregătirii de predare pe canalele de comunicare stabilite anterior, între orele 6:00 şi 13:00 tuturor unităţilor ucrainene li se va permite să se retragă din zonă "fără arme sau muniţie".

Mizinţev a cerut, de asemenea, tuturor forţelor ucrainene să depună armele, avertizându-i să nu "îşi testeze soarta ca în tragedia de la Mariupol, ci să luaţi singura decizie corectă de a înceta ostilităţile şi de a depune armele acum, oriunde "manipulatorii" voştri vă forţează să luptaţi pentru ideile nazismului".

Generalul-maior Mihail Mizinţev a promis respectarea "tuturor normelor Convenţiei de la Geneva privind tratamentul prizonierilor de război".

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. De cand au devenit rusii atat de buni?Respecta ei Conventia de la Geneva,bancuri!

    1. O respecta la fel de mult ca americanii.

    Nope, vor sa ii prinda in viata, vor sa vada cine sunt. Eventual sa ii arate lumii. Daca ii vroiau morti, le trimiteau 2 rachete in uzina

    1. I-au bombardat deja cu vreo 6-7 FAB-500 lansate din bombardierele strategice Tu-22M3. Dar vezi ca esti prost informat? Cenzura UE bat-o vina. Vai de capul vostru.

    "No retreat, no surrender. That is Spartan law. And by Spartan law, we will stand and fight… and die. A new age has begun: an age of freedom!"

    1. Asa este,dupa ce mori esti liber!Sau nu?

      Ramele mujice nu stiu ce inseamna libertatea:-)

      E penibilă propaganda rusă. Dar mai penibilă decât cea a securiștilor autohtoni nu cred să existe pe lumea asta. Parcă sunt povești scrise de liceeni virgini cu referințe fie la spartanii din 300 - Eroii de la Termopile fie la orcii din Stăpânul Inelelor. Repet: absolut penibil.

      La banii care sunt turnați securiștilor, oare doar asta e tot ce se poate? 

    Da dupa capitularea armatei rosi bolsevicecondusa doar de bolsevici sclerozati mintal,

    1. Davai, davai, Huraaah.... Jos nazificarea Ucrainei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9747
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2774
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9156
Gram de aur (XAU)Gram de aur404.9928

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb