Oamenii continuă să se uite destul de mult la televizor, dar tot mai puţin la televiziunile clasice. Agenţia S&P a redus perspectiva ratingului Warner Bros Discovery de la "stabilă" la "negativă", invocând scăderi ale afacerii de televiziune prin cablu ale companiei media, care s-ar putea agrava odată cu pierderea potenţială a drepturilor de difuzare pentru jocurile Asociaţiei Naţionale de Baschet. Afacerea de televiziune prin cablu, care aduce aproximativ jumătate din veniturile Warner Bros Discovery, se luptă cu o scădere veniturilor din publicitate şi cu renunţarea la serviciile TV prin cablu de către consumatorii care trec la streaming. Acest lucru a forţat compania să reducă valoarea activelor sale de TV cu aproximativ 9,1 miliarde de dolari, la începutul acestei luni. S&P a declarat că perspectiva sa reflectă aşteptările că nivelul datoriilor Warner Bros Discovery va rămâne ridicat, deoarece scăderea televiziunii prin cablu influenţează capacitatea sa de a plăti rapid datoria. Agenţia de rating a reafirmat ratingul de credit "BBB-" pentru companie. Warner Bros Discovery avea o datorie brută de 41,4 miliarde de dolari la 30 iunie, după ce a rambursat 1,8 miliarde de dolari în al doilea trimestru. S&P a spus că potenţiala pierdere a contractului de difuzare TV pentru NBA după sezonul 2024-2025 ar înrăutăţi problemele. Luna trecută, NBA a acordat ESPN, a Walt Disney, NBCUniversal, deţinută de Comcast, şi Amazon.com drepturi de a difuza meciurile ligii, punând capăt unui parteneriat vechi de patru decenii cu Warner Bros Discovery. Compania a intentat un proces împotriva NBA, după ce liga a respins oferta sa egală pentru pachetul Amazon. NBA a contribuit în mare măsură la profitul companiei. Baza de utilizatori a companiei a crescut la 103,3 milioane, ajutată de produse mai ieftine, susţinute de reclame şi de extinderea Max pe noi pieţe. "Biblioteca de filme şi televiziune a WBD... îi oferă instrumentele necesare pentru a-l transforma într-un serviciu de streaming convingător, iar capacitatea sa de a-şi transpune baza puternică de active într-o creştere susţinută va fi cheia pentru a compensa scăderile liniare", a spus S&P. Sunt aşteptate acum repoziţionări pe această piaţă uriaşă.
S&P confirmă: Televiziunea prin cablu este în declin
O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 20 august